Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Acțiune a polițiștilor pentru prevenirea furturilor auto și protecția mediului
Realitatea DorohoianăData 28.07.2024 - 12:55:22
Infractional
În perioada 30 iunie – 26 iulie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Botoșani și reprezentanți ai Gărzii de Mediu Botoșani, au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea traficului internațional și a furturilor auto, verificarea legalității comercializării vehiculelor second-hand și respectarea normelor legale privind protecția mediului.
DISTRIBUIE           

Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 139 de persoane, au fost controlate 168 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 61.600 lei.

EXEMPLU

Pe raza municipiului Botoșani, polițiștii au identificat, în posesia unui tânăr de 34 de ani, un autovehicul, care figura în bazele de date ca fiind următit internațional de către autotitățile din Spania.

În cauza s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”tăinuire”, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se dispună măsuri legale.

 

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Permis de conducere fals obținut la o școală de șoferi poloneză, descoperit la PTF Stânca
Cioban înjunghiat în piept, la o stână din Suharău. A fost transportat cu elicopterul SMURD la Iași
Amenzi aplicate de jandarmi pentru încălcarea legii picnicului
Șofer din Republica Moldova depistat la PTF Rădăuți Prut cu un permis nerecunoscut de legea română
Șofer depistat cu o alcoolemie record reținut de polițiști în noaptea de Înviere
Aproximativ 300 de abateri constatate de către polițiștii botoșăneni în două zile
Tâlhari din Dorohoi prinși de jandarmi. Telefonul sustras a fost restituit proprietarului
Bărbat din Republica Moldova prins PTF Stânca, conducând o mașină având permis de conducere fals
Sondaj
Cele mai citite
Mesaj de condoleanțe transmis de către angajații primăriei Dorohoi, la decesul fostului coleg Corneliu Ciurciun
1139
Mesaj de condoleanțe transmis de colectivul Spitalului Municipal Dorohoi
515
Mașină răsturnată la Baranca - Hudești. Trei tinere aflate în autoturism au fost spitalizate
478
Botoșănean plecat de acasă, dat dispărut de familie!
383
Mesaj de condoleanțe transmis de familia Alexandrescu, la decesul bunului prieten Corneliu Ciurciun
383
Mesaj de condoleanțe transmis de Organizația Municipală PSD Dorohoi la decesul lui Corneliu Ciurciun
348
Femeie din Șendriceni, plecată în 1992 în Turcia, dată dispărută, acum, de către familie
321
ALEGERI PREZIDENȚIALE 2025 - Prezența la vot la Dorohoi, la ora 20:00
310
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Psihiatrie
274
Spitalul Municipal Dorohoi angajeqază asistent medical pentru Secția Chirurgie
263
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Mesaj de condoleanțe transmis de familia Alexandrescu, la decesul bunului prieten Corneliu Ciurciun
Mesaj de condoleanțe transmis de colectivul Spitalului Municipal Dorohoi
Mesaj de condoleanțe transmis de Organizația Municipală PSD Dorohoi la decesul lui Corneliu Ciurciun
Primăria Dorohoi – Anunţ dezbatere publică!
Primăria Dorohoi – Anunţ consultare publică pentru aprobarea PUZ
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord