Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Surse politice confirmă existența unui conflict între președintele Băsescu și șeful SRI George Maior, acesta fiind suspectat de implicare în operațiunea de suspendare
Data 05.07.2012 - 16:20:22
Surse politice au confirmat pentru A.M.Press existența unui conflict între președintele Traian Băsescu și directorul SRI George Cristian Maior, care ar fi suspectat de șeful statului că a trecut cu arme și bagaje de partea USL. Potrivit surselor citate, conflictul ar fi pornit încă de la desemnarea ca premier, în luna februarie, a fostului director al SIE Mihai Răzvan Ungureanu. Numirea acestuia s-ar fi făcut tocmai în detrimentul lui Maior, care și-ar fi dorit revenirea în politică în postura de prim ministru. De altfel, la timpul respectiv, mediile de presă apropiate Palatului Cotroceni confirmau că alegerea premierului urmează să se facă între Ungureanu și Maior.
DISTRIBUIE           

Potrivit surselor politice, de scurtarea mandatului lui Ungureanu prin trecerea moțiunii de cenzură n-ar fi fost străin George Maior. „Parlamentarii minorităților, după cum se spune, sunt oamenii SRI-ului. Cum se face că Ungureanu a picat exact cu votul minorităților naționale?â€?, se întreabă un politician contactat de A.M.Press.
Căderea Guvernului Ungureanu ar fi fost receptată de președintele Traian Băsescu exact ca pe o trădare din partea lui Maior, mai spune politicianul cu pricina. Ziarul e-national scria la începutul lunii mai, înainte de învestirea în Parlament a Guvernului Ponta, despre o „vizită furtunoasă� pe care președintele ar fi făcut-o într-o clădire a SRI-ului din pădurea Băneasa, unde ar fi discutat chiar cu George Maior. Acesta ar fi fost suspectat, potrivit aceluiași ziar (numărul din 5 iunie), că ar coordona o „conspirație� din care ar mai face parte ministrul de interne Ioan Rus și premierul Victor Ponta (acesta i-a fost și fin de cununie directorului SRI). Din acest motiv, mai scria e-national la începutul lui iunie, șeful statului ar fi mărit efectivele Secțiunii 1, direcția din SPP însărcinată cu protecția sa, deoarece nu a mai dorit să aibă de-a face cu paza asigurată de MAI sau SRI.
Tot legat de suspiciunile lui Băsescu trebuie amintit că la ceremonia de aniversare a 20 de ani de la înființarea Academiei Naționale de Informații, la invitația lui Maior a răspuns numai premierul Ponta, președintele preferând să-și trimită doi consilieri, deși este cunoscută plăcerea șefului statului de a participa la asemenea ceremonii.

Pe de altă parte, un apropiat al felului în care funcționează SRI susține că răceala dintre Băsescu și șeful Serviciului nu este legată de ambițiile politice ale directorului SRI. „Servicii precum Serviciul Român de Informații consideră că au responsabilitatea ultimă față de soarta țării. SRI nu acționează din interese politice decât conjunctural pentru că există această idee bine împământenită la nivelul Serviciului – „Noi suntem cei care garantăm pentru continuitatea statală a României�. Prin urmare, dacă Băsescu și Maior au intrat în conflict, nu poate fi pentru că directorul SRI s-ar fi vrut prim-ministru sau pentru că l-ar iubi mai mult pe Ponta, cauzele trebuie căutate în altă parte. Nu e imposibil ca Băsescu să fi făcut ceva care să fi minat încrederea SRI în el, ca garant al supremației legii�, a arătat personajul citat, care a dorit să-și păstreze anonimatul.

Un gest care să fi determinat o pierdere a încrederii SRI în președinte ar putea fi, conform unor informații care se vehiculează în mediul jurnalistic, „implicarea brutală� a lui Băsescu, ca șef al CSAT, în dosarul ALRO, instrumentat de procurori în colaborare cu SRI și în care apăreau nume precum Elena Udrea și Theodor Stolojan. Potrivit informațiilor amintite, intervenția lui Băsescu „ar fi pus în pericol� aproximativ 30 de ofițeri ai SRI care lucraseră la dosarul cu pricina. De altfel, tot în legătură cu același dosar ALRO, a fost pusă și revocarea din funcție a fostului procuror DIICOT Ciprian Nastasiu, deși motivul oficial a fost legat de dosarul Hayssam.

Oricare ar fi cauza, existența unui conflict între președintele Băsescu și directorul SRI pare de domeniul certitudinii. Discuțiile pe acest subiect au apărut după ce siteurile din mediul on-line au publicat miercuri o serie de informații cu privire la existența unei stări de tensiune în interiorul Serviciului Român de Informații (SRI), care ar culmina chiar cu o solicitare de demisie venită din partea președintelui Traian Băsescu pentru șefii Serviciului.

Citiţi articolul integral pe AMPRESS

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Intervenții ale pompierilor în urma vântului puternic de ieri - FOTO
Tragedie la Mitoc: doi bărbați găsiți decedați într-o casă cuprinsă de flăcări - VIDEO
De două ori mai multe incendii în februarie 2025 , față de aceeași perioadă a anului trecut
COD GALBEN de vânt pentru județul Botoșani, pe tot parcursul zilei de mâine
Șapte incendii de vegetație uscată, în ultima zi - FOTO&VIDEO
Dorohoiul și alte nouă comunități din apropiere vor râmâne fără apă între 14 și 15 martie!
DOROHOI - Bebeluș de o lună, în stare gravă, transporatat cu elicopterul SMURD la Iași - FOTO
Portofel cu documente și bani, găsite de un dorohoian în Piața centrală, restituit proprietarului de către polițiștii locali
Sondaj
Cele mai citite
VÂND CASĂ LA IEȘIREA DIN DOROHOI - FOTO
2276
Comunicat - Medicul Valerian Andrieș numit la conducerea Spitalului Municipal Dorohoi pentru un nou mandat de patru ani. El a obținut nota 9,96 la concursul organizat pentru ocuparea acestei funcții
1748
Dorohoiul și alte nouă comunități din apropiere vor râmâne fără apă între 14 și 15 martie!
963
DOROHOI - Noi performanțe la Colegiul Național „Grigore Ghica”. Calificare la etapa națională la disciplina matematică
784
Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi – calificare la proba orală a Olimpiadei de Limba Engleză
728
Spitalul Municipal Dorohoi angajează îngrijitoare, pentru Secția Medicină Internă I
428
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Medicină Internă I
383
TAXI SPEED ANGAJEAZĂ!
369
Tânăr din Dorohoi prins în flagrant în timp ce fura electronice. Polițiștii dorohoieni au tras focuri de armă pentru imobilizarea acestuia - VIDEO
365
Peste 20 de tone de îngrășământ depozitat ilegal la Șendriceni
359
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal Dorohoi angajează infirmieră
Spitalul Municipal Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea a două posturi de asistent medical pentru Secția de Chirurgie Generală
Spitalul Municipal Dorohoi angajează medic specialist ORL
TAXI SPEED ANGAJEAZĂ!
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Pediatrie
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord