Voluntariatul în context European, activitate cu multă energie la Colegiul Național “Grigore Ghica” din Dorohoi - FOTOGALERIE | | Realitatea DorohoianăData 18.05.2022 - 10:26:01 |  Educatie | | Echipa EPAS (Școală ambasador a Parlamentului European) de la Colegiul Național “Grigore Ghica” din Dorohoi, a organizat marți, 17 mai 2022, activitatea “Voluntariatul în context European”. Desfășurată în parteneriat cu Asociația pentru Protecția Consumatorilor Botoșani, (Ex - Centrul Europe Direct) și reprezentată de vicepreședintele executiv, domnul Radu Căjvăneanu, activitatea a avut drept grup țintă elevi din clasele IX – X și membrii programului EPAS. | | |
Aceștia au primit informații utile despre Uniunea Europeană și au participat la o dezbatere despre voluntariat. Formatul întâlnirii a fost unul deosebit, domnul Radu Căjvăneanu implicând elevii în discuții antrenante, cu tact, profesionalism și umor. Materialele folosite i-au încântat pe elevi, și nu numai, acestea fiind de un real folos în folosirea atât a competențelor hard, dar mai ales a competențelor soft (leadership, lucrul în echipă, intuiția, răbdarea, adaptabilitatea).
Mulțumim domnului Radu Căjvăneanu pentru pasiunea cu care și-a captivat audiența, pentru energia debordantă și, nu în ultimul rând, pentru disponibilitate.
(prof. Monica Ifrim, coordonator Școală ambasador a Parlamentului European)
                    
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Întâlniri cu scriitorii de Zilele Eminescu |
| | Zilele Eminescu: spectacolul „Cabaretul cuvintelor”, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani |
| | Zilele Eminescu: mese rotunde, ateliere și dezbateri |
| | CINEMA MELODIA - FILMELE DIN PERIOADA 27 decembrie 2025 - 7 ianuarie 2026 |
| | Expoziția de arte vizuale „Sărbătorile de iarnă, între imagine și narațiune” |
| | DOROHOI - Invitație la Concertul de colinde „La plinirea vremii” |
| | Memorialul Ipotești caută voluntari pentru Zilele Eminescu 2026 |
| | DOROHOI - Recunoaștere națională pentru chimiștii Colegiului Național ,,Grigore Ghica” – premiu pe echipe la concursul „Academician Cristofor Simionescu” |
|
|
APEL UMANITAR - Dacă ai închide ochii o clipă..ai înțelege | 863 |
| Circulație întreruptă, în această noapte, între Rădăuți Prut și Manoleasa, din cauza viscolului | 334 |
| Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) este extins la alte cinci puncte de trecere a frontierei | 282 |
| Persoane rămase înzăpezite salvate de pompieri, noaptea trecută - FOTO&VIDEO | 276 |
| Polițiștii monitorizează starea drumurilor din județul Botoșani | 274 |
| Mașini blocate în nămeți, din cauza viscolului. Pompierii botoșăneni au intervenit - FOTO&VIDEO | 271 |
| COD GALBEN de ceață, pentru o parte a județului Botoșani, în această dimineață | 271 |
| Circulație îngreunată pe drumurile din județ | 254 |
| Cod Galben de ger pentru județul Botoșani, până luni, la ora 10:00 | 245 |
| Zilele Eminescu: mese rotunde, ateliere și dezbateri | 238 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Medicină Internă |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția Pediatrie |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția ATI |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Medicină Internă |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează infirmieră pentru secția pediatrie |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord