Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Poeți în dialog la Memorialul Ipotești: Cassian Maria Spiridon și Vasile Tudor
Realitatea DorohoianăData 09.04.2022 - 16:37:57
Educatie
Luni, 11 aprilie 2022, la ora 12.00, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona, organizează o nouă ediție a întâlnirilor Poeți în dialog. Invitații lunii aprilie sunt poeții Cassian Maria Spiridon (Iași) și Vasile Tudor (Suceava). Evenimentul va avea loc în incinta Liceului din Vorona și va fi moderat de Lucia Țurcanu.
DISTRIBUIE           

CASSIAN MARIA SPIRIDON (n. 9 aprilie 1950, Iași) a absolvit Institutul Politehnic din București (1975). Participant la mișcarea revoluționară anticomunistă din 14 decembrie 1989, a fost arestat de Securitate și eliberat din detenție pe 22 decembrie. În 1990, a fondat o nouă serie a revistei „Timpul”. Din 1994 este redactorul și editorul revistei de cultură poetică „Poezia”; din 1995, directorul Editurii Timpul; din 1995, redactor-șef al revistei „Convorbiri literare”, iar din 2016, director al acestei publicații.

A debutat în anul 1970 în revistele „Amfiteatru” și „România literară”. Este câștigător al premiului de debut în volum pentru anii 1979-1980 al Editurii Junimea din Iași, apoi laureat al Festivalului Național de Poezie „Nicolae Labiș” (1980). De la volumul de debut Pornind de la zero (Junimea, 1985, reeditat în varianta necenzurată în 2015 la Editura Charmides) și până la antologia O sută și una de poezii (Editura Academiei Române, 2020), Cassian Maria Spiridon a publicat un număr impresionant de cărți de poeme, între care: Zodia nopții (Cartea Românească, 1994; De dragoste și moarte (Helicon, 1996); Întotdeauna ploaia spală eșafodul (AXA, 1997); Dintr⁠-⁠o haltă părăsită (Augusta, 2000); Farmecul discret al dreptei cumpăniri (TipoMoldova, 2012); Poeme în balans (Charmides, 2013) etc. Este autorul mai multor cărți de publicistică, eseu și critică literară (a scris despre: Petre Țuțea, Mihai Eminescu, Mihai Ursachi, N. Steinhardt, Cezar Ivănescu, Nicolae Manolescu, Mihail Sadoveanu ș.a.). Este prezent în diverse antologii din țară și străinătate; opera lui a fost tradusă în franceză, engleză, germană, spaniolă, suedeză, rusă, finlandeză, chineză, polonă, slovacă, maghiară, albaneză sârbă etc.

Cassian Maria Spiridon este deținătorul mai multor premii pentru poezie și al premiului pentru eseu, acordate de Uniunea Scriitorilor din România. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Societății și Asociației Jurnaliștilor din România, al PEN-clubului. A făcut parte din Grupul de la Durău.

 

VASILE TUDOR (n. 21 noiembrie 1955, Bâznoasa, Botoșani) a absolvit Dreptul și este avocat în Suceava. A debutat editorial în 2011, cu volumul de poezia Pietre curgătoare (Editura Paralela 45), pentru care a luat Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, pentru debut (2012).

Este autorul volumelor: Escortele tăcerii (Charmides, 2014); Rondul de singurătate (ediție bilingvă româno-spaniolă; Libros del Genio, Granada, 2014); Sălbatica stafie (antologie bilingvă româno-engleză; Timpul, 2014); Cartea sonetelor (Timpul, 2015); Babel (antologie; Paralela 45, 2016); Același altcumva (Rocart, 2020).

Vasile Tudor este inclus în culegerea Turnurile Ocolașului Mare. Antologie a Grupului de la Durău: Mircea A. Diaconu, Adrian Alui Gheorghe, Gellu Dorian, Radu Florescu, Nicolae Sava, Cassian Maria Spiridon, Vasile Tudor (Timpul, 2012). Este laureat al premiilor Festivalului Național de Poezie „Nicolae Labiș” și ale revistelor „Ateneu”, „Tribuna”, „Convorbiri literare”. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași.

 

În perioada 2019-2022, la întâlnirile Poeți în dialog de la Memorialul Ipotești au participat: Cosmin Perța și Ioan Es. Pop; Liviu Antonesei și Radu Andriescu; Nicolae Sava și Radu Florescu; Nicolae Panaite; Magda Cârneci și Simona Popescu; Ioan Radu Văcărescu și Rita Chirian; Mina Decu și Florin Partene; Gellu Dorian și Grigore Chiper; Svetlana Cârstean și Andrei Gamarț; Doina Ioanid și Șerban Axinte; Nichita Danilov și Emilian Galaicu-Păun; Andrei Doboș; Andra Rotaru și Cătălina Matei; Teodor Dună și Dan Coman; Stelorian Moroșanu și Dan Sociu; Luminița Amarie și Manon Pițu; Răzvan Țupa și Paul Vinicius; Lucian Vasiliu și Robert Șerban; Aurel Pantea și Ioan Moldovan; Liviu Ioan Stoiciu și Adrian Alui Gheorghe; Ioan Pintea și Paul Aretzu; Diana Geacăr și Oana Cătălina Ninu; Daniel Corbu și Ion Munteanu; Claudiu Komartin; Andrei Dósa și Alexandru Vakulovski; Ion Pop și Adrian Popescu; Doru Mareș și Crista Bilciu; Livia Roșca și Iulian Tănase; Romulus Bucur și Alexandru Cosmescu; Matei Vișniec și Anca Mizumschi; Nicolae Coande și Vasile Baghiu; Dinu Flămând și Andrei Novac. Cu ocazia acestor întâlniri sau a altor activități, la lecturi și discuții au mai participat: Ana Blandiana, Nora Iuga, Ion Mureșan, Alexandru Ovidiu Vintilă, Mihaela Pădurariu, Constantin Severin, Giuseppe Masavo și poeții botoșăneni: Dumitru Necșanu, Cristina Șoptelea, Nicolae Corlat, George Luca, Gabriel Alexe, Vasile Iftime, Petruț Pârvescu, Florentina Toniță, Nina Viciriuc, Lucia Olaru Nenati, Vlăduț Scutelnicu.

Sursa: Comunicat de presă

 

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Pepe în recital la „Mărțișor Dorohoian”
Proiect al AVE România la Seminarul Teologic Dorohoi
Poetul și prozatorul dorohoian Stelorian Moroșanu își lansează o nouă carte, la Biblioteca Municipală „Păstorel Teodoreanu” din municipiu
Jandarmii botoșăneni în vizită la elevii din Lozna și Dersca
Festivalul Concurs Național de Muzică Ușoară Românească ,,Mărțișor Dorohoian’’ a ajuns la cea de-a 41-a ediție. În premieră în ultimii zeci de ani, concurenții vor fi acompaniați de orchestră
DOROHOI - Ziua Internațională a Cititului Împreună - Ce mai ZICI, C.N. „G.G.”? - FOTOGALERIE
Cursuri gratuite de vorbit în public și leadership oferite liceenilor de Toastmasters Botoșani
Expoziția tematică „Tapiseria – fire de poveste”, la Muzeul Județean Botoșani
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Ziua Internațională a Cititului Împreună - Ce mai ZICI, C.N. „G.G.”? - FOTOGALERIE
522
Mesaj de condoleanțe din partea Organizației AUR Botoșani
364
DOROHOI - Oferte delicioase de la LUCA: comBUNații care îți fac ziua mai bună!
328
Proiect al AVE România la Seminarul Teologic Dorohoi
320
Opt tineri încadrați din sursă externă au început cariera de polițist - FOTO
316
ANUNȚ DE ANGAJARE – KINETOTERAPEUT
253
Septuagenar escortat de polițiști la penitenciar. A fost condamnat la doi ani de închisoare pentru tentativă de viol
249
Bărbat spitalizat cu arsuri pe mai bine de jumătate din suprafața corpului. I s-a făcut rău și a căzut pe câmp lângă focul aprins chiar de el
237
Servicii medicale oferite în Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Municipal Dorohoi
236
Bărbat spitalizat în urma unui accident rutier grav petrecut la Dumbrăvița - FOTO
234
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Administrația Pieții Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru închirieri spații/terenuri (domeniul public)
ANUNȚ DE ANGAJARE – KINETOTERAPEUT
DOROHOI - Oferte delicioase de la LUCA: comBUNații care îți fac ziua mai bună!
Spitalul Municipal Dorohoi, ANUNȚ - Evaluarea impactului asupra mediului
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord