Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Furaje incendiate din joacă de un copil în vârstă de 8 ani - FOTO&VIDEO
Realitatea DorohoianăData 03.04.2024 - 19:49:53
Local
Un băiat în vârstă de 8 ani, din localitatea Vlădeni, comuna Frumușica, a incendiat, din joacă, furajele din gospodăria părinților. Mama a observat flăcările și a încercat să stingă flăcările, dar nu a reușit. Îngrijorați că incendiul ar putea să se extindă, vecinii au sunat după ajutor.
DISTRIBUIE           

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Frumușica. Aceștia au constatat că ardeau aproximativ 15 tone de furaje și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la alte furaje, dar și la construcțiile din gospodărie.

Evenimentul s-a produs astăzi, în jurul prânzului.

În scopul preîntâmpinării unor evenimente generate de jocul copiilor cu focul, pompierii recomandă celor care îi au în grijă, însușirea regulilor și măsurilor de prevenire a incendiilor și respectarea strictă a acestora.

Astfel, pentru siguranța copilului dumneavoastră:

▪️înlăturați orice curiozitate în legătură cu focul, explicându-i cu răbdare pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viața lui;

▪️păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care nu are acces;

▪️nu îi permiteţi accesul, nesupravegheat, în depozite de furaje, șuri, poduri, magazii, grajduri, clădiri dezafectate etc., cu mijloace care pot produce incendii;

▪️nu îl lăsaţi singur în casă cu aragazul, mijloacele de încălzire sau aparatele electrice aflate în funcțiune.

De asemenea, învățaţi copilul următoarele reguli ce îi pot salva viața în situații critice:

▪️dacă este singur acasă, să părăsească imediat locuința și să anunțe un vecin sau primul adult despre izbucnirea incendiului;

▪️dacă nu poate părăsi locuința, să telefoneze, dacă are posibilitatea, la numărul unic pentru urgențe 112 și să anunțe evenimentul precizând adresa, precum și faptul că este blocat în casă, după care să iasă la fereastră și să strige după ajutor;

▪️să nu se ascundă în dulap, sub pat sau în alte locuri în care nu poate fi văzut de persoanele care intră în locuință;

▪️dacă i-au luat foc hainele, trebuie să se lase pe sol și să se rostogolească până la stingerea flăcărilor;

▪️atunci când în încăpere este fum, trebuie să se deplaseze aplecat sau târâș pentru a evita inhalarea acestuia.

Supravegheați copiii în permanenţă!

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Bătrână spitalizată cu arsuri provocate de un incendiu care i-a distrus casa din Carasa - Corlăteni
Cod galben de ceață pentru Dorohoi și alte 44 de localități din județ
Gerul persistă! Codul galben pentru județul Botoșani a fost prelungit
Incendiu la Oroftiana. O casă la un pas de distrugere
Cod galben de ceață pentru mai multe localități din județ
Tânăr din Ibănești spitalizat cu arsuri după ce a încercat să stingă incendiul care i-a cuprins casa. Pompierii dorohoieni au intervenit aproape trei ore
Incendiu în apropierea Dorohoiului. O magazie a luat foc din cauza jarului din cenușă - FOTO
FOTOGALERIE - Adăpost de animale cuprins de flăcări în urma unui scurtcircuit, la Liveni. Aproape 100 de animale au fost salvate
Sondaj
Cele mai citite
Mesaj de condoleanțe transmis de conducerea și colectivul Spitalului Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi
1992
APEL UMANITAR - Victor nu cere imposibilul. Cere șansa de a trăi. Cere timp. Cere sprijin
1471
Șapte ani de la mutarea la cele veșnice a domnului Gheorghe Rotaru, ctitorul bisericii „Sfântul Ilie” – Dealu Mare
813
Dorohoian spitalizat cu arsuri și intoxicație cu fum, în urma unui incendiu care i-a cuprins casa
774
VIDEO - Bătăuși în trafic, în centrul Dorohoiului! Polițiștii i-au sancționat contravențional
771
Ședința lunară a Protopopiatului Dorohoi, sub semnul rugăciunii și al culturii creștine - FOTO
753
FOTOGALERIE - Poetul Mihai Eminescu, omagiat la Catedrala Municipiului Dorohoi prin glasuri de copii
562
APEL UMANITAR - Un tânăr tată, prins într-o cursă contracronometru. Victor Savitchi are nevoie de ajutor pentru a continua lupta pentru viață - FOTO
504
Incendiu în apropierea Dorohoiului. O magazie a luat foc din cauza jarului din cenușă - FOTO
456
Gerul persistă! Codul galben pentru județul Botoșani a fost prelungit
388
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi – Anunț privind organiazarea unei întâlniri pentru dezbatere publică
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Medicină Internă
Spitalul Municipal Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția Pediatrie
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția ATI
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Medicină Internă
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord