Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Gospodărie din Coțușca în pericol din cauza unui incendiu. Proprietara a suferit un atac de panică - FOTO
Realitatea DorohoianăData 10.02.2025 - 15:44:25
Local
Pompierii au fost solicitați să intervină, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Coțușca. O anexă, lipită de casă a luat foc și exista pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga construcție. Vecinii au observat flăcările și au sunat după ajutor.
DISTRIBUIE           

La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Punctului de Lucru Coțușca, cu o autospecială de stingere și ambulanța SMURD, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Coțușca, dar și un echipaj SAJ.

Aceștia au constatat faptul că proprietara, în vârstă de 70 de ani, era ieșită din interior. Femeia a suferit un atac de panică și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii au stins incendiul, fiind protejate o parte din anexa, dar și o casă.

Cel mai probabil, evenimentul s-a produs după ce proprietara a încercat să aprindă focul și a scăpat chibritul aprins pe materiale combustibile.

Pentru a preveni astfel de evenimente, facem un apel la responsabilitate din partea cetățenilor în ceea ce privește respectarea regulilor de prevenire a incendiilor.
Totodată, recomandăm:

✔ nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;

✔ nu aprindeți focul folosind lichide inflamabile;

✔ nu folosiți sobe sau alte mijloace de încălzire defecte sau cu improvizații;

✔ nu supraîncălziți sobele sau alte mijloace de încălzire;

✔ nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;

✔ folosiţi soba doar cu uşa închisă;

✔ aşezaţi o tavă metalică în faţa sobei, în dreptul uşii;

✔ nu puneți în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile, haine la uscat;

✔ stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa și nu adormiţi cu focul aprins;

✔ nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă sau cu aparatele de încălzire electrice în funcţiune.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
COD GALBEN de ceață, în județ, prelungit până la ora 14:00
Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru Dorohoi și o parte a județului Botoșani
Două accidente rutiere produse astăzi în județ. Primul în apropierea Dorohoiului, al doilea la intrarea în Săveni
Bătrân decedat în incendiul care i-a cuprins casa. Soția acestuia, în vârstă de 81 de ani, a fost spitalizată cu arsuri
Casă din Săveni în pericol din cauza unui coș de fum necurățat
Bărbat dat dispărut de familie, găsit în șoc hipotermic de polițiști
VIDEO - MĂSURILE DISPUSE DE STRUCTURILE M.A.I PENTRU DESFĂȘURAREA ÎN CONDIȚII DE SIGURANȚĂ A ALEGERILOR LOCALE PARȚIALE DESFĂȘURATE ÎN LOCALITATEA MIHAI EMINESCU
Activități de educație pentru promovarea integrității în contextul Zilei Internaționale Anticorupție
Sondaj
Cele mai citite
Primăria Dorohoi – Dezbatere publică privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2026
1253
Acțiune a polițiștilor în Dorohoi!
932
APEL UMANITAR - La 13 ani, durerea e normalitatea ei. Arta e libertatea ei. 34.000 euro e salvarea ei - FOTO
862
Două accidente rutiere produse astăzi în județ. Primul în apropierea Dorohoiului, al doilea la intrarea în Săveni
773
Bărbat dat dispărut de familie, găsit în șoc hipotermic de polițiști
733
Spitalul Municipal Dorohoi - CHIRURGIE ŞI ORTOPEDIE PEDIATRICĂ
686
Laboratorul de Analize Medicale al Spitalului Municipal Dorohoi - Performanță, precizie și încredere – aproape de tine!
595
Primăria Municipiului Dorohoi anunță startul înscrierilor la Festivalul „Datini și Obiceiuri de Iarnă” – Ediția 2025
552
Seară duhovnicească la Parohia „Sfinții Împărați” Dorohoi - Sfinții Cuvioși Paisie Olaru și Cleopa Ilie, Duhovnici și Învățători - FOTO
462
Spitalul Municipal Dorohoi - CONSULTAŢII GRATUITE GERIATRIE ŞI GERONTOLOGIE PE BAZA BILETELOR DE TRIMITERE
430
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist, pentru Secția ATI
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru secția pediatrie
Spitalul Municipal Dorohoi - CHIRURGIE ŞI ORTOPEDIE PEDIATRICĂ
Spitalul Municipal Dorohoi - CONSULTAŢII GRATUITE GERIATRIE ŞI GERONTOLOGIE PE BAZA BILETELOR DE TRIMITERE
Primăria Dorohoi – Dezbatere publică privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2026
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord