Noi locuințe sociale repartizate dorohoienilor, în blocul de pe strada Cercetaș Știubianu - FOTOGALERIE | Dan MăzurașuData 02.06.2021 - 21:51:59 |  Administratie | Noi locuințe sociale repartizate dorohoienilor | | La puțin peste o lună de la repartizarea a 16 locuințe sociale în cartierul Dumbrava Roșie, la începutul acestei săptămâni, luni, 31 mai, conducerea primăriei a „recidivat”, oferind cheile locuințelor sociale din blocul construit și recepționat de către primărie, în urmă cu câteva zile,
pe strada Cercetaș Știubianu. | | |
Chiriașii noilor locuințe, 12 apartamente cu două camere și patru garsoniere, s-au adunat în fața blocului luni, la ora 11.00 unde au primit cheile și au semnat contractele de închiriere, în fața viceprimarului Cristian Dogaru.
„Sunt fericit că s-a terminat această investiție. Sunt 16 locuințe, din care patru sunt garsoniere, restul apartamente cu două camere. Una dintre locuințe este trecută la fondul de rezervă, stabilit prin hotărâre de Consiliu Local, pentru eventualitatea apariției unei situații de urgență. Valoarea investiției este de 3.037.000 de lei”, a declarat viceprimarul Cristian Dogaru care a adăugat că, primăria a semnat deja contractul cu Ministerul Dezvoltării, pentru finanțarea lucrărilor pentru un al doilea bloc, identic cu cel construit, finanțare deja aprobată. Blocul urmează să fie ridicat în aceeași locație, pe strada Cercetaș Știubianu.
„După ridicarea celui de-al doilea bloc, vom realiza și sistematizarea pe verticală, care cuprinde parcare și un loc de joacă pentru copii, pentru care este deja semnat contractul de execuție”, spune viceprimarul Dogaru.
El a ținut să amintească și de alte 16 locuințe sociale, care se construiesc în prezent în cartierul Dumbrava Roșie, în prelungirea celor construite deja și repartizate beneficiarilor în urmă cu peste o lună și pentru care, „sperăm ca până în toamnă să fie gata”.
                             
|

Articole din aceeași categorie |
| Începe construcția heliportului medical |
| | 300 de milioane de euro pentru dezvoltarea județului |
| | Botoșănenii așteptați să participe la manifestările dedicate sărbătoririi Zilei Imnului Național |
| | DOROHOI - Primarul Alexandrescu a semnat contractul de execuție pentru lucrările de extindere și modernizare a Școlii Gimnaziale „Dimitrie Romanescu” |
| | În atenţia absolvenţilor promoția 2022 – termen limită de înscriere în evidențele AJOFM Botoșani |
| | 20 de străzi din Dorohoi vor fi asfaltate. Primarul Alexandrescu a semnat contractul de execuție a lucrărilor |
| | Drumurile care leagă Dorohoiul de Racovăț, Botoșani și Suceava, în atenția autorităților, în contextul redeschiderii vămii de la Racovăț |
| | DOROHOI – Campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice, organizată de primărie împreună cu operatorul de salubritate din municipiu. Cetățenii stimulați cu premii! |
|
|
Vă veți vaccina anti COVID-19, în cadrul campaniei inițiată de Guvernul României? |
Troiță construită la Ibănești de către un fost polițist dorohoian - VIDEO&FOTO | 4507 |
| Spitalul Municipal Dorohoi – Mesaj de condoleanțe | 4342 |
| Doliu în sănătatea dorohoiană. Un medic a murit după 47 de ani de activitate | 4034 |
| Pompieri dorohoieni avansați în grad, la termen - FOTOGALERIE | 2634 |
| DAS DOROHOI - ANUNȚ PRIVIND ACORDAREA DE SPRIJIN PENTRU NOU-NĂSCUȚI PE BAZĂ DE TICHETE SOCIALE PE SUPORT ELECTRONIC | 2373 |
| Bărbat reținut după ce a înjurat și lovit, inclusiv cu biciul, clienții unui magazin | 1150 |
| Dorohoian plecat de acasă de peste 30 de ani, nu a mai dat vreun semn de viață. Acum familia a apelat la poliție să-l găsească | 1035 |
| DOROHOI - REVEDEREA PROMOȚIEI 2012 A SEMINARULUI TEOLOGIC ORTODOX ,,SF. IOAN IACOBˮ | 424 |
| Tineri tâlhari, din Vorniceni și Ungureni, reținuți de către polițiști! | 350 |
| DAS Dorohoi - ANUNŢ privind acordarea suplimentului de energie cu lemne, combustibili solizi şi/sau petrolieri | 320 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| Vezi toată arhiva video |
DAS DOROHOI - ANUNȚ PRIVIND ACORDAREA DE SPRIJIN PENTRU NOU-NĂSCUȚI PE BAZĂ DE TICHETE SOCIALE PE SUPORT ELECTRONIC |
| Doliu în sănătatea dorohoiană. Un medic a murit după 47 de ani de activitate |
| Caut să închiriez garaj în Dorohoi! |
| Spitalul Municipal Dorohoi – Mesaj de condoleanțe |
| DAS Dorohoi - ANUNŢ privind acordarea suplimentului de energie cu lemne, combustibili solizi şi/sau petrolieri |
|
|