6 septembrie 2025 - Noaptea Muzeelor la Sate | | Realitatea DorohoianăData 04.09.2025 - 11:36:03 |  Educatie | | O premieră la nivel european, noua marcă culturală propusă de Rețeaua Națională a Muzeelor invită vizitatorii să descopere o lume neștiută a spațiului rural din România: muzee și colecții muzeale, case memoriale, gospodării țărănești conservate in situ, castele, domenii nobiliare, cetăți, biserici fortificate sau de lemn, colecții de artă și istorie religioasă ale unor ansambluri mănăstirești, muzee parohiale, centre de artă, ateliere, centre culturale, mori, mausolee, hambare, centre de pompieri și multe alte atracții. | | |
Prima ediție a evenimentului Noaptea Muzeelor la Sate a avut loc sâmbătă, 2 septembrie 2023, și a propus publicului peste o sută de obiective, evenimente culturale și programe educative organizate de entități muzeale sau organizații private, în spații cu valoare istorică și de patrimoniu din satele și comunele din 32 de județe ale României.
Cea de-a treia ediţie a Nopţii Muzeelor la Sate va avea loc sâmbătă, 6 septembrie 2025, cu acest prilej Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, oferă publicului vizitator acces gratuit, în intervalul orar 17:00 – 21:00, la toate obiectivele muzeale – Casa memorială, Bisericuța familiei Eminovici, Casa țărănească de epocă, Muzeul Mihai Eminescu – și la expoziția temporară din Sala Horia Bernea – „Vremuri în care ştirile sunt mai rapide decât gloanţele ˮ – expoziţie personală a lui Pavel Brăila.
În aceeași zi, începând cu ora 20:00, în amfiteatru interior Laurenţiu Ulici din cadrul Bibliotecii Naţionale de Poezie Mihai Eminescu, va avea loc proiecţia scurtmetrajului documentar „Letopiseţul lui Hribˮ (regia Slavomir Popovici, România, 1974), cu o introducere realizată de Adina Brădeanu. Protagonistul filmului este Toader Hrib, un ţăran autodidact şi muzeograf dedicat care a înfiinţat în locuinţa sa din satul Arbore un muzeu de istorie şi artă populară. Hrib e şi un cronicar modern care documentează, de mai multe decenii, viaţa comunităţii din Arbore – „ca să se ştie mai pe urmăˮ. Filmul este propus de Kinedok şi OneWord România.
Spațiile de vizitare ale Memorialului Ipotești vor fi deschise pentru public în data de 6 septembrie în intervalul orar 9:00 – 21:00.
Sursa: comunicat de presă

|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași vor ajunge în Protopopiatul Dorohoi. Procesiunea misionar-duhovnicească se va desfășura în perioada 15-20 noiembrie 2026, în șase parohii din Protopopiatul Dorohoi |
| | Expoziția de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, a artistului plastic Horea Paștina |
| | Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni |
| | Perspective literare 2026 - FOTO |
| | Poeți în dialog la Memorialul Ipotești: Alexandru Petria – Ion Cristofor |
| | Expoziția „RECOLLECTION” a artistului Dan Gherman la Memorialul Ipotești – Sala „Horia Bernea” |
| | Expoziție personală Andrușcă Ciprian, la Galeriile „Colecția de Artă” Botoșani |
| | DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 764 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 576 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 532 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 460 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 412 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 411 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 354 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|