RSSTrimite ştirePublicitateContact
PRIMA PAGINĂACTUALITATEADMINISTRAŢIEINFRACŢIONALCULTURĂINTERVIURIÎNVĂŢĂMÂNTLOCALNAŢIONALOPINIIPOLITICSPORTCONTACT

Proiect educativ unic la nivel naţional, derulat la Dorohoi împreună cu pompierii
07 Iulie 2017, 13:55:32
Într-o societate cu un puls tot mai alert, copiii noştri interacţionează firesc cu un flux de informaţii din ce în ce mai intens. În această avalanşă de evenimente, părinţii şi educatorii nu trebuie să piardă din vedere faptul că şi educaţia în domeniul situațiilor de urgență este o parte esenţială din informaţiile necesare unui copil.

          Pornind de la premisa că educaţia în domeniul situațiilor de urgență constituie primul pas spre siguranţă, un grup de cadre didactice din municipiul Dorohoi, împreună cu specialişti din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani și ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoșani, au pus bazele „Grădiniței de vară în domeniul situațiilor de urgență”.

          Unic la nivel național, proiectul social derulat în parteneriat cu Primăria Municipiului Dorohoi, Grădinița „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi, Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Ioan Iacob”  Dorohoi, Școala Gimnazială „Dimitrie Romanescu”, Clubul Copiilor Dorohoi și Casa Municipală de Cultură Dorohoi, are ca scop educarea și informarea preșcolarilor cu privire la tipurile de risc generatoare de situații de urgență în vederea cunoașterii măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență și a formării unui comportament adecvat în cazul producerii unor evenimente neplăcute.

          În această săptămână, peste 50 de preșcolari au participat la a V-a ediție a „Grădiniței de vară în domeniul situațiilor de urgență”.

Astfel că, în zilele de luni și marți, la Grădinița cu Program Prelungit „Albă ca Zăpadă” Dorohoi, copiii au învățat de la pompieri cum să prevină sau să se comporte într-o situaţie de urgenţă, fie că este vorba de incendiu, cutremur sau inundaţie, teoretic.

Miercuri și joi, micuții au participat la activităţile practice desfăşurate, atât la sediul Grădiniței „Albă ca Zăpada” Dorohoi, cât și în curtea Detaşamentului de Pompieri Dorohoi.

La subunitate, preșcolarii au avut ocazia să-i cunoască îndeaproape pe salvatori şi au ascultat cu atenţie fiecare prezentare a misiunilor şi activităţilor pe care angajaţii I.S.U. Botoşani le desfăşoară pentru protecţia şi salvarea cetăţenilor şi a bunurilor acestora.

          Totodată, ei au asistat la demonstraţii privind modul de funcţionare a echipamentului de descarcerare, precum şi la simularea unor intervenţii în caz de incendiu.

Vizibil emoţionaţi, copiii au purtat pe rând casca de protecţie, au folosit, unii pentru prima dată, pistolul cu apă şi au urcat în autospecialele de intervenţie. Vizitatorii au făcut cunoştinţă și cu „Gorun”, câinele – pompier, care a executat câteva exerciţii demonstrative, momente extrem de apreciate de audienţă.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani acordă o importanţă deosebită pregătirii elevilor în domeniul situaţiilor de urgenţă, activitatea fiind apreciată ca una dintre cele mai eficiente forme prin care informaţiile ajung în familii. 

 

Vizualizari: 767 Ţi-a plăcut? Distribuie pe

Comentariul tău
Nume:
Adresa de email:
Comentariu:

Articole recente

300 locuri de muncă la cules de zmeură in Portugalia
15 Decembrie 2017, 00:52:11
Selectia candidatilor se va desfasura in doua localitati din tara: 1. Roman (judetul Neamt) - 17 ianuarie 2018 2. Braila (judetul Braila) – 19 ianuarie 2018
Permis de conducere fals, depistat la PTF Stâca
15 Decembrie 2017, 00:45:38
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un tânăr din R. Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.
Lemne confisacte din cauza lipsei documentelor de provenienţă
15 Decembrie 2017, 00:40:21
La data de 11 decembrie, poliţiştii Secţiei nr. 7 Poliţie Rurală Darabani au depistat pe un drum sătesc din satul Horodiştea, doi bărbaţi, de 20, respectiv 26 de ani, care transportau cu două atelaje hipo material lemnos, fără a deţine documente...
Tâlhar minor reţinut de poliţişti
15 Decembrie 2017, 00:34:58
La data de 11 decembrie, a fost reţinut pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani un tânăr de 17 ani, din localitatea Vlădeni, bănuit de comiterea unei infracţiuni de tâlhărie.
Infracţiuni la regimul rutier depistate de poliţişti
11 Decembrie 2017, 07:46:58
La data de 08.12.2017, poliţiştii oraşului Flămânzi au depistat în trafic un bărbat de 28 de ani, din localitatea Prăjeni, în timp ce conducea un autoturism pe drumul european DE 58, pe raza oraşului Flămânzi.
Copil accidentat la Flămânzi
11 Decembrie 2017, 07:44:37
La data de 8 decembrie, un tânăr de 19 ani, din oraşul Flămânzi, în timp ce conducea un autoturism pe drumul european DE 58 de pe raza localităţii de domiciliu, surprinde şi accidentează un minor de 8 ani, din aceeaşi localitate, care se angajase...
Tânăr din Pomârla, condamnat de judecători, depistat şi dus la penitenciar
11 Decembrie 2017, 07:38:53
La data de 8 decembrie, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 6 Pomârla au depistat pe raza comunei Pomârla un tânăr de 22 de ani, din aceeaşi localitate,pe numele căruia Judecătoria Dorohoi a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea...
ACŢIUNEA “FOC DE ARTIFICII” - POLIŢIŞTII ATRAG ATENŢIA COPIILOR ŞI PĂRINŢILOR CU PRIVIRE LA PERICOLELE ASOCIATE UTILIZĂRII MATERIALELOR PIROTEHNICE
07 Decembrie 2017, 14:02:30
Poliţia Română continuă și în acest an acţiunea naţională „FOC DE ARTIFICII”, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice.

Recomandări

Deputatul Răzvan Rotaru va organiza dezbateri la Parlament pentru promovarea intereselor tinerilor în contextul în care România va deține Președinția Consiliului U.E. în 2019
07 Decembrie 2017, 13:48:33
Parlamentarul social-democrat botoșănean Răzvan Rotaru va propune colegiilor din toate grupurile parlamentare organizarea unui grup de lucru la nivelul...

Guvernul a decis: 14, 15 şi 16 decembrie vor fi zile de doliu naţional în memoria regelui Mihai
06 Decembrie 2017, 19:51:07
Guvernul a adoptat, miercuri, o hotărâre prin care 14, 15 şi 16 decembrie sunt declarate zile de doliu naţional pe teritoriul României în memoria...

Prefectul judeţului, dorohoianul Dan Şlincu, a donat sânge astăzi - FOTO
06 Decembrie 2017, 18:04:18
Instituţia Prefectului- Judeţul Botoşani se alătură apelului făcut de unităţile medicale şi adresat botoşănenilor de a dona sânge.

Şase angajaţi ai ISU au trecut în corpul ofiţerilor - FOTO
06 Decembrie 2017, 16:12:30
După susţinerea examenelor de trecere în rândul ofiţerilor, şase militari- cinci de la IJSU Botoşani şi unul de la IJSU „Bucovina” Suceava...

Cele mai citite
Tânăr din Pomârla, condamnat de judecători, depistat şi dus la penitenciar
11 Decembrie 2017, 07:38:53
La data de 8 decembrie, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 6 Pomârla au depistat pe raza comunei Pomârla un tânăr de 22 de ani, din aceeaşi localitate,pe numele căruia Judecătoria Dorohoi a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea...
237 vizualiz?ri
Lemne confisacte din cauza lipsei documentelor de provenienţă
15 Decembrie 2017, 00:40:21
La data de 11 decembrie, poliţiştii Secţiei nr. 7 Poliţie Rurală Darabani au depistat pe un drum sătesc din satul Horodiştea, doi bărbaţi, de 20, respectiv 26 de ani, care transportau cu două atelaje hipo material lemnos, fără a deţine documente...
143 vizualiz?ri
Infracţiuni la regimul rutier depistate de poliţişti
11 Decembrie 2017, 07:46:58
La data de 08.12.2017, poliţiştii oraşului Flămânzi au depistat în trafic un bărbat de 28 de ani, din localitatea Prăjeni, în timp ce conducea un autoturism pe drumul european DE 58, pe raza oraşului Flămânzi.
98 vizualiz?ri
Tâlhar minor reţinut de poliţişti
15 Decembrie 2017, 00:34:58
La data de 11 decembrie, a fost reţinut pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani un tânăr de 17 ani, din localitatea Vlădeni, bănuit de comiterea unei infracţiuni de tâlhărie.
76 vizualiz?ri
Copil accidentat la Flămânzi
11 Decembrie 2017, 07:44:37
La data de 8 decembrie, un tânăr de 19 ani, din oraşul Flămânzi, în timp ce conducea un autoturism pe drumul european DE 58 de pe raza localităţii de domiciliu, surprinde şi accidentează un minor de 8 ani, din aceeaşi localitate, care se angajase...
67 vizualiz?ri

 

 

                                                                                                                    

Cele mai comentate
Comentarii recente
PRIMA PAGINĂACTUALITATEADMINISTRAŢIEINFRACŢIONALCULTURĂINTERVIURIÎNVĂŢĂMÂNTLOCALNAŢIONALOPINIIPOLITICSPORTCONTACT