Medicii americani doresc să vină din nou la Dorohoi. Vezi ce intervenţii medicale vor să facă | Data 01.02.2016 - 14:55:25 |  Local | Fundaţia Kansas City Medical Missions s-a adresat prefectului Costică Macaleţi pentru a solicita sprijinul obişnuit a fi oferit de autorităţile judeţene în cadrul misiunilor anuale realizate la Botoşani. Îndrăgiţii medici americani au anunţat, cu acest prilej, că în cadrul vizitei programate pentru 28 august – 1 septembrie ar putea sosi în judeţ cu mai mulţi specialişti ca anul trecut. | | |
Fundaţia Kansas City Medical Missions s-a adresat prefectului Costică Macaleţi pentru a solicita sprijinul obişnuit a fi oferit de autorităţile judeţene în cadrul misiunilor anuale realizate la Botoşani. Îndrăgiţii medici americani au anunţat, cu acest prilej, că în cadrul vizitei programate pentru 28 august – 1 septembrie ar putea sosi în judeţ cu mai mulţi specialişti ca anul trecut.
Astfel, delegaţia intenţionează să colaboreze cu specialiştii de la Spitalul Judeţean Mavromati, dar şi cu cei de la Dorohoi, pe secţiile Chirurgie Plastică/ORL Pediatrie, Chirurgie Ortopedică Adulţi, Chirurgie Obstetrică - Ginecologie, posibil Chirurgie Laparoscopică Generală şi Gastroenterologie. În plus, directorul medical al Misiunii din România se află în recrutare de medici dentişti şi personal medical specializat pe servicii dentare pentru a ajuta copiii orfani. „Aceasta la cererea şi în colaborare cu Direcţia de Protecţie a Copilului”, cum se precizează în adresă.
Prefectul Costică Macaleţi va acorda, şi în acest an, tot sprijinul necesar pentru obţinerea la timp şi în cadrul legal, a autorizaţiilor şi aprobărilor necesare medicilor voluntari.
„Echipa Medical Missions vă mulţumeşte încă o dată pentru ajutorul dumneavoastră şi sperăm să ne revedem cu bine în toamnă.”, se încheie adresa semnată de Kenneth Conde, CRNA MS, Director Medical al Misiunii România 2016.
Medicii americani de la Medical Missions vor reveni în Botoşani pentru a şaisprezecea oară, pentru a colabora cu specialiştii români în consultaţii şi intervenţii chirurgicale gratuite.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

Articole din aceeași categorie |
| Bătrână din Oneaga rămasă fără casă în urma unui incendiu violent - FOTO |
| | Programe de formare profesională organizate de AJOFM Botoșani |
| | Jandarmii botoșăneni evaluați de superiori. Conform bilanțului, ei au parcurs anul trecut aproximativ 170.000 de kilometri, de peste patru ori lungimea Ecuatorului |
| | Aproape 500 de locuri de muncă disponibile la Botoșani. Vezi LISTA comunicată de AJOFM |
| | Patru medici noi angajați la Spitalul Municipal Dorohoi |
| | Peste 200 de locuri de muncă disponibile în județ. Vezi LISTA comunicată de AJOFM |
| | Case amenințate de flăcări, la Tătărășeni și Pădureni, din cauza coșurilor de fum necurățate de funingine sau neprotejate termic |
| | ATENȚIE! Codul galben de vânt a fost prelungit până la ora 20.00 |
|
|
Vă veți vaccina anti COVID-19, în cadrul campaniei inițiată de Guvernul României? |
UMANITAR - Viața unui tânăr student de 20 ani atârnă de un fir de ață. Ștefan are nevoie de sprijinul nostru | 440 |
| UMANITAR - Un simplu SMS de 2 Euro, la 8832, cu textul Ecaterina, ii poate oferi Ecaterinei o nouă șansă la o viață normală! | 428 |
| Programe de formare profesională organizate de AJOFM Botoșani | 412 |
| Jandarmii botoșăneni evaluați de superiori. Conform bilanțului, ei au parcurs anul trecut aproximativ 170.000 de kilometri, de peste patru ori lungimea Ecuatorului | 316 |
| Vin, alcool și produse alimentare, în valoare de peste 25.000 lei, depistate în trafic și ulterior confiscate de către poliţiştii de frontieră - FOTO&VIDEO | 298 |
| Traficant de anabolizante, dat de gol de comportament - FOTO | 298 |
| Premiul Național pentru Traducerea și Promovarea Operei Eminesciene, ediția 2023 | 279 |
| Buget fără precedent alocat agriculturii și industriei agroalimentare. „Avem treabă!” | 231 |
| Braconier prins la pescuit, cu plase monofilament, pe acumularea Bucecea - FOTO | 224 |
| Poliţiştii botoşăneni alături de elevii Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” Botoşani, pentru prevenirea victimizării acestora | 214 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| Vezi toată arhiva video |
Administrația Pieței Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru închirieri spații/terenuri (domeniul privat) |
| Mesaj de condoleanțe din partea cadrelor medicale ale Spitalului Municipal Dorohoi |
| Primăria Dorohoi – Anunț consultare publică |
| Primăria Dorohoi - Anunţ dezbatere publică! |
| DAS Dorohoi - ANUNŢ privind acordarea suplimentului de energie |
|
|