Facebook YouTubeRSS Trimite ştire Contact
PRIMA PAGINĂ ACTUALITATE ADMINISTRAŢIE INFRACŢIONAL CULTURĂ INTERVIURI ÎNVĂŢĂMÂNT LOCAL NAŢIONAL OPINII POLITIC SPORT CONTACT

 

 

9 mai, sărbătorită de aproape 200 de elevi şi cadre didactice alături de conducerea Instituţiei Prefectului - FOTOGALERIE
09 Mai 2018, 16:37:19
Ziua Europei a fost marcată astăzi din plin la Instituţia Prefectului- Judeţul Botoşani, gazdă a trei evenimente importante: vernisajul unei expoziţii de fotografie organizată de Centrul Europe Direct, vizita de mobilitate a delegaţiei Erasmus+ 2017-2019- „From Knowledge to Competence” precum şi un simpozion dedicat acestei zile.

Expo Foto – “Europa în regiunea mea – Nord Est România” a însemnat vernisaje fotografice care au avut loc simultan în principalele oraşe ale Moldovei, cea de la Botoşani fiind amplasată în holul central al Palatului Administrativ. Expoziţia reuneşte mai multe lucrări ce reprezintă obiective de interes regional realizate cu fonduri europene, elemente de patrimoniu şi de interes naţional din aceeaşi zonă precum şi aspecte de vulnerabilitate socială, geografică, economică ale regiunii Nord- Est. Ghidul expoziţiei a fost preşedintele Centrului Europe Direct Botoşani, Radu Căjvăneanu, iar botoşănenii care expun în cadrul acesteia sunt Lush Burlacu, Florin Andrei, Marius Corduneanu, Cătălin Poenaru şi Patricia Calinciuc.

Vizita delegaţiei Erasmus+, coordonată de echipa de proiect a Şcolii 11 din Botoşani, a inclus cadre didactice şi elevi din Turcia, Portugalia, Bulgaria, Italia, Estonia şi Polonia, alături de câteva zeci de elevi de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” Botoşani. Vizita la Botoşani a oaspeţilor străini chiar de Ziua Europei a fost apreciată de subprefectul Daniela- Petronela Lozneanu, care a adăugat însă faptul că pentru România, ziua de 9 mai are şi alte semnificaţii.
“Pe lângă Ziua Europei, noi marcăm astăzi şi Ziua Independenţei, proclamată în 1877, dar să nu uităm că această zi înseamnă şi finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Ca atare, ne bucurăm să fim cu toţii împreună, în această zi cu rezonanţă deosebită în istoria ţării noastre”, a spus Daniela- Petronela Lozneanu, care i-a îndemnat pe musafiri să ducă, simbolic, la ei acasă poezia lui Eminescu, muzica lui Enescu, jocul de culori al lui Luchian şi înţelepciunea lui Iorga.
Simpozionul dedicate Zilei Europei a debutat cu prezentarea zilei de 9 mai 1877, de către muzeograful Florin Ştirbăţ de la Muzeul Judeţean, a zilei de 9 mai 1945, de către prof. Mihaela Filip, inspector şcolar la Inspectoratul Şcolar Judeţean şi prezentarea în limba franceză a “Declaraţiei Schuman” de către Sabina Hrişcă, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional “A.T. Laurian”.
Apoi, elevii şi cadrele didactice de la Liceul Teoretic “Dr. Mihai Ciucă” din Săveni, Liceul Tehnologic “Nicolae Bălcescu” Flămânzi au oferit detalii despre proiectele în cadrul cărora au vizitat ţări europene unde au deprins bune practici în domeniile în care învaţă. De asemenea, elevii Alexia- Janice Pughiuc şi Tudor Moldovanu de la Şcoala 7 Botoşani, Luca Stelian Ţifrea de la Şcoala 17 Botoşani şi Iulia- Maria Antochi de la Colegiul Naţional “Grigore Ghica” din Dorohoi au prezentat produsele finale promovate la etapa naţională a concursului de proiecte finanţate prin programe europene “Made for Europe”. În jur de o sută de elevi şi cadre didactice au fost implicate în desfăşurarea acestui simpozion pe care subprefectul judeţului l-a caracterizat drept un succes.
“Daţi dovadă de creativitate , pragmatism şi de un spirit inovator extraordinare şi vă doresc să mergeţi mai departe cu ceea ce aţi început şi să nu renunţaţi niciodată la visurile voastre”, le-a urat Daniela- Petronela Lozneanu.
A urmat vizita elevilor de clasele I şi a II-a de la Şcoala 11 Botoşani, a căror atenţie a fost rapid atrasă de un concurs organizat pe loc de Radu Căjvăneanu, preşedintele Centrului Europe Direct Botoşani, la finalul căruia copiii au câştigat jocuri de echipă. Ulterior, micuţii au interpretat “Oda bucuriei” din Simfonia a 9-a de Beethoven, adoptată în 1985 de membrii Consiliului European drept imnul oficial al Uniunii Europene.



 

Vizualizari: 404 Ţi-a plăcut? Distribuie pe

Comentariul tău
Nume:
Adresa de email:
Comentariu:

Articole recente

24 de incendii într-o săptămână
17 Octombrie 2018, 11:54:03
Într-o singură săptămână, pompierii botoșăneni au stins incendii cât într-o lună. Astfel, în perioada 08 – 14 octombrie, pe teritoriul județului Botoșani s-au produs nu mai puțin de 24 de evenimente cu foc.
Județul Botoșani și-a îndeplinit ținta: peste 25.000 de voluntari în campania “Let’s Do It, Romania!”
17 Septembrie 2018, 21:20:31
Echipa locală mulțumește tuturor voluntarilor care au scris o nouă pagină în povestea Let’s Do It, Romania! O poveste cu oameni dăruiți, oameni care își doresc ca România să se schimbe. Peste 25.000 de botoșăneni au demonstrat, sâmbătă,...

 

 

DOROHOI - Activități dedicate Centenarului Marii Uniri
17 Septembrie 2018, 11:23:35
Primăria municipiului Dorohoi, are plăcerea de a vă informa că, în perioada septembrie – decembrie 2018, organizează o serie de manifestări și acțiuni de aniversare a Centenarului Marii Uniri.
FOTOGALERIE - Ziua Pompierilor sărbătorită la Săveni, cu avansări în grad şi defilare
13 Septembrie 2018, 18:34:41
Sute de locuitori ai orașului Săveni au fost alături de personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani la manifestările dedicate Zilei Pompierilor din România.

 

SINCERE CONDOLEANŢE!
13 Septembrie 2018, 18:08:50
Am pierdut un prieten drag. Colonelul Florin Atanasiu a fost un om special, pe care Dumnezeu l-a înzestrat cu multe calități, pe care și le-a revărsat din plin.
170 de ani de la sacrificiul eroilor pompieri din Dealu Spirii
13 Septembrie 2018, 18:03:19
Ziua Pompierilor din România este sărbătorită anual, pe 13 septembrie. Această zi ne reaminteşte că, în urmă cu 170 de ani, 166 de pompieri au înfruntat, într-o bătălie sângeroasă și inegală, trupele otomane venite să suprime idealurile...
Peste 10000 de participanţi la Săptămâna Culturii la Vorona - FOTO
13 Septembrie 2018, 17:44:36
Săptămâna Culturii la Vorona s-a încheiat în acest an cu o participare impresionantă din partea fiilor Voronei, a botoșănenilor veniți din tot județul și a pelerinilor strânși din toată țara să fie prezenți la cele două hramuri ale mănăstirilor...
Amendă de 500 de lei la priveghi
13 Septembrie 2018, 17:32:59
Deranjat de muzica dată la volum maxim în timpul unui priveghi ţinut la parterul unui imobil de pe strada Dimitrie Negreanu din municipiul Botoşani, un locatar a sunat la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, solicitând sprijinul organelor...

Recomandări

Actriţa Maia Morgenstern şi Teatrul Evreiesc de Stat, vin cu un spectacol la Dorohoi
03 Septembrie 2018, 12:38:04
Teatrul Evreiesc de Stat, instituție publică de cultură ce sărbătorește anul acesta 70 de ani de existență și continuator al primului teatru evreiesc...

Sincere condoleanţe din partea primarului Dorin Alexandrescu
31 August 2018, 16:27:19
Primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, este alături de secretarul municipiului, Ciprian Dohotariu, în aceste momente de tristeţe şi durere,...

REGRETE ETERNE!
31 August 2018, 16:17:06
Cu adâncă durere în suflet, familia şi prietenii anunţă decesul celei care a fost RODICA DOHOTARIU, în vârstă de 66 de ani.

Zeci de săteni din Cristeşti, consultaţi la „Caravana cu Medici” - FOTOGALERIE
29 August 2018, 09:50:46
Pentru a treia oară în acest an în judeţ şi a doua oară în comuna Cristeşti, echipa „Caravanei cu Medici” a ajuns în această dimineaţă...

 

Cele mai citite
24 de incendii într-o săptămână
17 Octombrie 2018, 11:54:03
Într-o singură săptămână, pompierii botoșăneni au stins incendii cât într-o lună. Astfel, în perioada 08 – 14 octombrie, pe teritoriul județului Botoșani s-au produs nu mai puțin de 24 de evenimente cu foc.
29 vizualiz?ri

                                                                                              

Cele mai comentate
Comentarii recente