STUDIU: Religia nu îi face pe oameni să se comporte mai bine, ci să se simtă mai vinovaţi | Data 19.09.2014 - 09:38:02 | Religia nu îi determină pe oameni să adopte un comportament mai bun, ci îi face să resimtă într-un mod mult mai acut sentimentul de vină, afirmă autorii unui studiu realizat recent în Statele Unite, publicat în revista Science, informează dailymail.co.uk. | | |
Autorii studiului nu au descoperit
"nicio diferenţă semnificativă" în ceea ce priveşte numărul şi
calitatea morală sau imorală a comportamentelor şi a faptelor întreprinse de
participanţii religioşi şi atei.
Cercetătorii americani au găsit o
singură diferenţă: persoanele religioase au reacţionat cu mai multă mândrie şi
gratitudine faţă de faptele lor morale, dar şi cu mai multă vină, ruşine şi
dezgust faţă de faptele lor imorale.
Potrivit autorilor studiului, acest
fapt înseamnă că persoanele religioase şi cele atee au mai multe lucruri în
comun decât se credea în trecut în privinţa experienţelor morale din viaţa de
zi cu zi.
"Din câte ştim, acesta este
primul studiu care analizează în mod direct felul în care moralitatea se
manifestă în experienţele de zi cu zi ale oamenilor", a declarat Linda
Skitka, psiholog la Universitatea Illinois din Chicago, coautoare a studiului.
Pentru a analiza felul în care
oamenii resimt moralitatea şi imoralitatea în viaţa de zi cu zi, cercetătorii
americani au chestionat peste 1.200 de adulţi, cu vârstele cuprinse între 18 şi
68 de ani, prin intermediul telefoanelor inteligente.
Timp de trei zile, aceşti cetăţeni
americani şi canadieni, care au alcătuit un eşantion reprezentativ din punct de
vedere demografic, au primit cinci semnale în fiecare zi, care i-au determinat
să ofere răspunsuri scurte la un chestionar despre faptele morale sau imorale
pe care le-au comis sau suportat, la care au asistat sau despre care au auzit
în ultima oră.
Pe lângă factorul religios,
cercetătorii au analizat moralitatea faptelor zilnice şi simpatiile politice,
dar şi efectele pe care moralitatea şi imoralitatea le au asupra gradului de
fericire al unui individ şi sentimentului acestuia de a avea un scop în viaţă.
Autorii au descoperit astfel că
persoanele religioase şi cele atee diferă într-un singur fel: felul în care îi
fac să se simtă faptele morale şi imorale.
Persoanele religioase au răspuns cu
emoţii mai puternice - mai multă mândrie şi gratitudine faţă de faptele lor
morale, dar şi mai multă vină, ruşine şi dezgust faţă de faptele lor imorale.
De asemenea, autorii studiului nu au
găsit dovezi care să ateste vreo înclinaţie pentru moralitate mai mare în
rândul persoanelor care simpatizează cu partidele politice conservatoare faţă
de persoanele care simpatizează cu partidele liberale.
"Descoperirea noastră este
importantă, pentru că ea dezvăluie faptul că, deşi există aumite mici diferenţe
în ceea ce priveşte gradul în care liberalii şi conservatorii sprijină anumite
priorităţi morale, în realitate priorităţile lor morale sunt mai degrabă
similare decât diferite", a precizat Linda Skitka.
Ambele grupuri erau foarte
preocupate de chestiuni precum vătămare/ îngrijire, echitate/ inechitate,
autoritate/ subversiune şi cinste/ necinste.
Aceiaşi cercetători au anunţat că
doresc să realizeze în viitorul apropiat şi alte studii folosind metoda de
chestionare prin smartphone, în locul testelor de laborator, pentru a analiza
şi mai în profunzime conceptul de moralitate şi psihodinamica sentimentelor de
gratitudine, furie şi excludere.
|

Articole din aceeași categorie |
| Sute de români cer azil la granița de sud a SUA susținând că Putin invadează România |
| | Autovehicul furat din Spania, descoperit la frontiera de est |
| | Autoturism de lux furat din Italia, oprit din drumul către Republica Moldova - FOTO&VIDEO |
| | Horoscop pentru săptămâna 09 - 15 mai 2022 |
| | Atac cibernetic, pe telefoanele mobile, în plină desfășurare. Expert în securitate: Șterge imediat mesajul |
| | Polițiștii de frontieră la datorie, zilnic, în perioada sărbătorilor ocazionate de Învierea Domnului |
| | Infracțiuni de braconaj piscicol constatate de către polițiștii de frontieră - FOTO&VIDEO |
| | Lumina Sfântă va fi adusă de la Ierusalim în Sâmbăta Mare |
|
|
Vă veți vaccina anti COVID-19, în cadrul campaniei inițiată de Guvernul României? |
DOROHOI - Primarul Alexandrescu a semnat contractul de execuție pentru extinderea și modernizarea Grădiniței nr. 10. Valoarea investiției se ridică la aproape două milioane și jumătate de lei | 5816 |
| Fundația Star of Hope angajează! | 2910 |
| Incendiu la Pădureni. Pompierii dorohoieni au intervenit aproape două ore | 2421 |
| DOROHOI – Copiii dorohoieni sărbătoriți în acest an timp de cinci zile. Vezi programul manifestărilor | 1458 |
| DOROHOI – O nouă zi, o nouă investiție. Grădiniță, în valoare de aproape trei milioane de lei, construită de la zero în cartierul Plevna. Primarul Alexandrescu a semnat astăzi contractul de execuție | 1328 |
| UPDATE VIDEO - Incendiu devastator la Concești. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani acționează și acum pentru stingerea ultimelor focare | 892 |
| ALERTĂ! COD GALBEN de instabilitate atmosferică pentru 35 de localități din județ | 819 |
| Târgul ofertelor educaţionale din zona Dorohoi a debutat la Colegiul Național “Grigore Ghica” - FOTOGALERIE | 696 |
| Salon de înfrumusețare din Dorohoi caută colaboratori! | 659 |
| Copil de șase ani accidentat pe trecerea de pietoni. Șoferul a fugit de la locul accidentului. Avea permisul reținut | 583 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi: Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI terenuri (domeniul PRIVAT) |
| Luna ofertelor uimitoare, doar la Dulcinella. Nu ratați! Cinci oferte uimitoare până la sfârșitul lunii mai, la „Dulcinella” |
| Salon de înfrumusețare din Dorohoi caută colaboratori! |
| DAS Dorohoi - ANUNȚ privind acordarea tichetelor sociale pentru grădiniță aferente lunii APRILIE 2022 |
| Fundația Star of Hope angajează! |
|
|