Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Amenzi de peste 330000 de lei aplicate de poliţişti în ultimele 24 de ore
Realitatea DorohoianăData 30.03.2020 - 15:58:45
Infractional
Foto generic
În ultimele 24 de ore, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, au fost efectuate verificări la 1.116 persoane izolate la domiciliu și 1a 5 localuri publice cu privire la respectarea interdicțiilor pe timpul stării de urgență.
DISTRIBUIE           

De asemenea, au fost aplicate 164 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 330.000 de lei, dintre care 1 pentru nerespectarea măsurilor de izolare în valoare de 5.000 de lei.

🔴La data de 29 martie a.c, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că pe strada Adrian Adamiu se află un grup de persoane care consumă bauturi alcoolice. În urma verificărilor efectuate au fost identificați patru bărbați cu vârstele cuprinse între 30 și 53 de ani, din municipiul Botoșani. Unul dintre aceștia ar fi trebuit să se afle în izolare la domiciliu, motiv pentru care a fost sancționat cu amenda contravențională în cuantum de 5.000 de lei și ca măsură complementară a fost plasat în carantină sub pază pentru o perioadă de 14 zile.  De asemenea, acesta a fost sancționat conform Legii 61/1991 pentru consum de băuturi alcoolice în spațiul public. Față de celelalte trei persoane depistate s-a luat măsura sancționării contravenționale, atât pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare cât și pentru nerespectarea Legii 61/1991 cu amendă în valoare totală de peste 30.000 de lei.

🔴 Pe plan județean, în vederea gestionării cât mai eficiente a situațiilor de urgență, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani a fost alocată o linie telefonică a Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, respectiv 0231.508.155, fiind angrenate echipaje pentru preluarea, direcționarea și soluționarea tuturor situațiilor sesizate.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Razie a polițișilor din Botoșani în Piața Centrală. Sancțiuni uriașe pentru comercializarea țigaretelor fără timbru de acciză
Tânăr arestat preventiv pentru infracțiuni la regimul rutier. A fugit după ce a accidentat un tânăr, având o alcoolemie de 2,45 mg/l în sânge
Razie în tot județul pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență
Septuagenar escortat de polițiști la penitenciar. A fost condamnat la doi ani de închisoare pentru tentativă de viol
Tânăr din Dorohoi arestat preventiv pentru mai multe infracțiuni
Prefectul Dan Nechifor - Două dosare penale înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, în urma uciderii câinilor fără stăpân la Corlăteni - VIDEO
Lemne fără documente legale confiscate de către polițiști la Ibănești
A plătit 7.800 de euro pentru un autoturism și s-a ales cu dosar penal
Sondaj
Cele mai citite
Autoritățile locale din Corlăteni acuzate, printr-o postare în mediul online, că au dispus uciderea câinilor fără stăpân. Polițiștii s-au sesizat și au deschis o anchetă
530
DOROHOI - Ziua Internațională a Cititului Împreună - Ce mai ZICI, C.N. „G.G.”? - FOTOGALERIE
499
Cercetări extinse, făcute de către polițiștii dorohoieni, în cazul câinilor uciși la Corlăteni
392
Mesaj de condoleanțe din partea Organizației AUR Botoșani
325
Prefectul Dan Nechifor - Două dosare penale înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, în urma uciderii câinilor fără stăpân la Corlăteni - VIDEO
305
DOROHOI - Oferte delicioase de la LUCA: comBUNații care îți fac ziua mai bună!
302
Opt tineri încadrați din sursă externă au început cariera de polițist - FOTO
299
Scandalagii și persoane care comercializau ilegal țigări și băuturi alcoolice, sancționați de jandarmii botoșăneni
262
ANUNȚ DE ANGAJARE – KINETOTERAPEUT
238
Servicii medicale oferite în Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Municipal Dorohoi
225
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Administrația Pieții Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru închirieri spații/terenuri (domeniul public)
ANUNȚ DE ANGAJARE – KINETOTERAPEUT
DOROHOI - Oferte delicioase de la LUCA: comBUNații care îți fac ziua mai bună!
Spitalul Municipal Dorohoi, ANUNȚ - Evaluarea impactului asupra mediului
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord