Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
DOROHOI - Ziua Mondială a Poeziei sărbătorită la Colegiul Național ”Grigore Ghica” - FOTOGALERIE
Realitatea DorohoianăData 21.03.2024 - 20:22:13
Educatie
„Plăsmuită din cuvinte, ilustrată prin imagini, compusă după o metrică dată, poezia deține o putere de neegalat. O formă intimă de exprimare care se deschide către ceilalți, poezia îmbogățește dialogul, care se află la baza a întregului progres al umanității și care astăzi este mai necesar ca niciodată în aceste vremuri tulburi” - Audrey Azoulay, Directorul General UNESCO.
DISTRIBUIE           

În cadrul Conferinței Generale UNESCO din 1999 s-a decis ca ziua de 21 martie să devină Ziua Mondială a Poeziei pentru a sprijini diversitatea lingvistică prin expresia poetică. Astfel, această zi celebrează poezia și poeții și promovează lectura și scrierea de poezii.

Pentru a celebra poezia, Colegiului Național ”Grigore Ghica” în parteneriat cu Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, reprezentat de doamna Lucia Țurcanu, a invitat elevii la un dialog cu două spirite sensibile care au ales poezia ca formă de exprimare a sufletului, și anume doamna Manon Pițu din Botoșani și George Vulturescu din Satu-Mare.

Activitatea a oferit elevilor oportunitatea de a descoperi unicitatea fiecărei poezii, aparținând celor doi invitați, de a observa buchetul de sentimente transmise și de a descoperi lumea adunată în ritmuri și imagini menite să resusciteze emoția.

De asemenea, prin întrebări, unele stângace, altele pertinente, elevii au creat un dialog care a contribuit la conturarea unui portret al poetului și poeziei.

Evenimentul s-a încheiat cu prezentarea de către elevii a propriilor creații.

Cei doi invitați le-a oferit feedbackul mult așteptat și i-a încurajat să nu înceteze a descoperi frumusețea și misterul cuvântului

Mulțumim invitaților pentru această experiență culturală, în care rolul principal l-a avut poezia.

(prof. Pavel D.)


 

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Expoziția „Arta cămășii cu altiță – cos pentru o cauză”
Expoziția de artă comparată „Zbor printre rădăcini”, la Muzeul Județean Botoșani
CINEMA MELODIA - FILMELE DIN PERIOADA 20 mai - 1 iunie 2025
Săptămâna Națională a Siguranței Rutiere
Diseminarea proiectului ”Prevenirea traficului de persoane” la Seminarul Teologic Liceal Ortodox ”Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi cu oaspeți de la Patriarhia Română - FOTO
Sfințirea Casei Memoriale „George Enescu” din Liveni – Moment de comemorare la 70 de ani de la trecerea în eternitate a marelui compozitor - FOTOGALERIE
Comemorarea a 70 de ani de la trecerea în eternitate a lui George Enescu
DOROHOI - Rezultat remarcabil al unui elev al Colegiului Național „Grigore Ghica”, la Olimpiada Națională de Filosofie
Sondaj
Cele mai citite
Mesaj de condoleanțe transmis de către angajații primăriei Dorohoi, la decesul fostului coleg Corneliu Ciurciun
1139
Mesaj de condoleanțe transmis de colectivul Spitalului Municipal Dorohoi
515
Mașină răsturnată la Baranca - Hudești. Trei tinere aflate în autoturism au fost spitalizate
479
Botoșănean plecat de acasă, dat dispărut de familie!
385
Mesaj de condoleanțe transmis de familia Alexandrescu, la decesul bunului prieten Corneliu Ciurciun
383
Mesaj de condoleanțe transmis de Organizația Municipală PSD Dorohoi la decesul lui Corneliu Ciurciun
348
Femeie din Șendriceni, plecată în 1992 în Turcia, dată dispărută, acum, de către familie
321
ALEGERI PREZIDENȚIALE 2025 - Prezența la vot la Dorohoi, la ora 20:00
310
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Psihiatrie
274
Spitalul Municipal Dorohoi angajeqază asistent medical pentru Secția Chirurgie
264
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Mesaj de condoleanțe transmis de familia Alexandrescu, la decesul bunului prieten Corneliu Ciurciun
Mesaj de condoleanțe transmis de colectivul Spitalului Municipal Dorohoi
Mesaj de condoleanțe transmis de Organizația Municipală PSD Dorohoi la decesul lui Corneliu Ciurciun
Primăria Dorohoi – Anunţ dezbatere publică!
Primăria Dorohoi – Anunţ consultare publică pentru aprobarea PUZ
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord