Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
26 februarie – 04 martie – „Săptămâna Protecției Civile”
Realitatea DorohoianăData 25.02.2024 - 15:58:31
Local
În fiecare an, Ziua Protecției Civile din România este sărbătorită pe 28 februarie. Pentru marcarea acestui moment, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență organizează, la nivel național, o serie de activități menite să dezvolte comportamentul preventiv.
DISTRIBUIE           

Sub sloganul „Împreună, mai pregătiți”, în perioada 26 februarie – 04 martie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va desfășura mai multe acțiuni de informare și educare preventivă. Astfel, botoșănenii interesați se pot familiariza cu măsurile și regulile de comportare ce trebuie adoptate în cazul producerii unor situații de urgență.

Zilnic, între orele 09:00 – 14:00, de pe 26 februarie, până pe 04 martie a.c., vor fi organizate puncte de informare și educare preventivă cu tematică de protecție civilă în locurile cu aglomerări de persoane din municipiile Botoșani și Dorohoi, dar și în orașele Săveni, Flămânzi, Darabani, Bucecea și Ștefănești.

Pe 28 februarie, între orele 10:00 – 14:00, subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Dorohoi, Ștefănești, Săveni, Trușești, Darabani, Flămânzi și Coțușca își vor deschide porțile pentru toți cei care își doresc să afle cu ce se ocupă salvatorii militari.

Aceștia vor avea ocazia să vadă îndeaproape autospecialele folosite în misiunile operative și vor primi informații utile cu privire la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni situațiile de urgență.

Activitățile se vor desfășura în aer liber.

În situația în care copiii vor fi însoțiți de cadre didactice, accesul se va realiza în mod organizat, pe baza unui tabel nominal al fiecărei clase în parte, întocmit în prealabil.

Tot pe 28 februarie, în parcarea Carrefour va fi amenajată o expoziție de tehnică de intervenție. Vor fi expuse cele mai noi autospecialele folosite în misiunile de stingere a incendiilor, de asanare pirotehnică, de descarcerare și acordare a primului ajutor medical și vor fi prezentate exerciții demonstrative.

În aceeași zi, la ora 10:00, va avea loc un nou exercițiu „Miercurea sirenelor”.

Duminică, 3 martie a.c., preoții care slujesc în bisericile din județ vor transmite participanților o serie de recomandări și măsuri pe care trebuie să le adopte pentru protejarea vieții și a bunurilor materiale. Activitățile se vor desfășura pentru a marca „Ziua educației preventive în lăcașurile de cult”.

Acțiunile din cadrul Săptămânii Protecției Civile se vor încheia luni, 4 martie a.c. când comemorăm 47 de ani de la cel mai mare cutremur din România.

Totodată, în perioada 26.02 – 04.03.2024, pe timpul activităților de recunoaștere în teren, echipajele ISU Botoșani vor vor distribui materiale informative din cadrul campaniilor naționale și le vor oferi cetățenilor sfaturi despre cum să prevină o situație de urgență.

Acțiuni de informare și educare preventivă se vor desfășura și în celelalte localități ale județului prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență, care au primit materiale preventive în vederea distribuirii acestora către cetățeni. Pompierii voluntari se vor implica și în exerciții de evacuare în caz de cutremur sau incendiu.

Împreună, suntem mai pregătiți în fața riscurilor și de aceea vă invităm să fiți alături de noi, să ne urmăriți pe pagina de internet, paginile de socializare și portalul fiipregătit.ro pentru a afla informații utile despre cum pot fi prevenite situațiilor de urgență.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Cod galben de ploaie și burniță, în această seară, pentru județul Botoșani
Panică într-un bloc din Botoșani din cauza unei oale cu mâncare uitată pe foc
Exercițiu de evacuare la o școală din Botoșani - FOTO
Bătrână spitalizată cu arsuri provocate de un incendiu care i-a distrus casa din Carasa - Corlăteni
Cod galben de ceață pentru Dorohoi și alte 44 de localități din județ
Gerul persistă! Codul galben pentru județul Botoșani a fost prelungit
Incendiu la Oroftiana. O casă la un pas de distrugere
Cod galben de ceață pentru mai multe localități din județ
Sondaj
Cele mai citite
Mesaj de condoleanțe transmis de conducerea și colectivul Spitalului Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi
2159
Mesaj de condoleanțe din partea primarului Dorin Alexandrescu
1703
APEL UMANITAR - Victor nu cere imposibilul. Cere șansa de a trăi. Cere timp. Cere sprijin
1491
Șapte ani de la mutarea la cele veșnice a domnului Gheorghe Rotaru, ctitorul bisericii „Sfântul Ilie” – Dealu Mare
825
VIDEO - Bătăuși în trafic, în centrul Dorohoiului! Polițiștii i-au sancționat contravențional
798
Ședința lunară a Protopopiatului Dorohoi, sub semnul rugăciunii și al culturii creștine - FOTO
788
FOTOGALERIE - Poetul Mihai Eminescu, omagiat la Catedrala Municipiului Dorohoi prin glasuri de copii
608
APEL UMANITAR - Un tânăr tată, prins într-o cursă contracronometru. Victor Savitchi are nevoie de ajutor pentru a continua lupta pentru viață - FOTO
560
APEL UMANITAR - Fiecare zi contează. Fiecare amânare poate însemna paralizie totală
509
Incendiu în apropierea Dorohoiului. O magazie a luat foc din cauza jarului din cenușă - FOTO
476
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Mesaj de condoleanțe din partea primarului Dorin Alexandrescu
Primăria Dorohoi – Anunț privind organiazarea unei întâlniri pentru dezbatere publică
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Medicină Internă
Spitalul Municipal Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția Pediatrie
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția ATI
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord