A început decolmatarea pârâului Buhai | | Data 03.06.2011 - 13:30:23 | Albia pârâului Buhai a început să fie decolmatată. Lucrările au început în urmă cu câteva zile după ce conducerea primăriei a încheiat un parteneriat în aceste sens cu conducerea Sistemului de Gospodărire a Apelor Botoşani. Oficialii primăriei estimează că lucrările vor dura aproximativ 45 de zile. Lucrările de decolmatare sunt absolut necesare, pentru a se lărgi albia pârâului în scopul prevenirii unor inudaţii, cum au fost cele de anul trecut. | | |
Parteneriatul între reprezentanţi municipalităţii şi reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Botoşani a fost semnat săptămâna trecută iar lucrările au început în urmă cu câteva zile.
Potrivit primarului Alexandrescu, în baza parteneriatului, SGA va pune la dispoziţie utilajele şi forţa de muncă iar primăria va suporta costul combustibilului, care se ridică la aproximativ 30.000 de lei.
„Vor fi decolmataţi aproximativ 1200 de metri liniari, începând de la confluenţa pârâului Buhai cu râul Jijia, în amonte, trecând de podul Buhai. Estimez că lucrările vor dura aproximativ 45 de zile. Decolmatarea pârâului Buhai nu elimină ceea ce am propus Apelor Române, construirea unei acumulări nepermanente, ca soluţie pentru evitarea pe viitor a unor alte catastrofe. Pentru această investiţie, documentaţia se află în stadiul de studiu de prefezabilitate, acumularea nepermanentă urmând să se construiască pe terenul Dorohoiului, la limita cu comuna Şendriceniâ? a declarat primarul Dorin Alexandrescu.
Realitatea Dorohoiana
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier |
| | Pericolele din locuință pot fi prevenite! ISU Botoșani le reamintește părinților cum să-și protejeze copiii de accidentele casnice |
| | Atenție în trafic! Un nou cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Casă în flăcări la Știubieni |
| | Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate |
| | Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat |
| | Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni |
| | Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 854 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 766 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 589 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 470 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 412 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 358 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord