Focuri de armă pe străzile Dorohoiului. Polițiștii rutieri din municipiu au făcut uz de armă pentru oprirea unui șofer - VIDEO | | Realitatea DorohoianăData 21.04.2024 - 11:14:24 |  Infractional | | La data de 20 aprilie 2024, în jurul orei 24:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi- Biroul Rutier, în timp ce se aflau pe strada Lt. Andrei, din municipiul Dorohoi, au efectuat semnal de oprire unui autovehicul, al cărui conducător auto, inițial s-a conformat, oprind autovehiculul, însă, în momentul în care polițiștii s-au apropiat de portieră, acesta a demarat în trombă. | | |
Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, iar pe parcursul deplasării au efecutat mai multe focuri de armă atât de avertisment, cât si înspre autovehicul, reușind prinderea sa, la aproximativ 5 kilometri de locul interceptării, în localitatea Saucenița.
În urma folosirii armamentului din dotare, a rezultat rănirea conducătorului auto, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ulterior a fost stabilită identitatea acestuia, în persoana unui tânăr, de 25 de ani, din județul Suceava.
Totodată, în urma verificărilor efectuate în interiorul autoturismului au fost identificate 93 de butelii cu agent refrigerant, de proveniență Ucraina, fără documente.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de contrabandă calificată și vătămare corporală din culpă.
Starea tânărului este stabilă, fiind sub observația cadrelor medicale.
VEZI VIDEO AICI
VEZI VIDEO AICI 1
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Braconieri din județ „vizitați” de mascați - VIDEO |
| | Reținut pentru 24 de ore pentru tâlhărie |
| | Tânărul din Cristinești care și-a bătut cei doi copii a fost arestat preventiv pentru 30 de zile |
| | Tânăr din Cristinești reținut de către polițiști după ce și-a bătut familia |
| | Bărbat din Corlăteni depistat la volan sub influența alcoolului |
| | Urmărit depistat de către polițiștii de frontieră la Stânca |
| | VIDEO - Bătăuși în trafic, în centrul Dorohoiului! Polițiștii i-au sancționat contravențional |
| | Acțiunea polițiștilor la Darabani |
|
|
Mesaj de condoleanțe transmis de conducerea și colectivul Spitalului Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi | 2159 |
| Mesaj de condoleanțe din partea primarului Dorin Alexandrescu | 1714 |
| APEL UMANITAR - Victor nu cere imposibilul. Cere șansa de a trăi. Cere timp. Cere sprijin | 1491 |
| Șapte ani de la mutarea la cele veșnice a domnului Gheorghe Rotaru, ctitorul bisericii „Sfântul Ilie” – Dealu Mare | 826 |
| VIDEO - Bătăuși în trafic, în centrul Dorohoiului! Polițiștii i-au sancționat contravențional | 800 |
| Ședința lunară a Protopopiatului Dorohoi, sub semnul rugăciunii și al culturii creștine - FOTO | 789 |
| FOTOGALERIE - Poetul Mihai Eminescu, omagiat la Catedrala Municipiului Dorohoi prin glasuri de copii | 608 |
| APEL UMANITAR - Un tânăr tată, prins într-o cursă contracronometru. Victor Savitchi are nevoie de ajutor pentru a continua lupta pentru viață - FOTO | 561 |
| APEL UMANITAR - Fiecare zi contează. Fiecare amânare poate însemna paralizie totală | 509 |
| Incendiu în apropierea Dorohoiului. O magazie a luat foc din cauza jarului din cenușă - FOTO | 477 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Mesaj de condoleanțe din partea primarului Dorin Alexandrescu |
| Primăria Dorohoi – Anunț privind organiazarea unei întâlniri pentru dezbatere publică |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Medicină Internă |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția Pediatrie |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția ATI |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord