42 de microbuze şcolare vor ajunge în judeţ. Beneficiari şi elevi din Dorohoi | Data 22.07.2015 - 14:11:04 |  Local |
Elevi din 37 de comune botoşănene, din oraşele Săveni, Bucecea, Flămânzi şi Ştefăneşti, precum şi din municipiul Dorohoi vor putea merge la şcoală în noul an cu microbuze noi. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a comunicat prefectului de Botoşani lista unităţilor administrative spre care va fi trimisă noua serie de microbuze 16 +1, achiziţionate în etapa a III-a a programului ce urmăreşte acoperirea necesarului la nivel naţional. | | |
Elevi din 37 de comune botoşănene, din oraşele Săveni, Bucecea, Flămânzi şi Ştefăneşti, precum şi din municipiul Dorohoi vor putea merge la şcoală în noul an cu microbuze noi. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a comunicat prefectului de Botoşani lista unităţilor administrative spre care va fi trimisă noua serie de microbuze 16 +1, achiziţionate în etapa a III-a a programului ce urmăreşte acoperirea necesarului la nivel naţional. Conform detaliilor transmise de Bucureşti, autovehiculele din această etapă vor ajunge la beneficiari în perioada iulie-septembrie 2015. Primăriile şi conducerile şcolilor vor avea astfel timp să se poată organiza pentru ca, începând cu 15 septembrie, elevii să meargă la şcoli cu noile mijloace de transport şcolar. Aceasta este cea mai consistentă etapă a programului privind transportul şcolar, după cea din 2014, când s-au alocat judeţului 13 autovehicule tip 16+1, în cea de a doua, desfăşurată în primăvara acestui an, ajungând la Botoşanidouă microbuze de aceeaşi capacitate, plus încă două autobuze tip 28+2 locuri. Lista unităţilor administrativ-teritoriale cărora le-au fost repartizate mijloacele de transport din etapa a III-a:1 ADASENI 2 ALBESTI 3 BLANDESTI 4 BRĂESTI 5 CALARASI 6 CANDESTI 7 COPĂLĂU 8 CORDARENI 9 CRISTESTI 10 DĂNGENI 11 DERSCA 12 DURNESTI 13 GORBANESTI 14 HILISEU-HORIA 15 HUDESTI 16 LEORDA 17 LUNCA 18 MANOLEASA 19 MIHAI EMINESCU 20 MIHAILENI 21 MUNICIPIUL DOROHOI22 ORAS BUCECEA 23 ORAS FLAMANZI 24 ORAS STEFANESTI 25 PALTINIS 26 POMARLA 27 RADAUTI-PRUT 28 RAUSENI 29 RĂCHITI 30 ROMANESTI 31 STIUBIENI 32 SUHARAU 33 SULITA 34 TUDORA 35 UNTENI 36 VARFU CAMPULUI 37 VIIŞOARA 38 VLADENI 39 VLASINESTI 40 VORNICENI 41 VORONA 42 ORAS SAVENI
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

Articole din aceeași categorie |
| Mașină făcută scrum pe un drum din Dragalina. Pompierii dorohoieni au intervenit și de această dată - VIDEO |
| | DOROHOI - Mașină în flăcări, în parcarea unui supermarket din municipiu |
| | Casă distrusă de flăcări. Incendiu a fost stins după mai bine de două ore |
| | Codul galben de ger pentru județul Botoșani prelungit cu încă o zi |
| | Casă din Victoria în pericol din cauza coșului de fum necurățat! |
| | Mașină răsturnată. Șoferul a părăsit locul accidentului |
| | O familie din Cristești a rămas fără acoperiș deasupra capului, în urma unui incendiu - FOTO&VIDEO |
| | Atelier auto în flăcări! - VIDEO |
|
|
Atelier auto în flăcări! - VIDEO | 383 |
| DOROHOI - Mașină în flăcări, în parcarea unui supermarket din municipiu | 380 |
| Proiect al AVE România la Seminarul Teologic Dorohoi | 376 |
| Dorohoian beat și violent, încătușat de către polițiștii locali din Dorohoi | 346 |
| Pepe în recital la „Mărțișor Dorohoian” | 302 |
| Casă distrusă de flăcări. Incendiu a fost stins după mai bine de două ore | 256 |
| Mașină răsturnată. Șoferul a părăsit locul accidentului | 255 |
| Bărbat spitalizat în urma unui accident rutier grav petrecut la Dumbrăvița - FOTO | 255 |
| Casă în flăcări la Liveni. Incendiul a fost observat de către vecini, care au alarmat pompierii | 222 |
| Razie în tot județul pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență | 212 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| Vezi toată arhiva video |
Administrația Pieții Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru închirieri spații/terenuri (domeniul public) |
| ANUNȚ DE ANGAJARE – KINETOTERAPEUT |
| DOROHOI - Oferte delicioase de la LUCA: comBUNații care îți fac ziua mai bună! |
| Spitalul Municipal Dorohoi, ANUNȚ - Evaluarea impactului asupra mediului |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord