Tânăr din Botoșani reținut pentru înșelăciune. A închiriat o locuință fără a fi proprietarul acesteia | Realitatea DorohoianăData 22.11.2024 - 22:08:12 | Infractional | Foto generic | | Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 32 de ani, din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată. | | |
Din cercetări a reieșit fapul că acesta, în perioada 10 octombrie – 11 noiembrie a.c. ar fi indus în eroare două persoane, din municipiul Botoșani, cărora le-a prezentat documente din care rezulta faptul că deține un imobil, pe care il oferă spre închiriere, context în care solicita plata chiriei și a garanției. În realitate, acesta nu era proprietar pe locuința respectivă.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost estimat la peste 6500 de lei, fiind recuperat parțial.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate mai sus.
| Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |
Articole din aceeași categorie |
| Tânăr reținut pentru furt din auto |
| | Acțiune a polițiștilor de siguranță școlară. 34 de elevi lipseau de la cursuri |
| | Tânăr reținut de polițiști după ce a condus băut, fără permis și a avariat nouă autoturisme. Mai mulți cetățeni au oferit sprijin polițiștilor |
| | Hoț prins de un polițist aflat în timpul liber! |
| | Trei tineri din Șendriceni reținuți pentru infracțiuni informatice |
| | Peste 100 de kilograme de articole pirotehnice confiscate de polițiști, în urma unor percheziții desfășurate la Flămânzi și Copălău |
| | Sancțiuni aplicate de către jandarmii botoșăneni la sfârșitul săptămânii trecute |
| | Infracțiuni silvice savârșite la Pădureni și Ibănești, descoperite și sancționate de jandarmii botoșăneni |
|
|
Jandarmii vor fi alături de credincioși, de Bobotează | 633 |
| Pagube importante într-un incendiu izbucnit la Broscăuți | 323 |
| Doi tineri spitalizați în urma unui accident rutier | 290 |
| Accident spectaculos la Vârfu Câmpului. Din fericire nu au fost victime | 281 |
| 84 de intervenții ale pompierilor botoșăneni, în doar trei zile | 224 |
| Mașină a poliției implicată într-un accident rutier, la Vorona Mare. Trei persoane au fost spitalizate | 214 |
| Tânăr reținut de polițiști după ce a condus băut, fără permis și a avariat nouă autoturisme. Mai mulți cetățeni au oferit sprijin polițiștilor | 203 |
| Comunicat Sindicatul Liber din Învățământ (SLI) Dorohoi - Despre decontarea navetei profesorilor din alte localități | 188 |
| Doi polițiști, aflați în timpul serviciului și șoferul de TIR, răniți în accidentul de la Vorona Mare, transportați la spital, conștienți | 187 |
| ACȚIUNI DE AMPLOARE PENTRU SIGURANȚA CETĂȚENILOR. Peste 50 de conducători auto scoși din trafic de polițiști | 187 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| Vezi toată arhiva video |
(P) Vând terenuri și clădirii în Dorohoi și împrejurimi! - FOTO |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează fochist |
| A N U N Ț – Spitalul Municipal Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția Medicină Internă II |
| DOROHOI - Anunț privind acordarea ajutoarelor de încălzire a locuinței și a suplimentului pentru energie sezon 2024-2025 |
| A N U N Ț: Spitalul Municipal Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea unui post de asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie Generală |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord