Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Tânăr cu dublă cetățenie cercetat pentru că nu avea permis de conducere corespunzător
Realitatea DorohoianăData 26.04.2021 - 23:59:42
National
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui tânăr, cu dublă cetățenie, care a fost depistat conducând un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere deţinut nu îi dădea dreptul.
DISTRIBUIE           

În data de 25 aprilie, în jurul orei 03.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de ieșire din țară, un bărbat, în vârstă de 29 de ani, cu cetățenie română și R. Moldova, conducând un ansamblu rutier format dintr-un microbuz și o remorcă.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au constatat faptul că tânărul nu deţine permis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesar pentru a putea conduce vehiculele în cauză.

Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că avea cunoștință despre faptul că pentru a conduce ansamblul rutier în cauză are nevoie de permis de conducere valabil pentru categoria „E”, dar a considerat că nu e o încălcare gravă a legii penale.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Permis de conducere fals cumpărat cu 300 de euro
Transport ilegal de sturioni și alte specii de pește depistat de polițiștii de frontieră
Tată și fiu, s-au ales cu dosare penale
Rusia reacționează la declararea „persona non grata”, de către România, a unui diplomat rus acuzat de spionaj
Liviu Dragnea, fostul lider PSD, ar putea fi eliberat din închisoare astăzi, 27 aprilie
Diplomat rus expulzat din România. Ar fi agent GRU și desfășura activități de spionaj
Munca fără forme legale – un pas mai aproape de traficul de persoane
Starea de sănătate a locotenent-comandorului Andrei Criste, pilotul care s-a catapultat, a fost evaluată de o echipă medicală din SUUMC. Pilotul a fost internat la ATI
Sondaj
Vă veți vaccina anti COVID-19, în cadrul campaniei inițiată de Guvernul României?
Vremea în DOROHOI
Senin
9.49 °C
Minim: 5.68 °C
Maxim: 22.98 °C
Cele mai citite
Deputatul dorohoian Dan Șlincu a cerut părerea locuitorilor municipiului, în cadrul unei acțiuni organizate de PSD, de ziua Europei - FOTOGALERIE
884
Dorohoi, Broscăuți și Șendriceni rămân astăzi fără apă la robinete, în urma unei avarii
875
Transport ilegal de sturioni și alte specii de pește depistat de polițiștii de frontieră
513
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI terenuri (domeniul PUBLIC)
510
Casă din Dorohoi distrusă de flăcări. Proprietarii transportați la spital pentru evaluarea stării de sănătate
463
DOROHOI - Stejari plantați de conducerea primăriei, în onoarea veteranilor de război
453
Incendiu provocat de copii. Explozia a 40 de butelii evitată la limită
439
Spitalul Municipal Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI spatii (domeniul PUBLIC )
401
DOROHOI – Elicopterul SMURD a aterizat astăzi de două ori pe stadion, pentru a prelua pacienți în stare gravă
400
Cunoscut medic psihiatru din Botoșani, în stare critică cu Covid. A fost transferat cu elicopterul la un spital din București
390
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI spatii (domeniul PUBLIC )
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI terenuri (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal Dorohoi face angajări
Direcția Administrației Piețelor și Oborului Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru INCHIRIERI spații/terenuri (domeniul PRIVAT)
Primăria Dorohoi - Anunţuri de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI terenuri (domeniul PRIVAT)
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord