Acțiune pentru prevenirea consumului de alcool și droguri, organizată la Ștefănești | | Realitatea DorohoianăData 15.07.2023 - 13:56:11 |  Infractional | | La data de 14 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au organizat o acțiune preventiv-informativă în scopul înștiințării conducătorilor auto, cu privire la riscurile la care se expun dacă se urcă la volan sub influența substanțelor psihoactive. | | |
În cadrul activităților desfășurate au fost purtate discuții cu cetățenii privind noile reglementări legislative în domeniul circulației pe drumurile publice, respectiv modificarea art.91 din Legea nr. 286/ 2009 privind Codul Penal cu următoarea prevedere - nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art.192, alin. 2 și 3,(ucidere din culpa), dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau art. 336 ( conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive sau fără a deține permis de conducere).
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Doi botoșăneni prinși cu droguri asupra lor de către jandarmi |
| | Două femei reținute de către polițiști după ce au furat un portofel și au folosit fără drept un card bancar |
| | Acțiune a polițiștilor rutieri pentru prevenirea accidentelor rutiere |
| | Depistați la volan fără a avea dreptul să conducă |
| | Mașină declarată furată de autoritățile din Marea Britanie, oprită în aceeași zi la PTF Stânca - FOTO |
| | Acțiune a polițiștilor la Dorohoi. Peste 60 de sancțiuni pentru viteză excesivă și amenzi în valoare de aproximativ 70.000 de lei |
| | Acțiune la Dorohoi, două permise de conducere reținute |
| | Reținut pentru tentativă la tâlhărie calificată |
|
|
Reținut pentru tentativă la tâlhărie calificată | 528 |
| DOROHOI - Eleva Ana Nichiforeac, de la Colegiul Ghica, în finala prestigiosului concurs International Youth Math Challenge | 526 |
| Acțiune a polițiștilor la Dorohoi. Peste 60 de sancțiuni pentru viteză excesivă și amenzi în valoare de aproximativ 70.000 de lei | 490 |
| Codul Galben de ger pentru județul Botoșani a fost prelungit | 486 |
| Bărbat decedat în urma unui incendiu produs la Cordăreni. O tânără și o fetiță de un an și 11 luni au fost spitalizate cu arsuri - FOTO | 467 |
| Administrația pieții Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru închirieri spații/terenuri (domeniul public) | 462 |
| Ziua Internațională a Cititului Împreună (ZICI) marcată la Colegiul Național „Grigore Ghica” - FOTOGALERIE | 436 |
| Acțiune la Dorohoi, două permise de conducere reținute | 417 |
| DOROHOI – Colegiul Național „Grigore Ghica”, performanță de argint la Concursul ,,UNIREA” | 394 |
| Lemne fără documente confiscate de către polițiști, de la un sucevean, la Șendriceni | 357 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Decizie a etapei de încadrare, de către DJM Botoșani, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului a unui proiect derulat de municipalitate |
| Administrația pieții Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru închirieri spații/terenuri (domeniul public) |
| Mesaj de condoleanțe din partea primarului Dorin Alexandrescu |
| Primăria Dorohoi – Anunț privind organiazarea unei întâlniri pentru dezbatere publică |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Medicină Internă |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord