Căutare: avocatul poporului |
| Reprezentanții Avocatului Poporului vin mâine la Botoșani să acorde audiențe și să primească petiții de la cetățeni | În ziua de 10 mai 2022, începând cu ora 10.00, reprezentanții instituţiei Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Suceava, vor acorda audienţe și vor primi petiții ale cetăţenilor județului Botoșani. |
| | Comunicat Roxana Țurcanu, PRO România: ”În zadar ne dorim redeschiderea școlilor pentru copiii nostri, dacă decizia lui Klaus Iohannis este împotriva acestei solicitări, atât de necesară pentru educația românească” | Recent, președintele țării a precizat că nu este de acord cu cele invocate de Avocatul Poporului, privind redeschiderea școlilor iar recomandările Organizației Mondiale a Sănătății trebuie citite până la capăt și adaptate condițiilor cerute de pandemie. |
| | | Andrei Gerea, deputat PPU (social-liberal): Reacțiile lui Orban și ale liberalilor la adresa CCR sunt un veritabil atac la adresa statului de drept | Deputatul umanist Andrei Gerea consideră că reacțiile pe care premierul Ludovic Orban le-a avut la adresa Curții Constituționale a României constituie un „atac la adresa statului de drept”. |
| | În sfârşit o reacţie normală: Președintele Iohannis, replică dură la planul de carantinare a persoanelor peste 65 de ani, propus de doctorul Adrian Streinu-Cercel: A fost propusă o măsură ABERANTĂ. Inaceptabil! | Preşedintele Klaus Iohannis a lansat astăzi un atac dur la adresa doctorului Adrian Streinu-Cercel de la Institutul „Matei Balş”, care a propus separarea bătrânilor de familii pentru o perioadă de 3 luni şi izolarea totală la categoria de vârstă 40-65 de ani din cauza epidemiei de Covid-19, în cadrul unui program intitulat "Vacanţa Mare".... |
| |
| Avocatul Poporului a cerut astăzi declararea stării de urgenţă în România | Instituția Avocatului Poporului a cerut astăzi președintelui României declararea stării de urgență, în contextul epidemiei de coronavirus, care... |
| | PENSIILE SPECIALE eliminate. Vot covârşitor în Camera Deputaţilor. Vezi ce categorii de bugetari sunt afectaţi | Plenul Camerei Deputaților a adoptat marți, în calitate de for decizional, cu 247 de voturi "pentru" şi 21 de abţineri, un vot împotriva proiectul... |
| | Reprezentanţii Avocatului Poporului vin mâine la Botoşani, pentru a acorda audienţe | În ziua de 14 martie 2018, începând cu ora 10, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe și va... |
| | Audienţe ale reprezentantului Avocatului Poporului la Prefectura Botoşani | În ziua de 14 februarie 2018, începând cu ora 10, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe și... |
| | Audienţe ale reprezentanţilor Avocatului Poporului, la Instituţia Prefectului Botoşani | În ziua de 17 ianuarie 2018, începând cu ora 10, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe și... |
| | Audienţe acordate de reprezentanţii Avocatului Poporului, la Prefectura Botoşani | În ziua de 13 decembrie 2017, începând cu ora 10, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe și... |
| | Reprezentanţii Avocatului Poporului revin astăzi la Botoşani | Astăzi, 15 noiembrie 2017, începând cu ora 10, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe și va... |
| | Audienţe ale reprezentanţilor Avocatului Poporului la Instituţia Prefectului Botoşani | În ziua de 18 octombrie 2017, începând cu ora 10, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe și... |
|
|
| Audienţe acordate de reprezentantul Avocatului Poporului, la Prefectura Botoşani | În ziua de 27 septembrie 2017, începând cu ora 10, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe și va primi petiții ale cetăţenilor județului Botoșani. |
|
|
| Audienţe ale reprezentanţilor Avocatului Poporului, pe 23 august, la Botoşani | În ziua de 23 august 2017, începând cu ora 10, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe și va primi petiții cetăţenilor județului Botoșani. |
|
|
| Reprezentanţii Avocatului Poporului din nou la Botoşani | În ziua de 12 iulie 2017, începând cu ora 10, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe și va primi petiții cetăţenilor județului Botoșani. |
|
|
| Audienţe ale reprezentantului Avocatului Poporului, la Prefectura Botoşani | În ziua de 21 iunie 2017, începând cu ora 10, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe şi va primi petiţii cetăţenilor judeţului Botoşani. |
|
|
| Audienţe ale reprezentantului Avocatului Poporului la Botoşani | În luna mai 2017, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului- Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe cetăţenilor judeţului Botoşani în ziua de 17, a 3-a miercuri din lună. |
|
|
| Audienţe ale Avocatului Poporului la Prefectură | În luna aprilie 2017, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului- Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe cetăţenilor județului Botoșani în ziua de 19, a 3-a miercuri din lună. |
|
|
| Decalare de o săptămână pentru audienţele oferite de Avocatul Poporului în luna martie | În luna martie 2017, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului- Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe cetăţenilor județului Botoșani în ziua de 15, a 3-a miercuri din lună. |
|
|
| Modificări în programul audienţelor acordate de Avocatul Poporului la Botoşani | În luna februarie 2017, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe cetăţenilor județului Botoșani în ziua de 15, a 3-a miercuri din lună. |
|
|
| Deputatul Tamara Ciofu susține cauza copiilor aflați în detenție, alături de Avocatul Poporului și UNICEF | Deputatul Tamara Ciofu a participat, ieri, 3 iulie, a.c., la Conferința de lansare a raportului special al instituției Avocatului Poporului, privind Respectarea drepturilor copiilor privați de libertate în România, la Palatul Parlamentului. Totodată, evenimentul a prilejuit și semnarea Memorandumului de înţelegere pentru perioada 2014-2017... |
|
|
| RECTIFICAREA BUGETARĂ: Tăieri de cheltuieli totale la Educaţie, Muncă, Agricultură. Bani în plus la SRI, SIE, DNA, CSM | Ministerele Educaţiei, Muncii, Transporturilor şi Agriculturii se află pe lista instituţiilor ale căror bugete totale de cheltuieli vor fi tăiate la prima rectificare bugetară din acest an, în timp ce de alocări suplimentare vor beneficia Dezvoltarea Regională, Justiţia, Interne, SRI, SIE, DNA, CSM. |
|
|
| Cum a fost pusă la cale operaţiunea “Interceptarea | În acest an, în perioada iulie - august, au fost aprobate, conform Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, un număr de interceptări ale convorbirilor telefonice de 80 de ori mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului precedent. A avut loc, în acest interval, a doua suspendare a lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte şi s-a desfăşurat... |
|
|
| Comunicat de presă - Intervenții în ședința plenară de la Strasbourg: Norica Nicolai și Graham Watson | Subiect: Situatia politica din Romania.
Strasbourg, 12 septembrie 2012.
Norica Nicolai, europarlamentar, lidera delegației românești a PNL în PE
|
|
|
| Băsescu: Cer liderilor USL, PC, UNPR şi UDMR să înceteze acţiunile împotriva instituţiilor statului | Preşedintele Traian Băsescu le-a cerut, marţi seară, lui Victor Ponta, Crin Antonescu, Daniel Constantin, Gabriel Oprea şi Kelemen Hunor să înceteze imediat acţiunile împotriva instituţiilor statului român. |
|
|
Vă veți vaccina anti COVID-19, în cadrul campaniei inițiată de Guvernul României? |
DOROHOI - Primarul Alexandrescu a semnat contractul de execuție pentru extinderea și modernizarea Grădiniței nr. 10. Valoarea investiției se ridică la aproape două milioane și jumătate de lei | 5819 |
| Fundația Star of Hope angajează! | 2911 |
| Incendiu la Pădureni. Pompierii dorohoieni au intervenit aproape două ore | 2423 |
| DOROHOI – Copiii dorohoieni sărbătoriți în acest an timp de cinci zile. Vezi programul manifestărilor | 1487 |
| DOROHOI – O nouă zi, o nouă investiție. Grădiniță, în valoare de aproape trei milioane de lei, construită de la zero în cartierul Plevna. Primarul Alexandrescu a semnat astăzi contractul de execuție | 1333 |
| UPDATE VIDEO - Incendiu devastator la Concești. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani acționează și acum pentru stingerea ultimelor focare | 902 |
| ALERTĂ! COD GALBEN de instabilitate atmosferică pentru 35 de localități din județ | 826 |
| Salon de înfrumusețare din Dorohoi caută colaboratori! | 717 |
| Târgul ofertelor educaţionale din zona Dorohoi a debutat la Colegiul Național “Grigore Ghica” - FOTOGALERIE | 699 |
| Copil de șase ani accidentat pe trecerea de pietoni. Șoferul a fugit de la locul accidentului. Avea permisul reținut | 593 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi: Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI terenuri (domeniul PRIVAT) |
| Luna ofertelor uimitoare, doar la Dulcinella. Nu ratați! Cinci oferte uimitoare până la sfârșitul lunii mai, la „Dulcinella” |
| Salon de înfrumusețare din Dorohoi caută colaboratori! |
| DAS Dorohoi - ANUNȚ privind acordarea tichetelor sociale pentru grădiniță aferente lunii APRILIE 2022 |
| Fundația Star of Hope angajează! |
|
|