Procedurile de achiziţie au fost încheiate la 11 loturi de echipamente digitale moderne şi materiale didactice, care însumează o valoare de 4,232,794.4 lei inclusiv T.V.A, după cum urmează:

La momentul actual, mai sunt în procedură de achiziţie 9 loturi: de mobilier şcolar (bănci, scaune, catedre pentru profesori, dulapuri pentru elevi şi pentru materiale didactice etc.), echipamente digitale şi materiale didactice în valoare de 4,449,972.15 lei inclusiv T.V.A.
Toţi copiii din instituțiile de învățământ de nivel primar, gimnazial, liceal şi conexe din Municipiul Dorohoi (Grădiniţa cu program prelungit „Ștefan cel Mare şi Sfânt”, Școala „Ștefan cel Mare”, Școala Gimnazială „Spiru Haret”, Școala Gimnazială nr.1, Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu”, Școala Gimnazială „A. I. Cuza”, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob”, Liceul „Regina Maria”, Colegiul Naţional „Grigore Ghica”, Clubul Copiilor Dorohoi) vor beneficia de echipamente TIC moderne, mobilier nou și materiale didactice, educaționale şi sportive.
În baza unui calendar bine stabilit, toate unitățile de învăţământ beneficiare vor putea folosi noile dotări la începutul anului școlar 2024-2025.
Proiectul reprezintă o continuare a eforturilor de îmbunătățire a bazei materiale a şcolilor şi va contribui la creșterea calității actului educaţional, implicit la creșterea performanțelor școlare, la dezvoltarea unei educații centrată pe nevoile elevilor și aliniată la nevoile pieții muncii, la crearea premiselor pentru cadrele didactice de a utiliza metode moderne de învățare conforme cu standardele europene, iar în final, se va reduce rata absenteismului școlar.
Investiţia are ca termen de finalizare data de 31 decembrie 2024.
Sursa: comunicat de presă