“Susţinem cadrele medicale din Dorohoi. Nu au făcut nimic greşit”, este titlul unei petiţii online, iniţiată pe site-ul dedicat petitieonline.com, prin care iniţiatoarea, Cornelia Abălaşei, cere să înceteze anchetele declanşate împotriva cadrelor medicale din Dorohoi, internate pe Secţia de Boli Infecţioase din Botoşani, care în urmă cu o zi au filmat şi ulterior postat pe o reţea de socializare, o parodie, “Imnul COVID”, folosind cunoscuta melodie a Fetelor din Botoşani, “Hai la Botoşani”.
DISTRIBUIE
Iniţiativa cadrelor medicale din Dorohoi care apar în filmuleţ, majoritatea de pe secţia de Chirurgie a spitalului, unde au fost depistate pozitiv mai multe cadre medicale, ulterior internate la Botoşani, a fost primită cu amuzament de majoritatea internauţilor, nu însă şi de autorităţi, Poliţia şi Direcţia de Sănătate Publică, iniţiind anchete în acest caz.
„Hai, hai, hai la Botoșani, măi, / Hai, hai, cu salvarea, hai. Aici noi ne-am cazat, chiar nimic nu am mâncat / dar a venit domn Costel / șeful nostru mititel / Ne-a adus pită și cu ciorbă / ca să ne întărim la vorbă / piept de pui și cu salată / s-avem după ce bea apă", refrenul cântecului, pare că nu le-a convenit autorităţilor şi le-a determinat să cerceteze situaţia, în ciuda faptului că prin aceste versuri, persoanele în cauză au încercat să facă haz de necaz şi nu au îndemnat în niciun fel la nerespectarea ordonanţelor militare. Pot fi acuzaţi, cel mult, că nu au păstrat distanţa de siguranţă şi unii dintre ei nu purtau măşti.
Cu toate acestea, „Conducerea Inspectoratului s-a sesizat cu privire la imaginile apărute în spațiul public, au fost dispuse verificări, urmând ca, în funcție de rezultatul acestora, să fie luate măsuri legale”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean din Botoșani.
De partea cealaltă, internauţii au avut, majoritatea, păreri pozitive însă au fost şi cei cărora li s-a părut deplasată postarea.
“Susținem cadrele medicale de la Dorohoi. Nu au făcut nimic greşit”, este titlul petiţiei online care sare în ajutorul cedrelor medicale din Dorohoi.
“Un moment artistic foarte frumos! Ce anchetă? Poate sunt şi dumnealor sătui de atâta boală în jur . Au dreptul să se relaxeze şi in primul rând au spus ce li s a întâmplat! Au supărat pe cineva?”, este textul postat de iniţiatoarea petiţiei, Cornelia Abalaşei.
Persoane fără adăpost, din Dorohoi și Botoșani, salvate de la îngheț, în această seară, de către pompieri și polițiști locali - FOTO&VIDEO
Informare meteo de ger pentru județul Botoșani
Pagube însemnate într-un incendiu izbucnit într-o gospodărie din Dimăcheni
Zece tone de furaje distruse în urma unui incendiu, la Leorda. Cel mai probabil focul a fost provocat intenționat
Casă în flăcări la Liveni. Incendiul a fost observat de către vecini, care au alarmat pompierii
Intervenție a pompierilor pentru stingerea unui incendiu, în localitatea Cerbu
Case puse în pericol de coșurile de fum necurățate
Gospodărie din Coțușca în pericol din cauza unui incendiu. Proprietara a suferit un atac de panică - FOTO
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Ziua Internațională a Cititului Împreună - Ce mai ZICI, C.N. „G.G.”? - FOTOGALERIE
507
Cercetări extinse, făcute de către polițiștii dorohoieni, în cazul câinilor uciși la Corlăteni
393
Mesaj de condoleanțe din partea Organizației AUR Botoșani
345
DOROHOI - Oferte delicioase de la LUCA: comBUNații care îți fac ziua mai bună!
314
Opt tineri încadrați din sursă externă au început cariera de polițist - FOTO
313
Prefectul Dan Nechifor - Două dosare penale înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, în urma uciderii câinilor fără stăpân la Corlăteni - VIDEO
310
Scandalagii și persoane care comercializau ilegal țigări și băuturi alcoolice, sancționați de jandarmii botoșăneni
262
ANUNȚ DE ANGAJARE – KINETOTERAPEUT
240
Servicii medicale oferite în Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Municipal Dorohoi
226
Septuagenar escortat de polițiști la penitenciar. A fost condamnat la doi ani de închisoare pentru tentativă de viol
225
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.