Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Tânăr cercetat pentru deținere de substanțe interzise. A fost prins de jandarmi când a aruncat o țigară făcută artizanal
Realitatea DorohoianăData 29.05.2023 - 16:21:54
Infractional
Vineri seară, la ora 20.00, un echipaj de jandarmerie care executa o misiune de menținere a ordinii și liniștii publice în municipiul Botoșani, a observat cum doi tineri au devenit brusc agitați la vederea jandarmilor, iar unul dintre ei a aruncat o țigară.
DISTRIBUIE           

Întâmplarea s-a petrecut în zona străzii Grivița, țigara aruncată de bărbatul în vârstă de 23 de ani dovedindu-se a fi una artizanală.

La controlul corporal, jandarmii au găsit asupra sa un aparat de mărunțit (grinder), care avea urme de substanță vegetală uscată cu miros înțepător, precum și o folie de staniol cu muguri verzi ce aveau același miros.

Jandarmii i-au întocmit bărbatului actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de substanțe interzise, conform prevederilor Legii nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, iar dosarul cu actele procedurale va fi înaintat către Serviciul Județean de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, în vederea continuării cercetărilor.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Amendat de către jandarmi pentru apelare nejustificată a numărului 112. Era nemulțumit că i s-a cerut taxă pentru a intra la toaletă
VIDEO - Percheziții domiciliare la persoane bănuite de braconaj piscicol. Perchezițiile sunt în desfășurare în localități din județele Botoșani și Suceava
Polițiștii de frontieră botoșăneni curăță Prutul de plase monofilament interzise de lege
Ordin de protecție provizoriu emis împotriva unui bărbat care și-a bătut soția
Lemne fără documente legale confiscate de către polițiști
Jandarmii botoșăneni vor verifica respectarea prohibiției la pescuit
Bărbat din Păltiniș, condamnat de către judecători, identificat și escortat la penitenciar
Peste 200 de sancțiuni aplicate de polițiști în ultimele 24 de ore
Sondaj
Cele mai citite
Dorohoian în stare gravă preluat de elicopterul SMURD - FOTOGALERIE&VIDEO
619
Incendiu devastator în satul Grivița, comuna Cordăreni. 70 de vaci dintr-un adăpost de animale s-au făcut scrum. Intervenție de amploare a voluntarilor din comună și a pompierilor dorohoieni și botoșăneni - VIDEO&FOTO
509
DOROHOI - Rezultate deosebite și calificări la etapa Națională obținute de elevii dorohoieni la Olimpiada de Religie Ortodoxă
426
Pagube însemnate în urma incendiului de ieri de la Grivița, comuna Cordăreni. Pompierii au stabilit cauza probabilă care a generat incendiul
388
Comunicat CJ - Finanțare de 7,5 milioane de lei atrasă de Consiliul Județean Botoșani
383
Incendiu generat de jocul copiilor cu focul, la Durnești
332
Dan Șlincu: “Guvernul a aprobat autostrada care trece prin județul Botoșani”
329
Bărbat din Păltiniș, condamnat de către judecători, identificat și escortat la penitenciar
313
Jandarmii botoșăneni vor verifica respectarea prohibiției la pescuit
296
40.000 de țigări de contrabandă descoperite la Stăuceni, într-o maşină condusă de un tânăr de 19 ani - FOTO
281
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția chirurgie generală
Spitalul Municipal Dorohoi – Anunț de angajare!
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru concesiune bunuri; PUBLIC
Spitalul Municipal Dorohoi angajează medic specialist, specialitatea Medicină de laborator
Campania „Împreună pentru sănătate" Dorohoi - 28 aprilie 2024
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord