Jandarmii botoșăneni, însoțiți de câinele Pih, în mijlocul elevilor școlii „Sfânta Maria” din Botoșani„ | Realitatea DorohoianăData 28.05.2024 - 23:04:50 | Educatie | | În această dimineață, jandarmii botoșăneni au ,,profitat" de invitația conducerii Școlii Gimnaziale ,,Sfânta Maria" Botoșani și au discutat cu elevii pe marginea unor subiecte de interes privind siguranța în școală, consumul de substanțe cu efect psihoactiv, prevenirea implicării în fapte antisociale și consecințele nerespectării normelor impuse de un comportament civilizat. | | |
Dialogul a continuat cu aspecte precum alegerea atentă a anturajului, folosirea adecvată a rețelelor sociale și apelarea justificată a numărului unic pentru apeluri de urgență 112.
De la întâlnirea cu elevii nu a lipsit câinele de serviciu Pih, care și-a demonstrat calitățile în cadrul unui exercițiu de disciplină, iar conductorul său le-a dat copiilor sfaturi pentru evitarea atacului unui câine agresiv.
Nu în ultimul rând, având în vedere că se apropie vacanța mare, elevii au primit pliante cu recomandări pentru o vară în siguranță, atât atunci când vor fi singuri acasă, la joacă sau vor naviga pe internet, cât și atunci când vor merge cu părinții în concediu.
Activitatea preventivă desfasurată astăzi face parte din campania ,,Liber la vacanță, fii în siguranță!", organizată de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, care se va finaliza în luna iunie, cu prilejul încheierii anului școlar.
| Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |
Articole din aceeași categorie |
| Lansare de carte la Muzeul Județean Botoșani – Cătălin Mihai Alexa, „Jurnalul unui călător” |
| | Lansare de carte – Constantin Iftime, „Eseul carnivor” |
| | Polițiștii botoșăneni alături de copii, în „Școala Siguranței Tedi” |
| | Memorialul Ipotești – Mulțumim partenerilor ediției 2025 a „Zilelor Eminescu – Ziua Culturii Naționale” |
| | Activitate informativ-preventivă a polițișilor din Dorohoi |
| | Atelier catehetic în Protopopiatul Dorohoi pentru preoții care vor participa la Concursul Național Catehetic 2025 - FOTO |
| | Activități pentru promovarea integrității desfășurate cu ocazia Celebrării Zilei Culturi Naționale și comemorării a 175 ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu împreună cu cetățenii din municipiul Botoșani |
| | 30 de evenimente, 100 de invitați și 2500 de participanți la cea mai amplă ediție a Zilelor Eminescu de până acum - FOTOGALERIE |
|
|
(P) Simigeria LUCA a venit și în Dorohoi! Inaugurarea de mâine celebrată cu o superpromoție | 1962 |
| Accident rutier în Dorohoi. O femeie a fost spitalizată - FOTO | 780 |
| Începe proiectarea noului pod dintre Vârfu Câmpului și Zvoriștea - FOTO | 570 |
| Mobilizare nocturnă la Dimăcheni pentru găsirea unei fetițe dispărute. Micuța a fost găsită după trei ore de căutări | 497 |
| Octogenar rămas fără casă în mijlocul iernii | 472 |
| Concurs pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului Municipal Dorohoi | 468 |
| Servicii și investigații medicale de top în cadrul Spitalului Municipal Dorohoi | 348 |
| Comunicat Nova Apaserv - Se oprește furnizarea apei, mâine, în cartierul ANL de pe strada 1 Decembrie | 307 |
| DOROHOI - Ziua Culturii Naționale marcată la Colegiul Național „Grigore Ghica” - FOTOGALERIE | 280 |
| Străzile din Dorohoi împânzite de polițiști. 60 de conducători auto sancționați pentru viteză | 278 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi – Anunț consultare publică privind aprobarea taxelor de acces la Bazinul Didactic de Înot din municipiu |
| (P) Simigeria LUCA a venit și în Dorohoi! Inaugurarea de mâine celebrată cu o superpromoție |
| Concurs pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului Municipal Dorohoi |
| (P) Vând terenuri și clădirii în Dorohoi și împrejurimi! - FOTO |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează fochist |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord