Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Lucian Trufin anunță înființarea a 12 puncte de lansare a rachetelor antigrindină în Botoșani. „Cele mai frumoase vorbe sunt faptele”
Realitatea DorohoianăData 20.10.2022 - 10:34:41
Politic
În județul Botoșani vor fi înființate 12 puncte de lansare a rachetelor antigrindină în valoare de peste 3 milioane de euro, în urma suplimentării programului național aflat în derulare pe această linie. Investiția a fost obținută prin eforturile comune depuse de autoritățile județene și senatorul PSD Lucian Trufin, care a vorbit despre necesitatea protejării terenurilor agricole în ședința de miercuri a Senatului.
DISTRIBUIE           

Lucian Trufin a precizat că această măsură va genera aproximativ 100 de locuri de muncă. Cele 12 puncte vor fi realizate în următoarele localități: Saucenița (Văculești), Roma, Orășeni Vale (Curtești), Cerbu (Copălău), Havârna, Carasa (Corlăteni), Borzești (Ungureni), Gorbănești, Hănești, Buimăceni (Albești), Băbiceni (Durnești) și Ichimeni (Avrămeni).

Factorii climatici nefavorabili, precum grindina și seceta reprezintă amenințări din ce în ce mai serioase la adresa producției agricole și implicit la securitatea alimentară. Norii negri care amenință teritoriul agricol al județului Botoșani vor fi îndepărtați prin respectarea obiectivelor Programului de Guvernare 2021-2024, în care ne-am asumat continuarea Programului de realizare a Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, condus de Ministrul Petre Daea”, a anunțat parlamentarul botoșănean.

În martie 2022, Ministrul PSD Adrian Chesnoiu a alocat sumele necesare realizării, în primă etapă, a zece puncte de lansare a rachetelor antigrindină, însă studiile de fezabilitate au indicat că proiectul ar fi acoperit 2/3 din suprafața agricolă a județului. Demersurile întreprinse de Consiliul Județean, prezidat de Doina Federovici, Direcția de Agricultură Județeană, condusă de Cristian Delibaș, și vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Senat, Lucian Trufin, au avut ca rezultat suplimentarea cu încă două astfel de obiective, suprafața protejată crescând astfel la circa 80% din teritoriul agricol, fiind acoperită și mare parte din Lunca Prutului.

Punctul culminant al acestui program a fost perioada 2017-2019, când guvernul PSD a alocat cele mai mari sume, realizând investiții masive în sistemul de combatere a grindinei și stimulare a precipitațiilor.. Au urmat apoi doi ani de stagnare, în care preocupările partenerilor aflați atunci la guvernare au fost altele. Demersurile noastre vin să redreseze abordarea și să corecteze atitudinea față de amenințări reale. Fermierii au fost păgubiți de calamități și munca lor este vitală pentru bunăstarea tuturor. Promisiuni face toată lumea. Dar pentru noi, cele mai frumoase vorbe sunt faptele”, a subliniat Lucian Trufin.

În România, sunt operaționale 99 de puncte de lansare a rachetelor antigrindină. Implementarea SNACP este o măsură de susținere a producției de alimente și de reducere a vulnerabilităților agriculturii meteo-dependente. Investițiile în creșterea rezilienței sectorului alimentar și în utilizarea responsabilă și eficientă a apei, energiei și resurselor publice vor contribui la creșterea suprafețelor productive și protejate față de hazardurile vremii.

Sursa: Comunicat de presă

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Dan Șlincu: „Autostrada A7, care leagă Moldova de București începe să prindă contur de la un capăt la celălalt”
Concursul de istorie locală „Eroul de lângă mine” și-a desemnat câștigătorii - FOTOGALERIE
Senator Lucian Trufin - Guvernul a aprobat lanțul scurt de aprovizionare, o șansă istorică pentru producătorii locali
Deputatul Alexandra Huțu: „De Ziua Europei, PSD extinde reprezentarea femeilor în toate funcțiile politice alese”
Alexandra Huțu: Veteranii de război trebuie onorați zi de zi, nu doar pe 29 aprilie, de aceea reamintesc elevilor botoșăneni că au mai rămas cinci zile în care se pot înscrie la Concursul de eseuri „Eroul de lângă mine”
Măsuri excepționale și sprijin de aproape 30 de milioane de euro pentru fermierii afectați de importurile de cereale ieftine din Ucraina
Deputat Alexandra Huțu: Botoșănenii pot să aplice pentru programul Casa Verde Fotovoltaice 2023 în perioada 29-31 mai, iar unitățile de cult în perioada 27-29 iunie
Deputat PSD Alexandra Huțu: Scrisoare deschisă cu ocazia Zilei Veteranilor de Război
Sondaj
Vă veți vaccina anti COVID-19, în cadrul campaniei inițiată de Guvernul României?
Cele mai citite
Elicopterul SMURD a fost chemat la Dorohoi pentru a prelua o femeie în stare gravă
1469
Tânăr din Mileanca, condamnat cu executare pentru tâlhărie, identificat de către polițiști și escortat la penitenciar
1373
DOROHOI - Evenimente pentru copii cu ocazia Zilei internaționale a copilului – În premieră, balon cu aer cald și concurs de înălțat zmee. The Motans și Alina Eremia în concert
1295
Elevi ai Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi, calificați la etapa națională a Olimpiadei de Tehnologia Informației
1098
COD GALBEN de instabilitate atmosferică pentru județul Botoșani. Sunt așteptate ploi torențiale, vânt puternic și grindină
889
DOROHOI - Atelier ProVita de dezvoltare personală la Parohia Dealu Mare. Mame cu mai mult de șapte copii susținute emoțional de către psiholog - FOTOGALERIE
479
O fetiță și un bătrân au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier
471
Bărbat arestat preventiv pentru infracțiuni la regimul rutier
369
FOTOGALERIE - Restaurarea Casei Memoriale „George Enescu”, de la Liveni, se apropie de final
362
FOTO - Bărbat cu arsuri, rezultate în urma unui incendiu, transportat cu elicopterul SMURD la Iași
357
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
DAS Dorohoi - ANUNŢ IMPORTANT privind aprobarea Calendarului pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării de calculatoare pentru anul 2023
DOROHOI - „Plătește pentru cât arunci”, prin insulele ecologice digitalizate - Proiect finanțat prin PNRR
DAS Dorohoi – Informare privind obținerea cardului de energie
Trei galerii de artă din cazinouri care te vor uimi
DAS Dorohoi – Anunț privind acordarea suplimentului de energie pentru lemne combustibili solizi şi/sau petrolieri
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord