Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
FOTOGALERIE - Pompierii alături de copiii de la Școala vară organizată de Parohia „Sf. Ioan Botezătorul” din municipiul Botoșani
Realitatea DorohoianăData 18.08.2023 - 15:57:07
Educatie
Fiecare acțiune de informare și educare preventivă desfășurată înseamnă, de fapt, un pas spre o generație mai bine informată. Pompierii botoșăneni s-au convins de acest lucru, astăzi, după ce s-au întâlnit cu copiii înscriși la școala de vară, organizată de parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Botoșani.
DISTRIBUIE           

Mulți dintre aceștia au mai interacționat cu salvatorii la școală, în taberele sau școlile de vară ori la alte activități asemănătoare și au demonstrat că nu au uitat nimic din ceea ce au învățat, de la măsurile de prevenire a situațiilor de urgență, până la acordarea primului ajutor medical.

Copiii care i-au cunoscut pe pompieri, astăzi, au fost interesați, în special, de cunoașterea metodelor de acordare a primului ajutor, activitățile fiind interactive. Ei au adresat întrebări referitoare la situațiile în care este necesară efectuarea manevrelor de resuscitare, durata acestora și modul în care trebuie realizate.

Au fost curioși să afle și în ce situații pompierii intervin cu autospeciala de descarcerare și cum se folosește fiecare accesoriu.

Prin parcurgerea traseului aplicativ, asemănător cu cel din concursul "Cel mai puternic pompier", au arătat că sunt curajoși, rapizi și dornici să învețe să racordeze un furtun sau să folosească stingătorul.

La finalul întâlnirii, pompierii le-au vorbit despre lucruri pe care ar putea fi tentați să le facă, fără să își dea seama de riscurile la care se expun și le-au oferit sfaturi pentru ca ei să fie în siguranță.

Printre acestea se numără:

- nu vă jucați cu chibrituri, brichete și nu aprindeţi lumânări;

- nu umblați la prize;

- nu vă cățărați în copacii aflați în apropierea liniilor de înaltă tensiune deoarece există pericol de electrocutare;

- nu vă jucați în zona căilor ferate electrificate și nu vă urcați pe vagoanele staționate, nici măcar pentru a face un selfie;

- dacă vedeți un cablu electric căzut la pământ sau un panou de electricitate deschis, îndepărtați-vă și chemați un adult să vadă despre ce este vorba;

- mergeți doar în locuri special amenajate pentru înot;

- nu intrați singuri în apă dacă nu știți să înotați.

Activitatea s-a desfășurat în baza protocolului de colaborare încheiat între Arhiepiscopia Iasilor și ISU Botoșani, cu sprijinul Simonei Jitaru, voluntar în cadrul programului national „Salvator din pasiune”.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Tabăra de interpretare a textului CreativLit la Memorialul Ipotești
Participanți din nouă țări la cea de-a IX-a ediție a „Atelierelor FILIT pentru traducători”
Elevii Liceului Tehnologic Bucecea informați de către polițiști pe tema prevenirii consumului de droguri
DOROHOI - Expoziția temporară „Specii invazive din România de interes pentru Uniunea Europeană”, la Muzeul de Științele Naturii din municipiu
Tabăra de interpretare a textului CreativLit la Memorialul Ipotești
Seminarul Teologic din Dorohoi la centenar (1923 – 2023) - FOTOGALERIE
Tinerii instituționalizați din Dorohoi consiliați de către polițiști cum să evite consumul de droguri
Zilele siguranței Roadpol
Sondaj
Credeți că Marius Budăi a procedat corect demisionând din funcția de ministru al Muncii?
Cele mai citite
UPDATE - Accident rutier spectaculos și grav în același timp, petrecut în miez de noapte la ieșirea din Dorohoi - FOTOGALERIE
2032
APEL UMANITAR - La doar 6 anișori Ioana înfruntă cancerul. Tratament administrat de urgență în Italia
988
Pirat auto sancționat de către polițiști!
664
O persoană decedată și alta spitalizată în urma unui accident rutier petrecut în această noapte
586
Șofer de autobuz atacat de doi tineri din Dorohoi. Jandarmii au găsit asupra acestora arme albe și le-au întocmit dosar penal
569
„Cetățean centenar” din Dorohoi sărbătorit de către rude și autorități
554
Bărbat dat dispărut. S-a externat din spital și nu a mai ajuns acasă
544
Mesaj de condoleanțe transmis de personalul Spitalului Municpal Dorohoi
541
Seminarul Teologic din Dorohoi la centenar (1923 – 2023) - FOTOGALERIE
439
DAS Dorohoi organizează concurs pentru angajare!
419
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
DAS Dorohoi - Anunț privind acordarea suplimentului de energie pentru lemne combustibili solizi şi/sau petrolieri pentru luna august
DAS Dorohoi - Nunta de Aur: Anunț privind cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie în anii 2022 - 2023, căsătorite în Dorohoi sau în alte localități, cetățeni ai urbei noastre
DAS Dorohoi organizează concurs pentru angajare!
DAS Dorohoi - Anunț angajare!
„Dezvoltarea transfrontalieră a transportului prietenos mediului”, proiect transfrontalier derulat de Primăria Dorohoi și Primăria Ungheni din Republica Moldova
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord