Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Amenzi de peste 125.000 de lei aplicate de polițiști în acest sfârșit de săptămână
Realitatea DorohoianăData 01.08.2022 - 19:30:46
Infractional
În zilele de 29-31 iulie 2022, polițiștii botoșăneni au desfășurat acțiuni în municipiile Botoșani și Dorohoi, orașele Flămânzi și Ștefănești, localitățile Mihăileni, Cândești, Lozna, Dersca, Vârfu-Câmpului, Pomârla, Ibănești și Cristinești pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și reducerea gradului de victimizare prin accidente rutiere, care au ca principale cauze de producere, consumul de alcool și cel de substanțe psihoactive, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor de furt și tâlhărie, a celor comise cu violență dar și verificări la mai multe societăți comerciale.
DISTRIBUIE           

În cadrul acțiunilor au fost angrenați peste 159 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, care au acționat împreună cu jandarmi și polițisti de frontieră.

În cadrul acțiunilor au fost verificate peste 385 de autovehicule și au fost legitimate aproximativ 654 de persoane, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 221 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 125.895 de lei.

Totodată, pentru abaterile constatate la regimul rutier au fost reținute în vederea suspendării, 21 permise de conducere și retrase, 9 certificate de înmatriculare.

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Dreptul de a conduce în Europa, obţinut contra sumei de 500 de euro
Tânăr reținut după ce a fost prins, într-un club, cu un cuțit asupra sa
A încercat să fugă de poliţiştii de frontieră dorohoieni, dar a fost dat de gol de camera video corporală
Tânăr cercetat de către polițiștii de frontieră dorohoieni pentru conducerea unui ATV neînmatriculat
Acțiune de amploare în județ, în domeniul silvic. A fost confiscată cantitatea de aproximativ 224 de metri cubi de material lemnos
Ţigări de contrabandă descoperite în aripa laterală a unui autoturism
Tineri tâlhari, din Vorniceni și Ungureni, reținuți de către polițiști!
Bărbat reținut după ce a înjurat și lovit, inclusiv cu biciul, clienții unui magazin
Sondaj
Vă veți vaccina anti COVID-19, în cadrul campaniei inițiată de Guvernul României?
Vremea în DOROHOI
Parțial Noros
23.16 °C
Minim: 19.29 °C
Maxim: 25.77 °C
Cele mai citite
Troiță construită la Ibănești de către un fost polițist dorohoian - VIDEO&FOTO
4507
Spitalul Municipal Dorohoi – Mesaj de condoleanțe
4344
Doliu în sănătatea dorohoiană. Un medic a murit după 47 de ani de activitate
4055
Pompieri dorohoieni avansați în grad, la termen - FOTOGALERIE
2636
DAS DOROHOI - ANUNȚ PRIVIND ACORDAREA DE SPRIJIN PENTRU NOU-NĂSCUȚI PE BAZĂ DE TICHETE SOCIALE PE SUPORT ELECTRONIC
2542
Bărbat reținut după ce a înjurat și lovit, inclusiv cu biciul, clienții unui magazin
1156
Dorohoian plecat de acasă de peste 30 de ani, nu a mai dat vreun semn de viață. Acum familia a apelat la poliție să-l găsească
1036
DOROHOI - REVEDEREA PROMOȚIEI 2012 A SEMINARULUI TEOLOGIC ORTODOX ,,SF. IOAN IACOBˮ
426
Tineri tâlhari, din Vorniceni și Ungureni, reținuți de către polițiști!
352
DAS Dorohoi - ANUNŢ privind acordarea suplimentului de energie cu lemne, combustibili solizi şi/sau petrolieri
321
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
DAS DOROHOI - ANUNȚ PRIVIND ACORDAREA DE SPRIJIN PENTRU NOU-NĂSCUȚI PE BAZĂ DE TICHETE SOCIALE PE SUPORT ELECTRONIC
Doliu în sănătatea dorohoiană. Un medic a murit după 47 de ani de activitate
Caut să închiriez garaj în Dorohoi!
Spitalul Municipal Dorohoi – Mesaj de condoleanțe
DAS Dorohoi - ANUNŢ privind acordarea suplimentului de energie cu lemne, combustibili solizi şi/sau petrolieri
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord