Poetul naţional al românilor, Mihai Eminescu, s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani sau la Ipoteşti, judeţul Botoşani, fiind al şaptelea din cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici.

După ce se înscrie în 1860 la Liceul german din Cernăuţi, în 1863 se retrage ca privatist' (elev particular), nesuportând disciplina şcolară. În 1864 este copist la Tribunalul din Botoşani, iar din 1865 este custode al bibliotecii profesorului său, Aron Pumnul. După moartea acestuia, pleacă în Transilvania, la Blaj şi Sibiu, unde îşi va continua studiile liceale, apoi ajunge la Bucureşti, urmând trupele de teatru Tardini-Vlădicescu. Devine copist şi sufleur în trupele lui Iorgu Caragiale (1866-1868), Mihail Pascaly (1868), participând la turnee în întreaga ţară, apoi ajunge la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde este angajat ca sufleur.

În toamna anului 1869 pleacă la Viena, unde până în 1872 este 'student extraordinar' la Facultatea de Filosofie, neavând dreptul să se prezinte la examene din cauza studiilor incomplete. Audiază cursuri de filosofie, drept, economie politică, filologie romanică, ştiinţe (matematică, anatomie, fizică, astronomie etc.). Aici face parte din societatea literar-socială 'România' şi cea literar-ştiinţifică 'România jună' şi îl cunoaşte pe Ioan Slavici, pe atunci student la Drept, cu care leagă o profundă prietenie.

Primele încercări de poezie ale lui Mihai Eminescu datează din ianuarie 1866, când a debutat cu poezia 'La mormântul lui Aron Pumnul', pe care a semnat-o M. Eminovici. Închinată memoriei profesorului său, poezia a apărut în broşura scoasă la moartea acestuia (12/24 ianuarie 1866, la Cernăuţi), intitulată 'Lăcrămioarele învăţăceilor gimnăziaşti den Cernăuţi la mormântul prea iubitului lor profesor Arune Pumnul'. În acelaşi an începe colaborarea la revista 'Familia', din Pesta, a lui Iosif Vulcan, care are meritul de a-l fi descoperit pe viitorul mare poet. Adevăratul debut în poezie are loc la 25 februarie 1866, la vârsta de 16 ani, în nr. 6/1866 (25 febr.-9 mart.) al revistei, când directorul acesteia îi va publica prima poezie, 'De-aş avea...', semnată pentru întâia oară Mihai Eminescu (numele fiind schimbat de I. Vulcan din Eminovici în Eminescu). Începând cu 1866 şi până în primăvara anului 1883, această primă poezie a fost urmată de încă 18, printre care se află: 'O călărire în zori', 'Din străinătate', 'La Bucovina', 'Misterele nopţii', 'Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie', 'La Heliade', 'La o artistă', 'Amorul unei marmure', 'Junii corupţi', 'Pe lângă plopii fără soţ...', 'Şi dacă...', 'Din noaptea...'. După apropierea de societatea literară 'Junimea', în care creaţiile sale sunt primite cu entuziasm, în 1870 începe să colaboreze la revista ieşeană 'Convorbiri literare', unde publică mai întâi poezia 'Venere şi Madonă' (15 apr. 1870), poemul 'Epigonii', povestea 'Făt Frumos din lacrimă'. Continuă în 1871, cu poeziile 'Mortua est', 'Înger de pază' şi 'Noaptea'.

Stabilit la Iaşi, va frecventa şedinţele junimiştilor, unde îşi citeşte lucrările. Diversitatea, profunzimea şi expresia artistică a liricii eminesciene sunt remarcate de criticul Titu Maiorescu, mentorul spiritual al 'Junimii', care se va servi de poezia noului poet pentru a argumenta definirea 'direcţiei noi' în literatura românească, după perioada paşoptistă. Tot în 1871 au mai apărut în revista societăţii poemul 'Egipetul', nuvela 'Sărmanul Dionis', poeziile 'Înger şi demon' şi 'Floare albastră'. Intrarea sa în publicistica culturală are loc în 1870, tot în 'Familia', cu articolul 'Repertoriul nostru teatral', o examinare critică a producţiei româneşti teatrale. Îndemnat de Titu Maiorescu, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice pe atunci, să-şi completeze studiile, urmează, între anii 1872-1874, la Universitatea din Berlin, cursuri de filosofie, istorie, limba sanscrită şi mitologie comparată, geografie, etnografie, istoria ştiinţei ş.a., fără a le încheia însă. Reîntors la Iaşi, lucrează ca director al Bibliotecii Centrale (1874), profesor la Institutul Academic şi ca revizor şcolar pentru districtele Iaşi şi Vaslui (1875-1876), perioadă în care îl va cunoaşte pe Ion Creangă, cu care va lega de asemenea o mare prietenie. Tot la Iaşi o va cunoaşte şi pe Veronica Micle, care îi va rămâne alături până la sfârşitul vieţii.

Importantă rămâne activitatea jurnalistică a lui Mihai Eminescu, după ce în 1876 este redactor-administrativ la 'Curierul de Iaşi' îşi va schimba statutul în acela de ziarist profesionist. Continuă colaborarea la importante reviste, ajungând la Bucureşti, unde devine, la sfârşitul lui octombrie 1877, redactor la ziarul 'Timpul', organul de presă al Partidului Conservator. Aici a lucrat, timp de aproape şapte ani, alături de I. Slavici şi de I.L. Caragiale, cu care avea să alcătuiască un trio critic de temut în presa de atunci, prin articolele de atitudine, de analiză a vieţii politice. În 1880 devine redactor-şef al ziarului. În paginile acestuia a publicat peste 300 de articole referitoare la problemele vieţii contemporane. Din această perioadă datează şi marile sale creaţii, publicate tot aici: 'Scrisori', 'Luceafărul', 'Doina' ş.a. Ca o recunoaştere a activităţii sale publicistice, în 1883 a fost ales membru al Societăţii Presei Române (constituită la 13 febr.), condusă de B.P. Haşdeu. În paralel, a continuat colaborarea la 'Convorbiri literare', printre poeziile care i-au mai apărut aici numărându-se şi 'Departe sunt de tine', 'Povestea codrului', 'Singurătate', 'Împărat şi proletar' (1874), 'O rămâi', 'Revedere', primele patru 'Scrisori' (1881), 'Scrisoarea V' fiind publicată postum (1890), 'Sara pe deal', 'La steaua' ş.a. În 1883 apărea, în 'Almanahul Societăţii economice social-literare 'România jună' din Viena', poemul 'Luceafărul', reprodus apoi şi în paginile 'Convorbirilor literare'.

O primă culegere din opera poetică eminesciană şi singurul volum de poezii tipărit în timpul vieţii lui M. Eminescu a apărut la 21 decembrie 1883. Volumul 'Poesii' a fost tipărit de Editura Librăriei, Socecu&Comp - Bucureşti, într-o frumoasă ţinută grafică, cu un portret al poetului şi cu o scurtă prefaţă a lui Titu Maiorescu, cel care a îngrijit această primă ediţie a poeziilor eminesciene. Cartea cuprinde 307 pagini, cu gravuri în capul filelor. Este singurul volum de poezii publicat în timpul vieţii marelui poet, alte două ediţii fiind publicate în 1885 şi în 1888. Cartea a fost tipărită în lipsa autorului din ţară, acesta fiind internat într-un sanatoriu în Germania. Volumul cuprinde 61 de poezii, plus trei variante la 'Mai am un singur dor'. Cele 17 inedite apărute alături de unele din poeziile publicate în revistele 'Convorbiri literare' şi în 'Familia' sunt: 'Glossă', 'Odă', 'Iubind în taină...', 'Trecut-au anii...', 'Veneţia', 'Se bate miezul nopţii...', 'Cu mâne zilele-ţi adaugi', 'Peste vârfuri', 'Somnoroase păsărele', 'De-or trece anii...', 'Lasă-ţi lumea...', 'Te duci...', 'Din valurile vremii...', 'Ce te legeni...', 'La mijloc de codru...', 'Mai am un singur dor', 'Criticilor mei'. În privinţa acurateţei textului, editorul acestei prime culegeri de poezii ale poetului a operat şi 'retuşări' în texte, observate de-abia la publicarea ediţiei monumentale 'Eminescu' a lui Perpessicius (1939-1963).

Mihai Eminescu a publicat şi proză: 'Sărmanul Dionis', nuvelă fantastică, 'Cezara', povestire erotică şi romantică, 'La aniversară', schiţă erotică.

La 28 octombrie 1948, devenea membru de onoare post-mortem al Academiei Române, în semn de preţuire pentru valoroasa moştenire culturală pe care ne-a lăsat-o. În volumul său 'Eminescu - cultură şi creaţie', Zoe Dumitrescu-Buşulenga spunea: 'Ca o stea fixă, opera eminesciană luminează acum întregul cer al naţiei dându-i glorioasele ei raze, arătând participarea ei la algoritmurile geniilor universale'.

În ianuarie 2005, aniversarea a 155 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu a coincis cu apariţia, după zeci de ani de încercări şi eforturi, a primului volum al manuscriselor eminesciene, ediţie facsimilată apărută sub egida Academiei Română, volum coordonat de Eugen Simion, preşedintele Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă. La 15 ianuarie 2006 au fost lansate volumele II-VI din această ediţie, iar în 2008, la aniversarea a 158 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, a avut loc lansarea a încă 12 volume din seria manuscriselor facsimilate ale lui Mihai Eminescu, care se adăugau celor şapte apărute din 2005 până la acea dată.

Mihai Eminescu s-a stins din viaţă la 15 iunie 1889.