Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Bărbat spitalizat în urma arsurilor suferite într-un incendiu care i-a cuprins atelierul de reparații
Realitatea DorohoianăData 10.01.2024 - 13:03:28
Local
Un bărbat în vârstă de 36 de ani a suferit arsuri, în urma unui incendiu produs într-un atelier de reparații. S-a întâmplat în urmă cu puțin timp, pe strada Pod de Piatră din municipiul Botoșani.
DISTRIBUIE           

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. Aceștia au constatat că ardeau bunurile din apropierea unei sobe, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga încăpere. Bărbatul era ieșit singur din interior, fiind preluat de echipajul SAJ și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Cel mai probabil, incendiul s-a produs după ce acesta a încercat să aprindă focul cu motorină.

Pentru evitarea unor astfel de evenimente pompierii vă recomandă să nu aprindeți focul cu benzină, gaz sau motorină! Vă puneți viața în pericol, dar și lucrurile pentru care ați muncit de-a lungul timpului.

Benzina, gazul sau alte lichide inflamabile nu trebuie folosite niciodată pentru aprinderea focului în sobă. Acestea sunt foarte periculoase și pot produce incendii.

Aveți grijă să nu folosiți alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Stagiu de pregătire pentru integrarea în activitatea operativă a polițiștilor debutanți - FOTOGALERIE&VIDEO
Două tinere, rătăcite în pădurea de la Ipotești, ajutate de pompierii militari să găsească drumul spre casă
Doi tineri spitalizați în urma unui accident rutier, petrecut între Cristinești și Baranca. Pompierii dorohoieni au descarcerat șoferul găsit inconștient - FOTO
Microbuz făcut scrum, la ieșirea din Trușești - FOTO
Tânăr la un pas de moarte readus la viață de cadrele medicale
Incendiu de vegetație uscată la Mihălășeni
Bucătărie de vară distrusă într-un incendiu provocat de un scurtcircuit
ALERTĂ! COD ROȘU pentru Dorohoi și alte 47 de localități din județ. Sunt prognozate vijelii, grindină și ploi torențiale
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Părintele Marian Iftodi, instalat ca preot slujitor la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” - FOTOGALERIE
1888
APEL UMANITAR - Strigătul unui copil de 14 ani: „Ajută-mă să mai pot merge! Ajută-mă să mai pot dansa!”
961
Atenție! Cod galben de ploi, în județul Botoșani!
585
Tânăr la un pas de moarte readus la viață de cadrele medicale
464
Individ periculos căutat de polițiști! - FOTO&VIDEO
450
(P) Festivalul Mediteraneean ajunge la Dorohoi, în acest weekend - FOTOGALERIE
426
Doi tineri spitalizați în urma unui accident rutier, petrecut între Cristinești și Baranca. Pompierii dorohoieni au descarcerat șoferul găsit inconștient - FOTO
407
ALERTĂ! COD ROȘU pentru Dorohoi și alte 47 de localități din județ. Sunt prognozate vijelii, grindină și ploi torențiale
336
DOROHOI - Tânăr arestat preventiv pentru tentativă la tâlhărie calificată și lovire sau alte violențe
322
Bucătărie de vară distrusă într-un incendiu provocat de un scurtcircuit
305
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
(P) Festivalul Mediteraneean ajunge la Dorohoi, în acest weekend - FOTOGALERIE
Primăria Dorohoi – Anunț APM
Primăria Dorohoi - Anunţ
Primăria Dorohoi – Anunţ consultare publică
Asociației pentru copii „Il Girotondo” Botoșani angajează psihopedagog
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord