Combaterea braconajului cinegetic în atenția polițiștilor. Au fost aplicate sancțiuni în valoare de 21.000 de lei | Realitatea DorohoianăData 30.05.2022 - 12:05:22 |  Infractional | | La data de 28 mai 2022, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au organizat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului cinegetic și a respectării legislației privind regimul deținerii câinilor periculoși sau agresivi.
| | |
În cadrul activităților desfășurate au fost instruiți 13 deținători de ogari și metiși ai acestora.
Totodată, au fost identificate 35 de exemplare de ogari sau metiși, la domiciliu, și 4 exemplare pe fondul de vânătoare.
În urma activităților au fost aplicate 17 sancțiuni în valoare de peste 21.000 de lei, dintre care, 4 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind vânătoarea și protecția fondului ginegetic, iar 9 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind aprobarea programului de gestionarea a câinilor fără stăpân.
La activități au participat polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și a Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

Articole din aceeași categorie |
| Prefectul Dan Nechifor - Două dosare penale înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, în urma uciderii câinilor fără stăpân la Corlăteni - VIDEO |
| | Lemne fără documente legale confiscate de către polițiști la Ibănești |
| | A plătit 7.800 de euro pentru un autoturism și s-a ales cu dosar penal |
| | Peste 30 de permise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de polițiști în weekendul care a trecut |
| | Scandalagii și persoane care comercializau ilegal țigări și băuturi alcoolice, sancționați de jandarmii botoșăneni |
| | Acțiune comună româno-moldoveană pentru a opri un turc din drumul ilegal spre Schengen |
| | Cercetări extinse, făcute de către polițiștii dorohoieni, în cazul câinilor uciși la Corlăteni |
| | Autoritățile locale din Corlăteni acuzate, printr-o postare în mediul online, că au dispus uciderea câinilor fără stăpân. Polițiștii s-au sesizat și au deschis o anchetă |
|
|
Autoritățile locale din Corlăteni acuzate, printr-o postare în mediul online, că au dispus uciderea câinilor fără stăpân. Polițiștii s-au sesizat și au deschis o anchetă | 502 |
| Cercetări extinse, făcute de către polițiștii dorohoieni, în cazul câinilor uciși la Corlăteni | 359 |
| Direcția de Asistență Socială Dorohoi pune la dispoziția agenților economici din municipiu persoane, beneficiare a venitului minim de incluziune, pentru activități sezoniere | 339 |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist | 333 |
| Vând apartament în Dorohoi | 324 |
| Prefectul Dan Nechifor - Două dosare penale înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, în urma uciderii câinilor fără stăpân la Corlăteni - VIDEO | 265 |
| Dorohoian prins de polițiști la volan cu o alcoolemie de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat | 265 |
| Spitalul Municipal Dorohoi, ANUNȚ - Evaluarea impactului asupra mediului | 264 |
| Familie cu 11 copii rămasă fără casă din cauza unui incendiu - FOTO | 258 |
| Tragedie la Arborea. Bărbat ars de viu în propria casă | 242 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| Vezi toată arhiva video |
ANUNȚ DE ANGAJARE – KINETOTERAPEUT |
| DOROHOI - Oferte delicioase de la LUCA: comBUNații care îți fac ziua mai bună! |
| Vând apartament în Dorohoi |
| Spitalul Municipal Dorohoi, ANUNȚ - Evaluarea impactului asupra mediului |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord