Activități de prevenire a faptelor antisociale desfășurate de jandarmii botoșăneni | | Realitatea DorohoianăData 04.10.2025 - 16:09:10 |  Educatie | | De la începutul noului an școlar, jandarmii botoșăneni au desfășurat douăzeci de activități de prevenire a faptelor antisociale în mediul școlar. | | |
La activități au participat aproximativ 1000 de elevi și cadre didactice, acestea desfășurându-se sub forma unor discuții despre prevenirea faptelor antisociale și consumului de substanțe interzise cu efect psihoactiv, dar au fost abordate și teme privind siguranța școlară, evitarea victimizării și a bullyingului, precum și consecințele legale ale săvârșirii unor fapte de natură penală sau contravențională.
Pe parcursul anului școlar 2025 - 2026, jandarmii vor desfășura în paralel trei campanii preventiv-educative distincte, adresate elevilor din clasele primare - ,,Patrula prieteniei", gimnaziale - ,,Școala ta în siguranță" și liceenilor - ,,Alege să fii fair-play!".
În vederea derulării cu eficiență a acestor campanii preventiv-educative, inițiate la nivel național de Jandarmeria Română, au fost desemnați ofițeri și subofițeri cu experiență din structurile operative de ordine publică, pentru gestionarea activităților și evaluarea impactului acestora în mediul școlar.
 
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Expoziția „File din povestea naturii – Victor Hreniuc” |
| | Ateliere de pictură pe pânză „Dimineți de toamnă la muzeu” |
| | DOROHOI - Elevă a Colegiului Național „Grigore Ghica”, Premiul I la Concursul de Matematică „Cătălin Țigăeru” |
| | Elevii Colegiului Național „Grigore Ghica” învață cum să-și mențină atât sănătatea fizică cât și pe cea financiară! - FOTOGALERIE |
| | Expoziția „Dascăli și artiști botoșăneni” |
| | Expoziția de grup „Plus minus trei”, la Muzeul Județean Botoșani |
| | Cercul de lectură pentru profesori, la Memorialul Ipotești |
| | Campanie de prevenire a traficului de droguri realizată de către polițiștii botoșăneni împreună cu trupa de teatru „Drama” - VIDEO |
|
|
O nouă specialitate inclusă în activitatea Spitalului Municipal Dorohoi | 2445 |
| Apă reziduală deversată în Cimitirul Dorohoi. Șoferul autobetonierei a fost amendat de către polițiștii locali dorohoieni. Alte sancțiuni aplicate de aceștia - FOTO | 2389 |
| A fost stabilită cauza izbucnirii incendiului de la Catedrala Dorohoi | 1479 |
| Catedrala din Dorohoi la un pas de dezastru. Un incendiu, izbucnit în altar, era să distrugă edificiul - FOTOGALERIE&VIDEO | 1090 |
| Percheziții la persoane bănuite de contrabandă din Botoșani și comunele Șendriceni și Mihai Eminescu | 1029 |
| DOROHOI - Elevă a Colegiului Național „Grigore Ghica”, Premiul I la Concursul de Matematică „Cătălin Țigăeru” | 708 |
| Primăria Dorohoi – Anunţ privind aprobarea unui PUZ | 563 |
| A încercat să scape de droguri însă a fost prins de jandarmi | 497 |
| Acțiune a polițiștilor din Dorohoi | 473 |
| Autovehicul neînmatriculat scos din trafic de către polițiști | 416 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi – Anunţ privind aprobarea unui PUZ |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Infecțioase |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează doi asistenți medicali generaliști pentru Secția Pediatrie |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru CPU! |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist debutant, pentru cabinetul geriatrie-gerontologie |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord