“Îl compătimesc personal pe Ţâbuleac, sărmanul de el spune Ţurcanu | | Data 16.01.2011 - 16:01:24 |  Local | Preşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Ţâbuleac a fost atacat de liderul liberalilor Florin Ţurcanu. Acesta îi cere public preşedintelui CJ să îşi asume bugetul alocat pe acest an administraţiilor publice locale şi să nu mai dea vina pe omul politic Ţurcanu care ar fi lucrat bugetul. Ţurcanu spune că nu a fost implicat în împărţirea fondurilor către administraţiile publice locale însă se declară încântat de atenţia care i se acordă.
| | |
“Îl compătimesc personal pe dl. Mihai Ţâbuleac, pe cuvîntul meu. Îl ştiu că este neputiincios, îl ştiu că doreşte să joace la toate capetele, vrea şi la PNL, vrea şi la PSD şi la PDL. El este copilul rămas fără mamă şi fără tată dar are un loc, un locşor în care se învîrte sărmanul de el. Ştie că PDL-ul nu îl mai vrea şi chiar dacă l-ar vrea îi este frică acolo, pentru că se teme de o posibilă poziţie şi de o posibilă plimbare pe la organele statului, că aşa e viaţa, se mai întîmplă, asta e socoteala şi se temeâ?, a declarat Florin Å¢urcanu, preÅedinte PNL BotoÅani, pentru BotoÅÄneanul.
âDe cînd am plecat eu din CJ, mochetele alea au rÄmas nespÄlateâ?
Liderul liberalilor susÅ£ine cÄ, Mihai Ţâbuleac nu s-a orientat bine când a dorit sÄ intre în PNL pentru cÄ aceastÄ formaÅ£iune politicÄ nu vinde posturi Åi nu are de vînzare candidatura la Consiliul JudeÅ£ean, unde candidatul anunÅ£at este chiar Florin Å¢urcanu.
Cît despre acuzele aduse în privinÅ£a implicÄrii sale în împÄrÅ£irea fondurilor la administraÅ£iile publice locale, Florin Å¢urcanu susÅ£ine cÄ nu a avut absolut nici un cuvînt de spus însÄ este încîntat de atenÅ£ia care i se dÄ din acest punct de vedere. âNu Åtiu dacÄ aÅ£i avut timp sÄ consultaÅ£i acest buget, dar vÄ rog sÄ o faceÅ£i, sÄ vedeÅ£i cît de mincinos este Åi cît de duplicitar ca sÄ nu îi spun altfel. Este cel mai mincinos, cel mai ridicol om pe care l-am cunoscut vreodatÄ, nu meritÄ sÄ fie acolo, mai mult de atît, cum intri în CJ mochetele alea nu sunt spÄlate de cînd am plecat eu de acolo, credeÅ£i-mÄ miroase ca la â¦.â?, a mai spus Florin Å¢urcanu.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier |
| | Pericolele din locuință pot fi prevenite! ISU Botoșani le reamintește părinților cum să-și protejeze copiii de accidentele casnice |
| | Atenție în trafic! Un nou cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Casă în flăcări la Știubieni |
| | Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate |
| | Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat |
| | Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni |
| | Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1287 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 855 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 767 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 593 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 358 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord