9 percheziţii domiciliare şi 3 reţinuţi pentru furturi de un miliard şi jumătate | | Data 09.06.2011 - 21:04:38 | Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi jandarmi, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, au descins joi în nouă locuri din municipiul Botoşani, oraşul Bucecea şi comunele Mihai Eminescu, Vorniceni şi Cristeşti, unde au efectuat percheziţii la locuinţe aparţinând mai multor persoane fizice.
| | |
Descinderile au fost efectuate în vederea documentării activităţii infracţionale a nouă persoane suspectate de a fi implicate în comiterea mai multor furturi din locuinţe, în perioada august 2010 – mai 2011.
Prin faptele săvârşite acestea au provocat un prejudiciu total de peste 150.000 lei. Conform Botoşăneanul, faţă de trei dintre cele nouă persoane cercetate poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani, urmând ca pentru alţi trei suspecţi, în cazul cărora s-a stabilit că nu se află pe teritoriul României, va fi solicitată emiterea de mandate de arestare preventivă, în lipsă. Celelalte persoane sunt cercetate în continuare în stare de libertate.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier |
| | Pericolele din locuință pot fi prevenite! ISU Botoșani le reamintește părinților cum să-și protejeze copiii de accidentele casnice |
| | Atenție în trafic! Un nou cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Casă în flăcări la Știubieni |
| | Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate |
| | Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat |
| | Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni |
| | Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1287 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 855 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 767 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 593 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 358 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord