Sancțiuni de peste 10.000 de lei și arme confiscate, în urma unui acțiuni la Hlipiceni | Realitatea DorohoianăData 06.08.2024 - 11:20:42 |  Infractional | | La data de 4 august 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală sau contravențională la regimul armelor și munițiilor. | | |
Astfel, în cadrul activităților au fost controlați posesorii de armă din zona de competență, doi dintre aceștia fiind depistați cu nereguli, constând în aceea că dețineau la domiciliu patru arme letale și 81 de elemente de muniție, fără respectarea prevederilor legale privind regimul armelor și munițiilor.
Astfel, față de cei doi posesori de arme a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare totală de peste 10.000 de lei. Totdată, armele au fost indisponibilizate și le-a fost anulat dreptul de deținere, port și folosire a acestora.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

Articole din aceeași categorie |
| Botoșănean reținut după ce a lovit o persoană pe o terasă din municipiu |
| | Bărbat reținut pentru uciderea animalelor |
| | DOROHOI - Tânăr arestat preventiv pentru tentativă la tâlhărie calificată și lovire sau alte violențe |
| | Vitezomani sancționați de polițiștii rutieri. 45 de permise de conducere reținute |
| | Reținut pentru nerespectarea ordinului de protecție și distrugere, după ce și-a tăiat brățara de monitorizare electronică |
| | Bărbat din Durnești reținut pentru furt de bunuri, în valoare de aproximativ 20.000 de euro - VIDEO |
| | Individ periculos căutat de polițiști! - FOTO&VIDEO |
| | Dorohoian reținut de către polițiști pentru conducere sub influența alcoolului |
|
|
DOROHOI - Părintele Marian Iftodi, instalat ca preot slujitor la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” - FOTOGALERIE | 1890 |
| APEL UMANITAR - Strigătul unui copil de 14 ani: „Ajută-mă să mai pot merge! Ajută-mă să mai pot dansa!” | 961 |
| Atenție! Cod galben de ploi, în județul Botoșani! | 585 |
| Tânăr la un pas de moarte readus la viață de cadrele medicale | 464 |
| Individ periculos căutat de polițiști! - FOTO&VIDEO | 450 |
| (P) Festivalul Mediteraneean ajunge la Dorohoi, în acest weekend - FOTOGALERIE | 426 |
| Doi tineri spitalizați în urma unui accident rutier, petrecut între Cristinești și Baranca. Pompierii dorohoieni au descarcerat șoferul găsit inconștient - FOTO | 407 |
| ALERTĂ! COD ROȘU pentru Dorohoi și alte 47 de localități din județ. Sunt prognozate vijelii, grindină și ploi torențiale | 336 |
| DOROHOI - Tânăr arestat preventiv pentru tentativă la tâlhărie calificată și lovire sau alte violențe | 322 |
| Bucătărie de vară distrusă într-un incendiu provocat de un scurtcircuit | 305 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| Vezi toată arhiva video |
(P) Festivalul Mediteraneean ajunge la Dorohoi, în acest weekend - FOTOGALERIE |
| Primăria Dorohoi – Anunț APM |
| | Primăria Dorohoi – Anunţ consultare publică |
| Asociației pentru copii „Il Girotondo” Botoșani angajează psihopedagog |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord