(P) Florin Gavril (PSD): Îmi doresc ca tinerii să nu mai plece din România la muncă în străinătate, iar cei deja plecați să se întoarcă acasă! | Realitatea DorohoianăData 19.11.2024 - 11:42:00 |  Politic | | Florin Gavril, candidatul PSD Botoșani pentru Camera Deputaților, a anunțat astăzi principalele măsuri din programul de guvernare social-democrat pentru următorii patru ani dedicate tinerilor și familiilor din diaspora care decid să se întoarcă în țară. | | |

„Îmi doresc ca tinerii din Botoșani și din toate județele țării să nu mai plece din România la muncă în străinătate, iar cei deja plecați să înceapă să se întoarcă acasă. Știu că sunt foarte mulți care își doresc să revină, dar nu au avut curajul până acum. Le spun că PSD e singurul partid care vine cu programe concrete menite să-i stimuleze să se angajeze sau să-și deschidă o afacere, aici acasă la Botoșani”, a declarat Florin Gavril, candidat PSD pentru Camera Deputaților.
Principalele măsuri din Programul PSD 2025-2029 pentru tinerii și familiile din diaspora:
-
Programul Start-Up Diaspora Next Gen, care se va derula în următorii 4 ani și va oferi finanțări de 50.000 de euro pentru fiecare tânăr întors din diaspora care decide să devină antreprenor.
-
Prime de instalare de 12.500 de lei pentru persoane singure și 15.500 de lei pentru cei cu familii.
-
Prime de angajare de 1.000 de lei în primele 12 luni și 1.250 de lei până la 24 de luni.
-
Prime de stabilitate pentru tinerii si românii întorși în țară care se angajează și subvenții de 2.250 lei/angajat cu contract de muncă pe 18 luni pentru companiile care le crează locurile de muncă.
-
Scutirea de impozitul pe profit sau cifra de afaceri pentru tinerii care se întorc în țară și decid să investească în România banii câștigați în străinătate, până la 300.000 de euro!
„PSD este singurul partid cu măsuri fiscale pentru revenirea și stabilirea tinerilor în țară și care are programe dedicate tinerilor și familiilor din diaspora, care decid să se întoarcă în România și să se angajeze sau să-și deschidă o afacere aici acasă, la Botoșani, și în oricare dintre județe”, a subliniat Florin Gavril
https://www.facebook.com/share/p/AWHew9MHr8EqUDkj/
CMF11240017
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

Articole din aceeași categorie |
| Senatorul Cătălin Silegeanu și deputatul Ariadna Cîrligeanu lansează precampania pentru George Simion, viitorul Președinte al României - FOTO |
| | Senatorul Cătălin Silegeanu solicită măsuri pentru îmbunătățirea situației pensionarilor din Botoșani |
| | Comunicat - Senatorul Cătălin Silegeanu trage un semnal de alarmă pentru pensionarii din Botoșani: "Unde este empatia față de cei care ne-au construit viitorul?" |
| | Comunicat - Apel la Acțiune: senatorul Cătălin Silegeanu și deputatul Ariadna Cîrligeanu invită cetățenii să susțină candidatura lui George Simion |
| | AUR denunță decizia abuzivă a CCR de invalidare a candidaturii lui Călin Georgescu și anunță mobilizarea forțelor suveraniste |
| | AUR Botoșani îl susține pe Gabriel Chelariu, un tânăr inginer silvic, la Primăria comunei Coșula |
| | Senatorul Cătălin Silegeanu cheamă românii la protest: "Pe 1 martie ieșim în stradă pentru a scăpa de premierul Nordis!" |
| | Comunicat PSD - Peste 12.000 de elevi botoșăneni vor beneficia de Programul „Masă Sănătoasă” |
|
|
Mesaj de condoleanțe transmis de Organizația PSD Dorohoi | 315 |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează infirmieră | 240 |
| Bărbat din Șendriceni reținut de către polițiști după ce a fost prins conducând fără permis și cu o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat | 235 |
| Pagube însemnate într-un incendiu izbucnit la Horlăceni | 220 |
| Bărbat inconștient ajutat de jandarmi | 218 |
| Senatorul Cătălin Silegeanu și deputatul Ariadna Cîrligeanu lansează precampania pentru George Simion, viitorul Președinte al României - FOTO | 208 |
| Amenzi în valoare de aproape 70.000 de lei aplicate de polițiștii botoșăneni în cadrul unei razii nocturne | 201 |
| Adăposturi de animale în flăcări, la Dragalina | 198 |
| Incendiu violent izbucnit la Răuseni | 195 |
| Întâlnire catehetică dedicată Cuviosului Părinte Cleopa de la Sihăstria, în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Protopopiatul Dorohoi - FOTO&VIDEO | 191 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| Vezi toată arhiva video |
Mesaj de condoleanțe transmis de Organizația PSD Dorohoi |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Psihiatrie |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează infirmieră |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează infirmieră |
| Spitalul Municipal Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea a două posturi de asistent medical pentru Secția de Chirurgie Generală |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord