Facebook YouTubeRSS Trimite ştire Contact
PRIMA PAGINĂ ACTUALITATE ADMINISTRAŢIE INFRACŢIONAL CULTURĂ INTERVIURI ÎNVĂŢĂMÂNT LOCAL NAŢIONAL OPINII POLITIC SPORT CONTACT

 

 

Siguranța Supercupei României, de duminică, pregătită la Prefectură
07 Iulie 2017, 14:11:50
Reprezentanții mai multor structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne de la nivel central și teritorial, ai clubului local de fotbal și Federației Române de Fotbal au participat azi, 7 iulie 2017, la o ședință de lucru, găzduită de Instituția Prefectului.

În cadrul acestei întruniri, colonelul Ghiorghe Stan, comandantul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău a trasat mai multe directive în ce privește desfășurarea, în condiții de siguranță, a evenimentului sportiv ce urmează să aibă loc duminică seară, pe Stadionul Municipal.

Totodată, reprezentanții structurilor MAI s-au pus de acord în privința măsurilor pe care fiecare unitate în parte trebuie să le ia pentru a preveni eventuale situații de urgență sau conflicte.

Mă bucur că Botoșani este gazda unui astfel de eveniment. Am încredere în profesionalismul tuturor cadrelor implicate în organizarea și desfășurarea evenimentului sportiv în condiții de maximă siguranță. Îmi doresc ca cele două echipe să ofere un spectacol pe măsura așteptărilor”, a susținut prefectul Dan Șlincu.

Partida dintre FC Viitorul și FC Voluntari din Supercupa României va avea loc duminică, 9 iulie 2017, pe Stadionul Municipal Botoşani, începând cu ora 21.

 

Vizualizari: 1475 Ţi-a plăcut? Distribuie pe

Comentariul tău
Nume:
Adresa de email:
Comentariu:

Articole recente

Județul Botoșani și-a îndeplinit ținta: peste 25.000 de voluntari în campania “Let’s Do It, Romania!”
17 Septembrie 2018, 21:20:31
Echipa locală mulțumește tuturor voluntarilor care au scris o nouă pagină în povestea Let’s Do It, Romania! O poveste cu oameni dăruiți, oameni care își doresc ca România să se schimbe. Peste 25.000 de botoșăneni au demonstrat, sâmbătă,...
DOROHOI - Activități dedicate Centenarului Marii Uniri
17 Septembrie 2018, 11:23:35
Primăria municipiului Dorohoi, are plăcerea de a vă informa că, în perioada septembrie – decembrie 2018, organizează o serie de manifestări și acțiuni de aniversare a Centenarului Marii Uniri.

 

 

FOTOGALERIE - Ziua Pompierilor sărbătorită la Săveni, cu avansări în grad şi defilare
13 Septembrie 2018, 18:34:41
Sute de locuitori ai orașului Săveni au fost alături de personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani la manifestările dedicate Zilei Pompierilor din România.
SINCERE CONDOLEANŢE!
13 Septembrie 2018, 18:08:50
Am pierdut un prieten drag. Colonelul Florin Atanasiu a fost un om special, pe care Dumnezeu l-a înzestrat cu multe calități, pe care și le-a revărsat din plin.

 

170 de ani de la sacrificiul eroilor pompieri din Dealu Spirii
13 Septembrie 2018, 18:03:19
Ziua Pompierilor din România este sărbătorită anual, pe 13 septembrie. Această zi ne reaminteşte că, în urmă cu 170 de ani, 166 de pompieri au înfruntat, într-o bătălie sângeroasă și inegală, trupele otomane venite să suprime idealurile...
Peste 10000 de participanţi la Săptămâna Culturii la Vorona - FOTO
13 Septembrie 2018, 17:44:36
Săptămâna Culturii la Vorona s-a încheiat în acest an cu o participare impresionantă din partea fiilor Voronei, a botoșănenilor veniți din tot județul și a pelerinilor strânși din toată țara să fie prezenți la cele două hramuri ale mănăstirilor...
Amendă de 500 de lei la priveghi
13 Septembrie 2018, 17:32:59
Deranjat de muzica dată la volum maxim în timpul unui priveghi ţinut la parterul unui imobil de pe strada Dimitrie Negreanu din municipiul Botoşani, un locatar a sunat la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, solicitând sprijinul organelor...
ANUNŢ DE MULŢUMIRE
03 Septembrie 2018, 17:28:06
CIPRIAN DOHOTARIU mulţumeşte tuturor celor care i-au fost alături în clipele grele pricinuite de pierderea mamei, RODICA DOHOTARIU.

Recomandări

Sincere condoleanţe din partea primarului Dorin Alexandrescu
31 August 2018, 16:27:19
Primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, este alături de secretarul municipiului, Ciprian Dohotariu, în aceste momente de tristeţe şi durere,...

REGRETE ETERNE!
31 August 2018, 16:17:06
Cu adâncă durere în suflet, familia şi prietenii anunţă decesul celei care a fost RODICA DOHOTARIU, în vârstă de 66 de ani.

Zeci de săteni din Cristeşti, consultaţi la „Caravana cu Medici” - FOTOGALERIE
29 August 2018, 09:50:46
Pentru a treia oară în acest an în judeţ şi a doua oară în comuna Cristeşti, echipa „Caravanei cu Medici” a ajuns în această dimineaţă...

Peste 1,2 milioane de paşapoarte, emise în prima jumătate a acestui an
29 August 2018, 09:25:50
În cadrul ședinței săptămânale de lucru organizată de Secretarul de Stat pentru Relația cu Instituțiile Prefectului, desfășurată marţi, 28...

Cele mai citite

                                                                                              

Cele mai comentate
Comentarii recente