Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Incendiu de amploare într-o gospodărie din comuna Roma. Proprietarul a fost spitalizat pentru investigații medicale - FOTO&VIDEO
Realitatea DorohoianăData 07.04.2025 - 16:17:03
Local
Un incendiu violent s-a produs, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Roma. Casa și o anexă au fost cuprinse de flăcări din cauza unui coș de fum neizolat termic față de materialele combustibile din structura acoperișului. Până la sosirea forțelor de intervenție, proprietarul, în vârstă de 54 de ani, a încercat să scoată câteva bunuri din casa cuprinsă de flăcări și a suferit arsuri la mâna stângă și umărul drept.
DISTRIBUIE           

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu trei autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Roma. Aceștia au constatat faptul că ardeau casa și o anexă. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit mai bine de trei. Din interiorul casei, pompierii au scos patru butelii și o canistră de motorină. Suprafața afectată a fost de aproximativ 200 de metri pătrați.

Proprietarul a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării coşurilor de fum, trebuie adoptate măsuri care să asigure:

▪️păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului;

▪️îngroșarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, lăsându-se un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

▪️verificarea coşurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);

▪️tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

▪️curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.

 

Vezi VIDEO aici!

 

Vezi VIDEO aici!

 

 

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Codul galben de ceață a fost prelungit până la ora 12:00
COD GALBEN de ceață pentru o parte din județ, inclusiv Dorohoi
Incendiu violent într-o gospodărie din Hănești. O casă a fost distrusă de flăcări - VIDEO&FOTO
Mașină răsturnată în șanțul de pe marginea drumului. Șoferul a fost transportat la spital
Un cămin sigur pentru copilul tău - supravegheați copiii în permanență !
Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) este extins și la PTF Racovăț
O nouă specialitate inclusă în activitatea Spitalului Municipal Dorohoi
Comunicat - Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, despre incendiul care a afectat Catedrala Dorohoi
Sondaj
Cele mai citite
O nouă specialitate inclusă în activitatea Spitalului Municipal Dorohoi
2985
A fost stabilită cauza izbucnirii incendiului de la Catedrala Dorohoi
1535
Catedrala din Dorohoi la un pas de dezastru. Un incendiu, izbucnit în altar, era să distrugă edificiul - FOTOGALERIE&VIDEO
1125
DOROHOI - Absolvenți ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - studenți cu rezultate remarcabile
801
DOROHOI - Elevă a Colegiului Național „Grigore Ghica”, Premiul I la Concursul de Matematică „Cătălin Țigăeru”
739
Primăria Dorohoi – Anunţ privind aprobarea unui PUZ
582
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Neurologie
580
Acțiune a polițiștilor din Dorohoi
569
Autovehicul neînmatriculat scos din trafic de către polițiști
447
Comunicat - Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, despre incendiul care a afectat Catedrala Dorohoi
414
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal Dorohoi angajează secretară
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Unitatea de Transfuzie Sanguină
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Neurologie
Primăria Dorohoi – Anunţ privind aprobarea unui PUZ
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Infecțioase
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord