Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Este oficial: SALARIILE personalului din învăţământ vor fi MAJORATE cu 15 la sută de la 1 decembrie
Data 12.10.2015 - 16:26:28
Salariile personalului din învăţământ vor fi majorate cu 15 la sută începând cu data de 1 decembrie, a anunţat, luni, după negocierile cu sindicatele, ministrul Educaţiei, Mihai Cîmpeanu, precizând că de acestă creştere vor beneficia 304.000 de persoane - cadre didactice şi personal auxiliar.
DISTRIBUIE           
Salariile personalului din învăţământ vor fi majorate cu 15 la sută începând cu data de 1 decembrie, a anunţat, luni, după negocierile cu sindicatele, ministrul Educaţiei, Mihai Cîmpeanu, precizând că de acestă creştere vor beneficia 304.000 de persoane - cadre didactice şi personal auxiliar.



”Am convenit ca după ce s-au acordat creşteri salariale de 10 la sută pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, 5 la sută în martie şi 5 la sută în septembrie, după ce s-au acordat creşteri de 12 la sută pentru personalul nedidactic, în luna august, să se mai acorde în acest an, începând cu 1 decembrie, o creştere de 15 la sută pentru tot personalul din învăţământ - didactic, didactic auxiliar şi nedidactic”, a declarat ministrul Educaţiei, la finalul discuţiilor care au avut loc la Palatul Victoria cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ.

Mihai Cîmpeanu a precizat că după această ultimă majorare de 15 la sută se ajunge la o creştere medie a salariilor din învăţământ cu 26,7 la sută, în acest an.

El a mai spus că efortul bugetar pentru aceste ultime majorări salariale este de 1,7 miliarde de lei pentru cei peste 304.000 de angajaţi din educaţie.

 ”Este vorba despre 221.000 de angajaţi personal didactic şi auxiliar, la care se adaugă 53.000 de angajaţi personal nedidactic din învăţământul preuniversitar, la care se adaugă 30.000 de persoane din învăţământul universitar, 23.000 de persoane personal didactic şi 7.000 de persoane angajate ca personal nedidactic. În total, 304.000 de persoane vor beneficia de aceste creşteri salariale de 15 la sută, peste majorările deja acordate, de 10, respectiv 12 la sută în 2015”, a mai spus ministrul Educaţiei.

Câmpeanu a adăugat că aceste majorări salariale vor fi prevăzute într-o ordonanţă de urgenţă care va fi promovată în acestă lună.

Liderii federaţiilor sindicale din educaţie au discutat, luni, la Palatul Victoria, despre majorările salariale din învăţământ, după ce Guvernul a propus o creştere de 10%, de la 1 decembrie, iar sindicatele doresc o majorare de 15%, din noiembrie.

Printre cei sosiţi la sediul Guvernului s-a numărat, din partea sindicatelor din educaţie, Anton Hadăr, de la Federaţia Naţională Sindicală "Alma Mater" şi Marius Nistor, de la Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret".

Sursa: MEDIAFAX

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Județul Botoșani și-a îndeplinit ținta: peste 25.000 de voluntari în campania “Let’s Do It, Romania!”
DOROHOI - Activități dedicate Centenarului Marii Uniri
FOTOGALERIE - Ziua Pompierilor sărbătorită la Săveni, cu avansări în grad şi defilare
SINCERE CONDOLEANŢE!
170 de ani de la sacrificiul eroilor pompieri din Dealu Spirii
Peste 10000 de participanţi la Săptămâna Culturii la Vorona - FOTO
Amendă de 500 de lei la priveghi
ANUNŢ DE MULŢUMIRE
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Noi performanțe la Colegiul Național „Grigore Ghica”. Calificare la etapa națională la disciplina matematică
914
Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi – calificare la proba orală a Olimpiadei de Limba Engleză
772
TAXI SPEED ANGAJEAZĂ!
400
Tânăr din Dorohoi prins în flagrant în timp ce fura electronice. Polițiștii dorohoieni au tras focuri de armă pentru imobilizarea acestuia - VIDEO
395
Dorohoianul prins că fura din easybox, noaptea trecută, a fost reținut de către polițiști, împreună cu cele două rude care îl asista
343
Spitalul Municipal Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea a două posturi de asistent medical pentru Secția de Chirurgie Generală
232
Bărbat din Șendriceni reținut de către polițiști după ce a fost prins conducând fără permis și cu o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat
218
Școala de vară pentru tinerii cercetători filologi (masteranzi și doctoranzi) – Ipotești Ediția a VII-a – Studiile literare românești, în proiecte și proiecții
215
Pagube însemnate într-un incendiu izbucnit la Horlăceni
214
Comunicat - Apel la Acțiune: senatorul Cătălin Silegeanu și deputatul Ariadna Cîrligeanu invită cetățenii să susțină candidatura lui George Simion
214
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Psihiatrie
Spitalul Municipal Dorohoi angajează infirmieră
Spitalul Municipal Dorohoi angajează infirmieră
Spitalul Municipal Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea a două posturi de asistent medical pentru Secția de Chirurgie Generală
Spitalul Municipal Dorohoi angajează medic specialist ORL
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord