Comunicat - Regula alternanței în trafic, clarificată prin amendamente de senatorul Cătălin Silegeanu | | Realitatea DorohoianăData 17.11.2025 - 15:17:52 |  Politic | | Senatorul Cătălin Silegeanu a transmis, la sfârșitul săptămânii trecute, că a depus în Parlament o serie de amendamente la proiectul de completare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, vizând clarificarea aplicării regulii alternanței în cazul în care o bandă de circulație se închide sau este obstrucționată. | | |
Potrivit acestuia, modificările propuse urmăresc eliminarea ambiguităților din forma inițială și plasarea normei în secțiunea corespunzătoare regulilor de circulație.
În comunicatul transmis, senatorul a precizat că situațiile din trafic generate de închiderea unei benzi „creează frecvent blocaje și confuzie”, iar cauza principală este lipsa unei reglementări clare și aplicate unitar. El a arătat că amendamentele mută regula alternanței în cadrul dedicat regulilor de circulație din OUG 195/2002 și reformulează textul pentru a acoperi explicit cazurile întâlnite pe drumurile cu două sau trei benzi pe sens, unde varianta inițială permitea interpretări care, în practică, pot conduce la frânări bruște, conflicte între conducători și riscuri de accidente.
Parlamentarul a mai precizat că sancțiunea aferentă nerespectării regulii a fost reașezată în nomenclatorul general al contravențiilor, astfel încât aplicarea acesteia să fie coerentă din punct de vedere legislativ. De asemenea, el a menționat introducerea unei perioade de 120 de zile destinată informării publicului, timp în care instituțiile rutiere vor derula campanii de explicare a noii reguli, pentru ca șoferii să cunoască modul de aplicare înainte de intrarea în vigoare a sancțiunilor.
„Cu aceste corecturi, legea devine mult mai ușor de pus în practică. Amendamentele se află în prezent în analiza Comisiei de Transporturi, iar o regulă clară, explicată din timp și cunoscută de toți poate aduce ordine într-o zonă în care acum predomină improvizația și poate spori siguranța tuturor participanților la trafic”, se arată în comunicat.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Comunicat - Acuzații dure în Senat. Proiectul care ar fi scutit românii vulnerabili de la plata CASS, respins de partidele coalizate - VIDEO |
| | Comunicat - Cătălin Silegeanu, critici dure la adresa ANAF în plenul Senatului: „Se crede Dumnezeu” |
| | Comunicat - Botoșani - în topul județelor din Moldova la finanțările PNRR |
| | Comunicat - Decalaje dramatice între centru și județele marginale, semnalate în Senat de Cătălin Silegeanu |
| | Comunicat - PSD Botoșani susține decizia conducerii centrale a PSD de a respinge tentativa Guvernului Bolojan de a tăia salariile cu 10% |
| | Comunicat PSD - Valeriu Iftime își acoperă incompetența administrativă cu proiectele și viziunea fostei conduceri a Consiliului Județean și ale municipalității botoșănene - FOTO |
| | Comunicat - Senatorul Cătălin Silegeanu participă la Conferința Mondială pentru Dezvoltarea Telecomunicațiilor, alături de președintele ANCOM |
| | Comunicat AUR - Cătălin Silegeanu propune o lege care obligă primăriile să asigure condiții minime de igienă și infrastructură în piețele volante |
|

|
PRIMĂRIA DOROHOI/SONDAJ - Foc de artificii sau spectacol laser? Dorohoienii pot decide tipul de spectacol din seara de revelion | 1593 |
| Primăria Dorohoi – Dezbatere publică privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2026 | 1248 |
| Acțiune a polițiștilor în Dorohoi! | 921 |
| 1 Decembrie la Dorohoi – Program artistic, slujbă religioasă, depuneri de coroane și fasole cu cârnați și vin fiert | 900 |
| APEL UMANITAR - La 13 ani, durerea e normalitatea ei. Arta e libertatea ei. 34.000 euro e salvarea ei - FOTO | 860 |
| Spitalul Municipal Dorohoi - CHIRURGIE ŞI ORTOPEDIE PEDIATRICĂ | 679 |
| Bărbat dat dispărut de familie, găsit în șoc hipotermic de polițiști | 671 |
| Două accidente rutiere produse astăzi în județ. Primul în apropierea Dorohoiului, al doilea la intrarea în Săveni | 590 |
| Laboratorul de Analize Medicale al Spitalului Municipal Dorohoi - Performanță, precizie și încredere – aproape de tine! | 564 |
| Primăria Municipiului Dorohoi anunță startul înscrierilor la Festivalul „Datini și Obiceiuri de Iarnă” – Ediția 2025 | 526 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru secția pediatrie |
| Spitalul Municipal Dorohoi - CHIRURGIE ŞI ORTOPEDIE PEDIATRICĂ |
| Spitalul Municipal Dorohoi - CONSULTAŢII GRATUITE GERIATRIE ŞI GERONTOLOGIE PE BAZA BILETELOR DE TRIMITERE |
| Primăria Dorohoi – Dezbatere publică privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2026 |
| Laboratorul de Analize Medicale al Spitalului Municipal Dorohoi - Performanță, precizie și încredere – aproape de tine! |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord