Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
DOROHOI - Bătrân de 83 de ani, beat la volan, a tamponat o altă mașină. S-a ales cu dosar penal pentru că a refuzat recoltarea de probe biologice
Realitatea DorohoianăData 10.06.2022 - 12:14:04
Infractional
Foto generic
La data de 9 iunie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada George Enescu, din municipiul Dorohoi, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme, iar unul dintre conducătorii auto, este posibil să se afle sub influența alcoolului.
DISTRIBUIE           

Echipajul de poliție dirijat la fața locului a identificat cele două autoturisme implicate în eveniment, care prezentau avarii, precum și pe conducătorii auto, doi bărbați de 50 de ani, respectiv, 83 de ani, ambii din municipiul Dorohoi.

Întrucât bărbatul de 83 de ani emana halenă alcoolică s-a încercat testarea cu aparatul alcooltest, însă fără rezultat, ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge, prilej cu care a refuzat acest lucru.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de prelevare de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Permis de conducere fals obținut la o școală de șoferi poloneză, descoperit la PTF Stânca
Cioban înjunghiat în piept, la o stână din Suharău. A fost transportat cu elicopterul SMURD la Iași
Amenzi aplicate de jandarmi pentru încălcarea legii picnicului
Șofer din Republica Moldova depistat la PTF Rădăuți Prut cu un permis nerecunoscut de legea română
Șofer depistat cu o alcoolemie record reținut de polițiști în noaptea de Înviere
Aproximativ 300 de abateri constatate de către polițiștii botoșăneni în două zile
Tâlhari din Dorohoi prinși de jandarmi. Telefonul sustras a fost restituit proprietarului
Bărbat din Republica Moldova prins PTF Stânca, conducând o mașină având permis de conducere fals
Sondaj
Cele mai citite
Mesaj de condoleanțe transmis de către angajații primăriei Dorohoi, la decesul fostului coleg Corneliu Ciurciun
848
Mesaj de condoleanțe transmis de colectivul Spitalului Municipal Dorohoi
434
Mesaj de condoleanțe transmis de familia Alexandrescu, la decesul bunului prieten Corneliu Ciurciun
315
Mesaj de condoleanțe transmis de Organizația Municipală PSD Dorohoi la decesul lui Corneliu Ciurciun
285
Spitalul Municipal Dorohoi angajeqază asistent medical pentru Secția Chirurgie
225
Cătălin Silegeanu susține parteneriatul economic româno - american la o conferință importantantă
216
Botoșănean plecat de acasă, dat dispărut de familie!
215
Bursa locurilor de muncă organizată de AJOFM Botoșani, pe data de 23 mai
191
Femeie din Șendriceni, plecată în 1992 în Turcia, dată dispărută, acum, de către familie
190
Bătrână spitalizată în urma unui incendiu izbucnit în localitatea Tudor Vladimirescu
184
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Mesaj de condoleanțe transmis de familia Alexandrescu, la decesul bunului prieten Corneliu Ciurciun
Mesaj de condoleanțe transmis de colectivul Spitalului Municipal Dorohoi
Mesaj de condoleanțe transmis de Organizația Municipală PSD Dorohoi la decesul lui Corneliu Ciurciun
Spitalul Municipal Dorohoi angajeqază asistent medical pentru Secția Chirurgie
Primăria Dorohoi – Anunț privind organizarea unei licitații publice cu strigare pentru concesionarea unei suprafețe de teren
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord