(P) Deputatul Marius Budăi pune în „dezbatere” programele PSD și PNL, chiar dacă liberalii au fugit de confruntare. Astăzi despre pensiile din sistemul public. | Realitatea DorohoianăData 24.11.2024 - 16:08:55 |  Politic | | Prim-vicepreședintele PSD Botoșani, deputatul Marius Budăi, a declarat că, după fuga liberalilor de la o dezbatere pe propunerile electorale, va prezenta în absența acestora programele de guvernare ale celor două partide, astfel încât cetățenii să poată face comparația și să voteze în cunoștință de cauză. | | |
Deputatul PSD consideră că într-o campanie electorală candidații au datoria să prezinte ce anume vor să facă pentru viitorul celor cărora le cer votul. Atacurile la ceilalți candidați nu răspund la această întrebare esențială. De aceea PSD va continua să prezinte măsurile propuse în programul său.
„Cei de la PNL ziceau că vor dezbatere. Dar când le-am propus să dezbatem programele electorale ale PSD și PNL au fugit mâncând pământul, în frunte cu președintele PNL Botoșani. Nu-i nimic. Cetățenii au dreptul să știe ce există în cele două programe ca să poată alege în cunoștință de cauză. Așadar, voi începe eu să prezint cele două programe. Astăzi despre PENSIILE din sistemul public”, a scris Marius Budăi într-o postare pe o rețea de socializare.
Referitor la pensiile din sistemul public, social-democratul observă că acestea lipsesc cu desăvârșire din Programul PNL. „În programul PNL nu e prea mult de spus pentru că au omis cu totul să vorbească de sistemul public de pensii. Nu au scris nimic. ZERO. Atât îi preocupă pe dânșii viața pensionarilor”, a arătat Marius Budăi.
În schimb, în Programul PSD este prevăzută o creștere de + 48% a pensiilor din sistemul public, în următorii 4 ani. „Asta înseamnă că de la valoarea actuală a pensiei medii de 2.735 de lei vom ajunge la 4.050 de lei, adică 810 euro”, a scris deputatul PSD, care a arătat că acest obiectiv este perfect realizabil dacă avem în vedere că de la finalul anului 2021, când a intrat PSD la guvernare, pensia medie a crescut cu + 70%, de la 1.608 lei, la 2.735 lei cât a ajuns în octombrie 2024, după recalcularea pensiilor.
Anterior când candidații PNL pentru Parlament au cerut o dezbatere, Marius Budăi a arătat că tematica propusă de aceștia era de fapt despre alegerile locale care au avut loc în primăvară, iar tot ce voiau să dezbată liberalii erau de fapt lucrurile pe care trebuie să le rezolve șeful lor de organizație județeană. În schimb, deputatul PSD l-a provocat pe șeful PNL Botoșani, Valeriu Iftime, la o dezbatere pe programele propuse pentru alegerile parlamentare de cele două partide. În lipsa unui răspuns din partea acestuia, Marius Budăi a adresat liberalilor patru întrebări despre programul lor de guvernare, dar și acestea au rămas fără răspuns. Reamintim cele patru întrebări:
-
„De ce nu ați scris nimic despre sistemul public de pensii, despre Pilonul 1? Nimic despre creșterea pensiei medii? Asta înseamnă că vreți să înghețați pensiile, cum ați mai făcut-o în 2021?
-
De ce vorbiți în programul dumneavoastră de „punctul de pensie”? Această noțiune nu mai e aplicabilă de la 1 septembrie 2024. Acum pensiile se calculează pe baza „valorii punctului de referință”.
-
De ce promiteți în programul dvs. că nu veți coborî pragul pentru regimul de impozitare la microîntreprinderi? Tot dvs. ați scris în PNRR exact opusul! Că în 3 ani trebuie redus acest prag cu 15%, apoi cu 33% și apoi din nou cu 33%, astfel încât doar una din 5 microîntreprinderi să mai poată beneficia de impozitarea cu 1% din cifra de afaceri.
-
De ce colegii dvs. de la PNL vorbesc despre generalizarea cotei unice în toate domeniile? Asta însemnă creșterea impozitului la salarii de la 10% la 16%, iar la pensiile sub 3.000 de lei, de la 0% la 16%, dublarea impozitului de 8% pe dividende și desființarea impozitului de 1% pe cifra de afaceri la microîntreprinderi și trecerea lor la impozit pe profit!
Ați vrut dezbatere! Poftim dezbatere! Nu circ! Răspundeți la întrebări!”, a scris Marius Budăi.
CMF11240017
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

Articole din aceeași categorie |
| Începe restaurarea Muzeului de Științele Naturii Dorohoi |
| | Cătălin Silegeanu susține parteneriatul economic româno - american la o conferință importantantă |
| | Mesajul senatorului AUR Cătălin Silegeanu către botoșăneni, cu ocazia sărbătorilor de Paști - VIDEO |
| | Comunicat AUR - Un nou început pentru comuna Coșula - candidatul Gabriel Chelariu vrea o schimbare! |
| | Comunicat AUR - Senatorul Cătălin Silegeanu trage un semnal de alarmă: "Când libertatea dispare, democrația moare!" |
| | Comunicat PSD - Guvernul alocă fonduri pentru modernizarea grupurilor sanitare ale școlilor din mediul rural |
| | (P) Cătălin Silegeanu își declară sprijinul pentru George Simion la președinția României - VIDEO |
| | Criză socio-economică acută în județul Botoșani, avertizează senatorul Cătălin Silegeanu |
|
|
Mesaj de condoleanțe transmis de către angajații primăriei Dorohoi, la decesul fostului coleg Corneliu Ciurciun | 1139 |
| Mesaj de condoleanțe transmis de colectivul Spitalului Municipal Dorohoi | 515 |
| Mașină răsturnată la Baranca - Hudești. Trei tinere aflate în autoturism au fost spitalizate | 478 |
| Botoșănean plecat de acasă, dat dispărut de familie! | 383 |
| Mesaj de condoleanțe transmis de familia Alexandrescu, la decesul bunului prieten Corneliu Ciurciun | 383 |
| Mesaj de condoleanțe transmis de Organizația Municipală PSD Dorohoi la decesul lui Corneliu Ciurciun | 348 |
| Femeie din Șendriceni, plecată în 1992 în Turcia, dată dispărută, acum, de către familie | 321 |
| ALEGERI PREZIDENȚIALE 2025 - Prezența la vot la Dorohoi, la ora 20:00 | 310 |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Psihiatrie | 274 |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajeqază asistent medical pentru Secția Chirurgie | 263 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| Vezi toată arhiva video |
Mesaj de condoleanțe transmis de familia Alexandrescu, la decesul bunului prieten Corneliu Ciurciun |
| Mesaj de condoleanțe transmis de colectivul Spitalului Municipal Dorohoi |
| Mesaj de condoleanțe transmis de Organizația Municipală PSD Dorohoi la decesul lui Corneliu Ciurciun |
| Primăria Dorohoi – Anunţ dezbatere publică! |
| Primăria Dorohoi – Anunţ consultare publică pentru aprobarea PUZ |
|
|