Autoritățile locale din Corlăteni acuzate, printr-o postare în mediul online, că au dispus uciderea câinilor fără stăpân. Polițiștii s-au sesizat și au deschis o anchetă | | Realitatea DorohoianăData 01.02.2025 - 18:22:57 |  Infractional | La data de 1 februarie 2025, polițiștii din cadrul I.P.J. Botoșani s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de ,,uciderea animalelor, cu intenție fără drept", ca urmare a apariției în mediul online a unor informații conform cărora, pe raza comunei Corlăteni, jud. Botoșani, ar fi fost împușcate mai multe exemplare canine. | | |
S-a constituit echipa operativă formată din polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor și Serviciului Arme Explozivi și substanțe Periculoase, iar în urma verificãrilor efectuate s-a constatat faptul că la data de 30 ianuarie 2025, în comuna Corlăteni a fost organizatã o acțiune de îndepărtare și recoltare a animalelor sălbatice de pe raza comunei, în baza unui contract incheiat între autoritățile locale și A.J.V.P.S. Botoșani.
Pentru desfășurarea activităților a fost emisă o autorizația de vânătoare pentru următoarele tipuri de vânat: vulpi, gaiță, coțofană și câini hoinari.
Confom prevederilor Legii nr. 407/2006 - a vânãtorii și a protecției fondului cinegetic, art. 19 alin. (3) ,,pisicile hoinare si câinii salbãticiți sau hoinari gãsiți pe suprafețele fondurilor cinegetice se captureazã sau se impușcă fără restricții si făra obligarea la despăgubiri, iar fapta nu poate fi sancționată”.
În cadrul activităților au fost executate focuri de armă utilizând muniție tip alică asupra a doi câini hoinari, ce au părăsit imediat zona, nefiind identificați ulterior, existând posibilitatea să fie loviți de proiectile. În același context au mai fost recoltate o vulpe, 4 coțofene și 2 gaițe.
Activitatea de vânătoare si uzul de armă au fost efectuate conform prevederilor Legii nr. 407/2006 privind organizarea vânătorii.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii sus menționate, urmând ca la finalizarea acestora să se propune soluție procedurală.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Arestat pentru 30 de zile după ce a accidentat mortal un biciclist și a comis mai multe infracțiuni |
| | Autoturism de lux radiat din circulație în Letonia, depistat la PTF Stânca |
| | Țigări, alcool și articole pirotehnice găsite de polițiștii din Ștefănești în cadrul unei acțiuni - VIDEO |
| | Bărbat din Vorniceni găsit mort la o fermă |
| | Patru tineri din Dorohoi reținuți de polițiștii pentru tâlhărie |
| | Autovehicul neînmatriculat, scos din trafic de polițiști |
| | Tineri din Dimăcheni reținuți pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire |
| | Bărbat arestat preventiv pentru încălcarea ordinului de protecție |
|
|
Primăria Dorohoi – Dezbatere publică privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2026 | 1253 |
| Acțiune a polițiștilor în Dorohoi! | 932 |
| APEL UMANITAR - La 13 ani, durerea e normalitatea ei. Arta e libertatea ei. 34.000 euro e salvarea ei - FOTO | 862 |
| Două accidente rutiere produse astăzi în județ. Primul în apropierea Dorohoiului, al doilea la intrarea în Săveni | 778 |
| Bărbat dat dispărut de familie, găsit în șoc hipotermic de polițiști | 733 |
| Spitalul Municipal Dorohoi - CHIRURGIE ŞI ORTOPEDIE PEDIATRICĂ | 687 |
| Laboratorul de Analize Medicale al Spitalului Municipal Dorohoi - Performanță, precizie și încredere – aproape de tine! | 596 |
| Primăria Municipiului Dorohoi anunță startul înscrierilor la Festivalul „Datini și Obiceiuri de Iarnă” – Ediția 2025 | 552 |
| Seară duhovnicească la Parohia „Sfinții Împărați” Dorohoi - Sfinții Cuvioși Paisie Olaru și Cleopa Ilie, Duhovnici și Învățători - FOTO | 462 |
| Spitalul Municipal Dorohoi - CONSULTAŢII GRATUITE GERIATRIE ŞI GERONTOLOGIE PE BAZA BILETELOR DE TRIMITERE | 430 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist, pentru Secția ATI |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru secția pediatrie |
| Spitalul Municipal Dorohoi - CHIRURGIE ŞI ORTOPEDIE PEDIATRICĂ |
| Spitalul Municipal Dorohoi - CONSULTAŢII GRATUITE GERIATRIE ŞI GERONTOLOGIE PE BAZA BILETELOR DE TRIMITERE |
| Primăria Dorohoi – Dezbatere publică privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2026 |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord