Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: arme letale
Acțiune cu efective mărite desfășurată de polițiștii dorohoieni. Au fost aplicate amenzi în valoare de peste 80.000 de lei
La data de 1 octombrie 2024, în intervalul orar 07:00-13:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, cu sprijinul celor din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi , nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla, a polițiilor orășenești și a Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase și Biroului pentru Protecția...
Sancțiuni de peste 10.000 de lei și arme confiscate, în urma unui acțiuni la Hlipiceni
La data de 4 august 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală sau contravențională la regimul armelor și munițiilor.
Permis de port armă anulat pentru nerespectarea legislației privind păstrarea armelor și muniției
La data de 19 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Expozivi și Substanțe Periculoase au efectuat un control, pe linia respectării regimului armelor și munițiilor, la domiciliul unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Cândești, deținător autorizat de arme letale/neletale.
Posesori de armă din două comune din județ verificați de polițiști
La data de 7 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat o acțiune pe linia respectării prevederilor legale privind regimul armelor și munițiilor.
Polițiștii SAS botoșăneni, pe podiumul unei competiții de specialitate
Luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au participat, în această săptămână, la o competiție sportivă organizată de S.A.S....
Arme letale și neletale și aproape o mie de cartușe ridicate de polițiști botoșăneni în urma unor percheziții
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au ridicat în vederea continuării cercetărilor 12 arme letale și două neletale, precum și peste...
Dosar penal pentru braconaj cinegetic
Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Botoşani efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de...
Amenzi de peste 239.000 de lei aplicate de poliţiştii botoşăneni în cadrul acţiunii "Blocada" desfăşurată ieri
Din dispoziţia chestorului general Petre Tobă, Poliţia Română, în perioada 3 – 5 septembrie a.c., continuă acţiunea “Blocada în județele...
Permise de port-armă suspendate pentru aproximativ 50 de angajaţi MAI, până la reevaluarea medicală
Aproximativ 50 de lucrători MAI sunt cunoscuţi în evidenţele medicale cu probleme care au necesitat şi consiliere psihologică, în cazul acestora...
Pagina 1/1
Sondaj
Cele mai citite
APEL UMANITAR - Dacă ai închide ochii o clipă..ai înțelege 
916
Dorohoian spitalizat cu arsuri și intoxicație cu fum, în urma unui incendiu care i-a cuprins casa
717
APEL UMANITAR - Victor nu cere imposibilul. Cere șansa de a trăi. Cere timp. Cere sprijin
507
Circulație întreruptă, în această noapte, între Rădăuți Prut și Manoleasa, din cauza viscolului
359
Primăria Dorohoi – Anunț privind organiazarea unei întâlniri pentru dezbatere publică
334
Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) este extins la alte cinci puncte de trecere a frontierei
289
Persoane fără adăpost, din Botoșani și Dorohoi, identificate în nopțile geroase și transportate în unități de cazare - FOTO
282
Persoane rămase înzăpezite salvate de pompieri, noaptea trecută - FOTO&VIDEO
282
Misiune de salvare la granița de nord: Cetățean ucrainean aflat în șoc hipotermic, salvat de polițiștii din Darabani
280
Polițiștii monitorizează starea drumurilor din județul Botoșani
278
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi – Anunț privind organiazarea unei întâlniri pentru dezbatere publică
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Medicină Internă
Spitalul Municipal Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția Pediatrie
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția ATI
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Medicină Internă
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord