Tragedie: Femeie cu probleme locomotorii arsă de vie în incendiul care i-a mistuit casa - FOTO | Realitatea DorohoianăData 19.01.2022 - 21:38:40 |  Local | | O femeie în vârstă de 76 de ani, din satul Zoițani, comuna Adășeni, și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a mistuit locuința. Tragedia a avut loc astăzi, la prânz, iar alarma a fost dată de vecinii victimei, care au sunat la 112. Femeia locuia singură și avea probleme locomotorii. | | |
La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp timp, două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, cu două autospeciale cu apă și spumă, pompierii voluntari din comună, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
Când pompierii au ajuns la fața locului, locuința femeii ardea în totalitate. Trupul carbonizat al proprietarei a fost găsit în interior, sub tavanul prăbușit. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un jar căzut din sobă pe materiale combustibile.
Pentru a preveni astfel de evenimente tragice, pompierii botoșăneni vă recomandă:
- Nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării.
- Nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.
- Nu lăsați ușa sobei deschisă.
- Nu supraîncălziți soba.
- Montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri.
- Nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere.
- Stingeți focul pe timpul nopții.
- Nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.
  
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

Articole din aceeași categorie |
| Intervenții ale pompierilor în urma vântului puternic de ieri - FOTO |
| | Tragedie la Mitoc: doi bărbați găsiți decedați într-o casă cuprinsă de flăcări - VIDEO |
| | De două ori mai multe incendii în februarie 2025 , față de aceeași perioadă a anului trecut |
| | COD GALBEN de vânt pentru județul Botoșani, pe tot parcursul zilei de mâine |
| | Șapte incendii de vegetație uscată, în ultima zi - FOTO&VIDEO |
| | Dorohoiul și alte nouă comunități din apropiere vor râmâne fără apă între 14 și 15 martie! |
| | DOROHOI - Bebeluș de o lună, în stare gravă, transporatat cu elicopterul SMURD la Iași - FOTO |
| | Portofel cu documente și bani, găsite de un dorohoian în Piața centrală, restituit proprietarului de către polițiștii locali |
|
|
Comunicat - Medicul Valerian Andrieș numit la conducerea Spitalului Municipal Dorohoi pentru un nou mandat de patru ani. El a obținut nota 9,96 la concursul organizat pentru ocuparea acestei funcții | 1748 |
| Dorohoiul și alte nouă comunități din apropiere vor râmâne fără apă între 14 și 15 martie! | 970 |
| DOROHOI - Noi performanțe la Colegiul Național „Grigore Ghica”. Calificare la etapa națională la disciplina matematică | 823 |
| Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi – calificare la proba orală a Olimpiadei de Limba Engleză | 734 |
| TAXI SPEED ANGAJEAZĂ! | 380 |
| Tânăr din Dorohoi prins în flagrant în timp ce fura electronice. Polițiștii dorohoieni au tras focuri de armă pentru imobilizarea acestuia - VIDEO | 369 |
| Peste 20 de tone de îngrășământ depozitat ilegal la Șendriceni | 361 |
| Dorohoianul prins că fura din easybox, noaptea trecută, a fost reținut de către polițiști, împreună cu cele două rude care îl asista | 310 |
| DOROHOI - Bebeluș de o lună, în stare gravă, transporatat cu elicopterul SMURD la Iași - FOTO | 287 |
| Portofel cu documente și bani, găsite de un dorohoian în Piața centrală, restituit proprietarului de către polițiștii locali | 265 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal Dorohoi angajează infirmieră |
| Spitalul Municipal Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea a două posturi de asistent medical pentru Secția de Chirurgie Generală |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează medic specialist ORL |
| | Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Pediatrie |
|
|