Spre deosebire de alte primării câștigate de PSD, unde, în ultimele zile, la ceremonia depunerii jurământului, au fost invitați să participe și reprezentanți ai Consiliului Județean, noii candidați ai partidului la alegerile parlamentare sau a conducerii județene PSD, la Dorohoi nu au fost prezenți decât aleșii rezultați în urma scrutinului din urmă cu o lună, câțiva angajați ai primăriei și reprezentanții presei.
Potrivit comunicatului de presă, transmis ieri de Primăria Dorohoi, ”Având în vedere restricțiile care trebuie respectate în scopul limitării riscurilor de infectare cu noul CORONAVIRUS, la eveniment vor participa doar persoanele direct implicate în această procedură”.
Ședința de astăzi a fost condusă, potrivit legii, de către decanul de vârstă al noului deliberativ, consilierul Vergil Butnariu, secondat de cei mai tineri aleși locali, Lucian Topalagă și Vasile Mandache. Ei au fost îndrumați de către secretarul general al municipiului, Ciprian Dohotariu.
În cadrul ședinței de astăzi, au depus jurământul primarul Dorin Alexandrescu, ajuns la al patrulea mandat și 16 din cei 19 consilieri locali. Doar 16 consilieri din cauză că, Dorin Alexandrescu, PSD, a renunțat la mandatul de consilier, pentru cea de primar, precum și Valerian Andrieș, PNL, care a renunțat la calitatea de consilier local în favoarea celei de consilier județean. În urma renunțării, potrivit legislației, ei au fost invalidați, de către Judecătoria Dorohoi, urmând ca locurile acestora să fie ocupate de supleanții de pe listele celor două partide, adică, Andrei Bolohan–Suhariuc, PSD, respectiv Vasile Miclescu, PNL. Ca procedură legală, aceștia urmează să fi validati de Judecătoria Dorohoi, urmând să depună jurământul în următoare ședință de Consiliu Local. Tot atunci va fi ales viceprimarul municipiului și componența comisiilor de specialitate. În ședința de astăzi, încă un consilier local, Petru Fulger Parascan, nu a putut depune jurământul din cauze motivate medical. Și el va depune jurământul, tot în viitoarea ședință de Consiliu Local.
Consilierii locali dorohoieni care au depus astăzi jurământul:
Barbacariu Daniela-Vasilica – PSD
Bursuc Constantin – candidat independent
Butnariu Vergil – PSD
Dănilă Ioan-Sorin – PSD
Dogaru Cristian – PSD
Enea Leonid – PSD
Gavriluță Paula – PSD
Ivăescu Vlad-Andrei – PSD
Mandache Vasile – ALDE
Manolache Tiberiu – PSD
Nacu Sergiu – PSD
Nistor Anamaria – PSD
Sticea Mircea-Emil – PSD
Topalagă Lucian-Stelian – ALDE
Vasiliu Vlad – PNL
Zegrea Maria – PNL