Jandarmeria Botoșani: Amenzi în valoare de peste 11000 de lei dar și dosare penale pentru contrabandă, în acest sfârșit de săptămână | Realitatea DorohoianăData 15.11.2021 - 13:49:23 |  Infractional | Foto generic | | Misiunile Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani în acest week-end au vizat în special combaterea faptelor de tulburare a ordinii și siguranței publice, dar și, în egală măsură, respectarea normelor sanitare instituite pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu COVID-19. | | |
De asemenea, au fost adoptate măsurile necesare în vederea desfășurării în condiții normale a manifestărilor publice de protest, precum și a celor cu caracter sportiv organizate la finalul săptămânii trecute.
Acțiunile jandarmilor s-au finalizat cu aplicarea a 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 11000 de lei, fiind întocmite și acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, pentru patru persoane depistate în timp ce comercializau țigări de proveniență extracomunitară.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

Articole din aceeași categorie |
| Persoane urmărite la nivel național și internațional, depistate de polițiști |
| | Amenzi în valoare de aproape 70.000 de lei aplicate de polițiștii botoșăneni în cadrul unei razii nocturne |
| | Bărbat din Șendriceni reținut de către polițiști după ce a fost prins conducând fără permis și cu o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat |
| | 35 de permise de conducere reținute de polițiști în weekendul care a trecut, în cadrul planului de activitate BLOCADA |
| | Bărbați reținuți pentru furturi din benzinăriile din Hudești și Vârfu Câmpului. Percheziții desfășurate la locuințele lor - VIDEO |
| | Acțiuni ale polițiștilor Transporturi desfășurate în ultimele zile |
| | Bărbați reținuți pentru infracțiuni cu acte de violență - FOTO&VIDEO |
| | 80 de litri de vin confiscați de la un ieșean, la controlul de frontieră, la vama Stânca |
|
|
Dorohoiul și alte nouă comunități din apropiere vor râmâne fără apă între 14 și 15 martie! | 998 |
| DOROHOI - Noi performanțe la Colegiul Național „Grigore Ghica”. Calificare la etapa națională la disciplina matematică | 911 |
| Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi – calificare la proba orală a Olimpiadei de Limba Engleză | 770 |
| TAXI SPEED ANGAJEAZĂ! | 397 |
| Tânăr din Dorohoi prins în flagrant în timp ce fura electronice. Polițiștii dorohoieni au tras focuri de armă pentru imobilizarea acestuia - VIDEO | 389 |
| Dorohoianul prins că fura din easybox, noaptea trecută, a fost reținut de către polițiști, împreună cu cele două rude care îl asista | 339 |
| DOROHOI - Bebeluș de o lună, în stare gravă, transporatat cu elicopterul SMURD la Iași - FOTO | 304 |
| Portofel cu documente și bani, găsite de un dorohoian în Piața centrală, restituit proprietarului de către polițiștii locali | 271 |
| AUR Botoșani îl susține pe Gabriel Chelariu, un tânăr inginer silvic, la Primăria comunei Coșula | 232 |
| Spitalul Municipal Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea a două posturi de asistent medical pentru Secția de Chirurgie Generală | 230 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal Dorohoi angajează infirmieră |
| Spitalul Municipal Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea a două posturi de asistent medical pentru Secția de Chirurgie Generală |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează medic specialist ORL |
| | Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Pediatrie |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord