Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Comunicat CJ - Consiliul Județean a scos la licitație modernizarea Drumului Vămii – 49 de kilometri
Realitatea DorohoianăData 27.07.2024 - 10:27:17
Administratie
Consiliul Județean Botoșani a scos la licitație modernizarea Drumului Vămii, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră județeană.
DISTRIBUIE           

Drumul Vămii, mai exact Drumul Județean 282, leagă localitățile Hănești, Vlăsinești, Săveni, Drăgușeni, Coțușca, Rădăuți-Prut, și are o lungime de 49 de kilometri. Valoarea totală a proiectului, în care sunt incluse lucrările de construcție, serviciile de supervizare și dirigintare, TVA-ul, taxele și rezerva de implementare, se ridică la 68 de milioane de euro. Consiliul Județean Botoșani a depus proiectul pentru finanțarea din Programul Regional Nord-Est 2021-2027, suma eligibilă este de 60 de milioane de euro, iar 8 milioane de euro reprezintă cofinanțarea administrației județene.

„Consiliul Județean Botoșani a fost primul din Regiunea de Nord-Est care a terminat modernizarea Drumului Strategic, deși nimeni nu ne dădea șanse să-l finalizăm până la închiderea exercițiului financiar, decembrie 2023. Acum, suntem primul Consiliu Județean care scoate la licitație modernizarea unei axe strategice pe noul Program Regional. Este rezultatul muncii unei echipe profesioniste, care a pus interesul județului nostru pe primul plan. Vă reamintesc că în momentul preluării mandatului, în urma demersurilor pe care le-am făcut, am reușit deblocarea la nivel național a Programului Operațional Asistență Tehnică, din care am obținut finanțarea europeană pentru realizarea documentației tehnice necesare Drumului Vămii (studiul de fezabilitate, studiul de siguranță a traficului, proiectul tehnic). Așa arată o administrație profesionistă, care știe ce are de făcut și face ceea ce are de făcut!”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Firmele interesate își pot depune ofertele până pe data de 5 septembrie.

Licitația este împărțită în 3 loturi:
- lotul 1 are o lungime de 10,6 kilometri și se întinde de la Hănești până la Săveni;
- lotul 2 are o lungime de 22,8 kilometri și se întinde de la Săveni până la Coțușca;
- lotul 3 are o lungime de 15,5 kilometri și se întinde de la Coțușca până la Rădăuți-Prut.

Pe lângă modernizarea căii de rulare, proiectul presupune realizarea a trei consolidări și stabilizări de teren pe o distanță totală de 1,8 kilometri: în dreptul iazului de la ieșirea din Hănești, la ieșirea din Săveni și în comuna Drăgușeni. Se vor realiza peste 2 kilometri de drenuri, se vor face 5 poduri și 80 de podețe transversale. Drumul va avea 26 de parcări și stații de autobuz, precum și 2 platforme de cântărire. Pe lângă lucrările la calea de rulare, vor fi construite trotuare pe 25 de kilometri și piste de biciclete pe o lungime de 16 kilometri. În ceea ce privește siguranța drumului, intersecțiile vor fi iluminate și se vor monta parapete metalice pe 1.683 de metri.
De-a lungul drumului, vor fi amplasate și patru stații de reîncărcare electrică.

Drumul Vămii este continuarea firească a Drumului Strategic, realizând astfel o adevărată axă rutieră nord-sud care leagă Vama Rădăuți-Prut de județul Iași.

„Este un proiect major, generos și care va contribui din plin la dezvoltarea județului. Totodată, este un pas important pentru a continua realizarea unei axe cu adevărat strategice care să lege Vama Rădăuți-Prut de sudul județului, implicit de județul Iași, și de a îndrepta ce a stricat administrația liberală care a desenat Drumul Strategic ca un brăduț de Crăciun pentru a include pe traseu primăriile pe care le conducea la acea vreme. Dezvoltarea județului trebuie făcută în ansamblu și nu pe interese politice și economice. În ultimii trei ani și jumătate am demonstrat că echipa pe care o conduc face administrație performantă, atât la nivel județean, cât și la nivelul fiecărei primării”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Contract de finanțare, pentru digitalizarea Spitalului Municipal Dorohoi, în valoare de peste 3,2 milioane de lei, semnat ieri de către primarul Dorin Alexandrescu
Ședință de Colegiu Prefectural, astăzi. Vezi problemele discutate - FOTO
Ajutoare financiare guvernamentale, în valoare de aproape 40.000 de lei, acordate pentru 10 beneficiari din Dorohoi
Măsuri impuse de către prefect pentru perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale
Primăria Dorohoi - Anunț de interes public pentru cetățenii municipiului
2 Aprilie - Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului
S-a dat ordinul de începere al lucrărilor pentru eficientizarea energetică a două săli de sport din Dorohoi. Valoarea investiției se ridică la aproape 6,5 milioane de lei
DOROHOI - Începe Luna Curățeniei
Sondaj
Cele mai citite
Mesaj de condoleanțe transmis de către angajații primăriei Dorohoi, la decesul fostului coleg Corneliu Ciurciun
1139
Mesaj de condoleanțe transmis de colectivul Spitalului Municipal Dorohoi
515
Mașină răsturnată la Baranca - Hudești. Trei tinere aflate în autoturism au fost spitalizate
479
Botoșănean plecat de acasă, dat dispărut de familie!
385
Mesaj de condoleanțe transmis de familia Alexandrescu, la decesul bunului prieten Corneliu Ciurciun
383
Mesaj de condoleanțe transmis de Organizația Municipală PSD Dorohoi la decesul lui Corneliu Ciurciun
348
Femeie din Șendriceni, plecată în 1992 în Turcia, dată dispărută, acum, de către familie
321
ALEGERI PREZIDENȚIALE 2025 - Prezența la vot la Dorohoi, la ora 20:00
310
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Psihiatrie
274
Diseminarea proiectului ”Prevenirea traficului de persoane” la Seminarul Teologic Liceal Ortodox ”Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi cu oaspeți de la Patriarhia Română - FOTO
234
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Mesaj de condoleanțe transmis de familia Alexandrescu, la decesul bunului prieten Corneliu Ciurciun
Mesaj de condoleanțe transmis de colectivul Spitalului Municipal Dorohoi
Mesaj de condoleanțe transmis de Organizația Municipală PSD Dorohoi la decesul lui Corneliu Ciurciun
Primăria Dorohoi – Anunţ dezbatere publică!
Primăria Dorohoi – Anunţ consultare publică pentru aprobarea PUZ
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord