| Precizare transmisă de IPJ Botoșani cu privire la întocmirea dosarelor penale, în urma testărilor pozitive cu aparatul drugtest Drager5000 | Având în vedere dezbaterea îndreptățită din spațiul public, cu privire la întocmirea unor dosare penale (ex:Teleorman, Prahova), în urma testărilor pozitive cu aparatul Drager5000, Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Poliției Române este abilitat să comunice următoarele: |
| | COMUNICAT IPJ Botoșani - Precizări cu privire la noile modificări legislative în domeniul rutier | Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public în sensul că ,,O.U.G nr. 84/2024 lasă fără permis șoferi nevinovați; O.U.G nr. 84/2024 îi nenorocește și pe bicicliști și pe cei care folosesc trotinete electrice”, pentru a evita interpretări eronate, aducem următoarele clarificări: |
| | Primăria Dorohoi anunță încheierea distribuției ajutoarelor alimentare prin programul POAD | Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Dorohoi prin Direcţia de Asistenţă Socială aduce la cunoştinţa cetăţenilor că etapa a șasea a Programului Operaţional de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate 2014 - 2023 s-a încheiat. |
| | DOROHOI - De mîine începe distribuirea ajutoarelor cu produse alimentare, prin programul POAD. Vezi cine sunt beneficiarii | Municipiul Dorohoi prin Direcţia de Asistentă Socială, aduce la cunoștința beneficiarilor că începând cu data de 22.03.2022, distribuirea ajutoarelor constând în pachete cu produse alimentare, pe listele inițiale, din cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD), se face în incinta fostei unităti militare... |
| |
| DAS Dorohoi – Distribuirea ajutoarelor alimentare prin programul POAD s-a încheiat | UAT Dorohoi prin Direcţia de Asistenţă Socială aduce la cunoştinţa cetăţenilor că etapa a cincea a Programului Operaţional de Ajutorare a Persoanelor... |
| DAS Dorohoi – Începe distribuirea ajutoarelor cu produse alimentare, din cadrul programului POAD | Municipiul Dorohoi prin Direcţia de Asistentă Socială, aduce la cunoștința beneficiarilor că începând cu data de 17.11.2022, distribuirea ajutoarelor... |
| | Peste 1200 de dorohoieni au beneficiat în acest an de ajutoare alimentare prin programul POAD | Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Dorohoi, prin Direcţia de Asistenţă Socială, aduce la cunoştinţa cetăţenilor că etapa a patra a Programului... |
| Primăria Dorohoi - ANUNŢ IMPORTANT. A început distribuirea pachetelor cu produse alimentare din cadrul programului POAD | Municipiul Dorohoi, prin Direcţia de Asistență Socială, aduce la cunoștința beneficiarilor că începând cu data de 30.03.2022, distribuirea ajutoarelor,... |
| | DOROHOI – Distribuirea ajutoarelor prin POAD s-a încheiat. 1211 de dorohoieni au primit pachete cu alimente de bază și produse de curățenie | Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Dorohoi prin Direcţia de Asistenţă Socială aduce la cunoştinţa cetăţenilor că etapa a patra a Programului... |
| | DOROHOI - ANUNŢ IMPORTANT: A început distribuirea ajutoarelor prin programul POAD. Vezi categoriile de beneficiari | Municipiul Dorohoi prin Direcţia de Asistentă Socială, aduce la cunoștința beneficiarilor că începând cu data de 10.08.2021, distribuirea ajutoarelor... |
| | DOROHOI - Peste 1200 de persoane au primit pachete cu alimente și produse de curățenie, în cadrul Programului Operaţional de Ajutorare a persoanelor Defavorizate 2021 | Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Dorohoi, prin Direcţia de Asistenţă Socială, aduce la cunoştinţa cetăţenilor că etapa a treia a Programului... |
| | ANUNŢ IMPORTANT DAS – Începe distribuirea pachetelor cu alimente și produse de igienă | Municipiul Dorohoi prin Direcţia de Asistentă Socială, aduce la cunoștința beneficiarilor că începând cu data de 22.02.2021, distribuirea ajutoarelor... |
|
|
| DOROHOI - Distribuirea ajutoarelor persoanelor defavorizate s-a încheiat. 1211 dorohoieni au primit pachete cu alimente şi produse de igienă | Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Dorohoi prin Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi aduce la cunoştinţa cetăţenilor că etapa a doua a Programului Operaţional de Ajutorare a persoanelor Defavorizate 2020 s-a încheiat. |
|
|
| De mâine începe o nouă etapă de distribuire a pachetelor cu produse de iginenă şi alimentare către beneficiari | UAT Dorohoi, prin Direcţia de Asistenţă Socială, aduce la cunoştinţa cetățenilor că în data de 20.07.2020 a fost finalizată integral prima etapă de distribuire către beneficiarii inițiali, a produselor furnizate de programul POAD. |
|
|
| DOROHOI - De astăzi începe distribuţia pachetelor cu produse alimentare şi de iginenă, prin programul POAD | Municipiul Dorohoi prin Direcţia de Asistentă Socială, aduce la cunoștința beneficiarilor că începând cu data de 13.07.2020, distribuirea ajutoarelor constând în pachete cu produse alimentare și de igienă, pe listele inițiale, din cadrul programului POAD, se face în incinta fostei unităţi militare de la Brazi (corp clădire C8) din... |
|
|
(P) Simigeria LUCA a venit și în Dorohoi! Inaugurarea de mâine celebrată cu o superpromoție | 1366 |
| Mobilizare nocturnă la Dimăcheni pentru găsirea unei fetițe dispărute. Micuța a fost găsită după trei ore de căutări | 481 |
| Octogenar rămas fără casă în mijlocul iernii | 463 |
| Concurs pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului Municipal Dorohoi | 429 |
| Începe proiectarea noului pod dintre Vârfu Câmpului și Zvoriștea - FOTO | 340 |
| Accident spectaculos la Vârfu Câmpului. Din fericire nu au fost victime | 336 |
| Servicii și investigații medicale de top în cadrul Spitalului Municipal Dorohoi | 323 |
| Comunicat Sindicatul Liber din Învățământ (SLI) Dorohoi - Despre decontarea navetei profesorilor din alte localități | 268 |
| DOROHOI - Ziua Culturii Naționale marcată la Colegiul Național „Grigore Ghica” - FOTOGALERIE | 251 |
| Mașină a poliției implicată într-un accident rutier, la Vorona Mare. Trei persoane au fost spitalizate | 239 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi – Anunț consultare publică privind aprobarea taxelor de acces la Bazinul Didactic de Înot din municipiu |
| (P) Simigeria LUCA a venit și în Dorohoi! Inaugurarea de mâine celebrată cu o superpromoție |
| Concurs pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului Municipal Dorohoi |
| (P) Vând terenuri și clădirii în Dorohoi și împrejurimi! - FOTO |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează fochist |
|
|